Cântecul închinării: lui Nicolae Dobromir | Dragusanul.ro

Cântecul închinării: lui Nicolae Dobromir

*

Nu-i nici un corb cu patimă să-mi strige

indiferenţa vremii în declin

care îmi prinde sufletu-n cârlige

o veşnicie să-l tot ţină-n chin,

lumina a rămas să mă vegheze

aidoma instinctului matern,

e imposibil corbii să cuteze

*

Dansul macabru, când abia aştern

o linişte supremă peste vreme

bolnav doar de lumină şi popas,

riscându-mi amintirile-n poeme

ori doar în soarta care mi-a rămas;

mărturisit, cum sunt, doar de lumină,

incendiat cu stele de pripas,

ridic cuvântul, şi-atunci el mă-nchină!


Comments are closed