Cântecul imensităţii clipei: lui Viorel Aelenei
*
Visând trezirea lumii dimprejur
iar îmi ridic drept flamură speranţa
oraşului ghicindu-i alt contur
riscând să-i schimb curând şi ambianţa
extatică de cimitir uitat
la marginea trufiei ostenite,
*
Am să îl smulg cândva din scăpătat
extaziat de sfintele-i ursite,
luptând să-i apăr farmecul postum,
eternele-i pietrificări prin vreme,
nici nu contează ce-o să fac şi cum
el să-şi găsească sub totem, sub steme
imensitatea clipei de acum.