Cântecul imaculatei ursiri: lui Emil Havriliuc

*

Erau călări şi-atât de-nşiruiţi

mult prea departe ca să-i pot atinge,

iar mai încoace, şi mai osteniţi,

lângă părinţii ce priveau cum ninge

*

Hălăduiesc din mine înspre zări

asceţi urmaşii neamului martir,

vin viscoliri, mirifice-nserări

rar le ating prin suflete cu mir,

iar eu rămân prăpastie săpată

la vremile străbune din urmaşi

iernii cântându-i cu imaculată

ursire despre treceri, despre paşi

cu viscolul tăcerilor pe roată.