Cântecul efemeridei: lui Marin Constantin Gheorghe | Dragusanul.ro

Cântecul efemeridei: lui Marin Constantin Gheorghe

*

Mai am o şansă vremii să mă-nchin

asemeni unui rob pe veci supus,

ridic deci fruntea şi privesc senin

imensitatea cerului de sus

numai că sus nu pot zări nimic

*

Chiar dacă vreau cu-atâta-ncrâncenare,

orbii îl văd – mă tot aud cum zic

nădăjduind la o întruchipare;

sunt prins de spaima beznelor din veac,

torturile promise mă-nspăimântă,

am gânduri răzvrătite, dar le tac,

n-o să mă iau cu vremile la trântă

tocmai acum, când trupul mi-i târziu,

iar sufletul în el nu mai încape,

nu-mi place, totuşi, rob supus să fiu,

*

Gândesc, iar timpul ferecat sub pleoape

habar nu are cât mă mai frământ

eu, condamnatul ca efemeridă,

orb văzător numai atunci când cânt

rupt din destinul lumii, cu obidă

ghicind cumva întoarcerea deplină

hotarul umbrei când va fi să-nchidă

eretica-mbrâncire din lumină.


Comments are closed