Cântecul de apoi: lui Constantin Severin
*
Cămaşa umbrei îmi striveşte-n taină
orgoliul meu de muritor supus,
nu mai e loc de suflet pe sub haină
sau de vreun trup, pe care să-l fi dus
târziului ofrandă şi blestemul
amiezilor din mine triumfale,
nu mai e timp ca să-mi cioplesc poemul
tot în cireşii văilor natale,
iar mai apoi, când pâcle au să vină,
n-am să mai zvârl cu pietre în zenit
*
Strivind în stele ultima lumină,
ecoul vag în care-am asfinţit
vânând ninsori, muşcând din vinul tare
eternele lui zvâcnete cereşti:
rănit de gestul simplu de-nchinare,
iar o să caut umbra-n care eşti
nimic divin, ci doar ameninţare.