Cântecul Corlatei | Dragusanul.ro

Cântecul Corlatei

Cerbul

*

Când ne-nchinăm în cântecul nescris,

oraşele se surpă-n depărtare

rostogolite-n ierburi şi în vis

la marginea Corlatei uimitoare,

apoi apare Cerbul de pe cer

topindu-se în vârste dezinvolte

atunci când în Corlata, din mister,

*

Vin stelele, desferecând revolte

iarăşi în sacre hore strămoşeşti

odihna să şi-o afle-n poezie,

la marginea Corlatei chiar trăieşti

eternitatea neamului târzie,

târziu poem, care ne urci în sânge

asediat de ritmuri ancestrale,

*

Ţie ţi-i dor şi ţie ţi-i a plânge

adeseori înspre această cale,

ridică-te şi mergi, şi ia-ţi răsplata

aici şi-acum! În veacul ce se frânge,

nemuritoare este doar Corlata.


Comments are closed