Cântec totemic: lui Constantin Irimia | Dragusanul.ro

Cântec totemic: lui Constantin Irimia

*

Credeam în viaţă disperant de singuri,

oraşul luneca spre depărtare

nevolnic zornăind numai din linguri

sperând în amăgirea viitoare,

totemuri vechi se prelingeau pe glezne

apoi se transformau într-o cătuşă,

nu ne păsa şi o purtam prin bezne

trăgând zăvorul negru de pe uşă,

iar când lăsam lumina să răzbată

ne alungau cu pietre-nstrăinaţii

*

Iradiind de-o negură ciudată

rămasă drept stigmat în alte spaţii

imense, solitare şi străine,

mărturisite doar de prevestiri,

ignoră-le şi-ntoarce-te în tine,

ai de durat şi alte amintiri!


Comments are closed