Cântec pentru Olga Finiş
*
Există, în lumea asta mare, oameni de o frumuseţe deosebită, cărora, vorba persanului Hafez, mă simt dator cu o sută de vieţi, de-odată. Oameni pe care, întotdeauna, i-am întâlnit drept bucurie şi care, parcă fără de veste, s-au transformat în membri de drept ai familiei mele. Dovadă că ursita a ştiut să-mi fie, cel mai adesea, mai mult decât favorabilă.
*
Un astfel de om este Doamna Dr. Olga Finiş. Doamna Doamnă Olga Finiş. Din nefericire, o altă Doamnă Doamnă, Doina Ilieş, s-a grăbit la reîntâlnirea cu Dinu şi dureros ne lipseşte de aproape cinci ediţii de Bucovina Rock Castle. Din nefericire, nu-mi mai aduc bine aminte dacă am apucat să-i spunem cât de mult o iubim.
*
Tocmai de asta, încetul cu încetul, nu o să mai ratez nici o mărturisire afectivă, aşa că lor, membrilor hăruiţi ai familiei mele, o să le închin, încetul cu încetul, câte un poem omagial.
*
Nu se scrie greu un astfel de poem: când simţi că sufletul nu-ţi mai încape în trup, laşi cuvintele să şiroiască în pagină şi recapeţi puteri.
*
Cântecele acestea le voi scrie, în primul rând, pentru mine. Cum e şi normal, o să încep cu cel care o omagiază pe Doamna Doamnă Doctor Olga Finiş:
*
*
În lumea noastră scapără pe cer
şi împleteşte zările-n lumină
ca ramura cireşului ce-nchină
deasupra zilei muguri şi mister
*
căci ne e soră prin sortire sfântă
şi ne e suflet geamăn şi duios
cu care viaţa seamănă prinos
ca şi cireşul de la geam ce cântă
*
şi ne e Doamnă – pururi Doamna noastră
de veghe luminoasă prin destin,
căci ne e Olga Finiş un senin
la fel ca şi cireşul din fereastră
*
şi mai presus de el şi mai adânc,
ea vindecă prin suflet cu migală
când caii prin serbările de gală
trec zornăind cu clipe la oblânc,
*
dar nouă nu ne pasă nici de oră,
de ani ce trec, de trecerea în sine,
cât ne-a fost dată rază în destine
ea, Olga Finiş, steaua noastră soră!