Cântec pământesc: lui Florin Sinescu

*

Flămânzi de veşnicii când trec poeţii,

la marginile lumii, în fântână,

o zare precum roua dimineţii

rămâne după ei şi-i tot îngână

imaginar cu un contur de cruce

nins peste noi de-aceleaşi veşnicii

*

Să ne cuprindă dorul, când se duce

iluzia trăirii pe pustii,

nu e târziu şi nu e pământeşte,

eu încă am un cântec mângâiere

să-l pun pe suflet şi să-i spun: Trăieşte,

chiar dacă rostul frunzei în tăcere

ursit a fost din ceea ce-o urseşte!