Cântec la ospăţul iluziei: lui Alexandru Havriliuc | Dragusanul.ro

Cântec la ospăţul iluziei: lui Alexandru Havriliuc

*

Am existat, dar asta nu-i nimic,

la margine de drum crucificaţii

etern se rup din cuie şi-i ridic,

xilogravura bietei noastre naţii

a eşuat pe cerul larg în rune

născându-ne mai orbi, mai fără glas,

dar eu ridic spre ziua ce apune,

ridic crucificaţii ce-au rămas

uitaţi definitiv în răstignire

*

Hotar atemporal şi primitiv,

am încercat cândva să dau de ştire,

vânat de veacul tot mai impulsiv,

rămas şi el aiurea la ospăţul

iluziei, la care au sfârşit

lângă aceia care-au dat cu băţul

istovitor şi cei ce-au fost loviţi:

unde eşti, ţară dulce ca un glonţ,

când corbii îţi iau sufletul în clonţ?


Comments are closed