când mă spulberă clipita
iată, mi-a şoptit şoptirea
într-o margine de cale,
se trezeşte primăvara
şi se-mbracă în mireasă,
nu-i răspund, îmi pun pe masă
şi arcuşul, şi vioara,
şi trei file triumfale,
iar alături nemurirea
primăverii care vine
ca să-şi afle într-un altul
care a-nceput să cânte
doar pe raza cea subţire
poate îndrăgitul mire
care presură cuvinte
ca să vindece înaltul
tot în colile veline
ce-mi aşteaptă ostenita
trecere din zi în noapte
a poemelor finale
îndelung crucificate,
iar prin crengi înviorate
bat din aripi ireale
stoluri, stoluri nişte şoapte
când mă spulberă clipita