când mă spulberă clipita | Dragusanul.ro

când mă spulberă clipita

 

iată, mi-a şoptit şoptirea

într-o margine de cale,

se trezeşte primăvara

şi se-mbracă în mireasă,

nu-i răspund, îmi pun pe masă

şi arcuşul, şi vioara,

şi trei file triumfale,

iar alături nemurirea

 

primăverii care vine

ca să-şi afle într-un altul

care a-nceput să cânte

doar pe raza cea subţire

poate îndrăgitul mire

care presură cuvinte

ca să vindece înaltul

tot în colile veline

 

ce-mi aşteaptă ostenita

trecere din zi în noapte

a poemelor finale

îndelung crucificate,

iar prin crengi înviorate

bat din aripi ireale

stoluri, stoluri nişte şoapte

când mă spulberă clipita

 


Comments are closed