Cămășile de apoi ale cântecului | Dragusanul.ro

Cămășile de apoi ale cântecului

Cu actorul Val Lefescu, într-un studiou al Televiziunii Române

Cu actorul Val Lefescu, într-un studiou al Televiziunii Române

*

Pe când eram tânăr poet, într-o lume flămândă de semnificațiile și disimulările libertății, acolo, la intersecția năzuințelor noastre comune, își găsea utilitatea discursul liric, spre împăcarea poetului cu sine. În același fruct, în aceeași spumegare a sufletelor, poezia contura identități sau măcar rosturi acceptate, uneori cu resemnare, ale veșnicului conflict existențial pământesc.

*

Dar acum? Acum, când omul poate înjura direct și în exces de slobozenie; acum, când sufletele s-au desacralizat, iar creierele s-au netezit în răsfățul unui materialism primitiv; acum, când trufia și intoleranța spulberă valorile cu năvalnicul cataclism al prostiei, acum care mai pot fi rostul rostul și necesitatea poeziei?

*

Întrebarea este, bineînțeles, retorică. Și-atunci, de ce mai scriu poezie? Pentru că am nevoie să mă închin, îmi răspund, fără a ști dacă mă mint singur sau îmi definesc propriile adevăruri.

*

coperta Camasile de dupa

*

printr-un statornic dor de țară

destinul meu a fost să-mi fie

crucificat de primăvară

pe sfânta ei vremelnicie,

aici e locul de-ntâlnire

în care picurii de sânge

din coastă prind să se înșire

în primăvara ce deplânge

*

înstrăinări tot mai buimace

de firul ierbii dimprejur,

când primăvara se desface

fără prihană în contur

de loc natal, de țară sfântă

scoborâtoare din străbuni:

îi vezi cum stau în cer și cântă

și cum descântă în tăciuni

*

scânteia cosmică s-o rupă

și s-o împartă între noi,

cei cu cămășile de după

același cântec de apoi?


Comments are closed