Călin Brăteanu, întomnând în primăvară!

Călin Brăteanu

*

Astăzi, luni – 4 mai 2015, în plină primăvară Călin Brăteanu se cam… întoamnă, începând un alt an al calendarului vieţii sale. Încă e tânăr, dar nu chiar atât de “veşnic tânăr şi ferice“, precum arată.

*

Ne-am întâlnit, i-am urat cele cuvenite, iar rândurile acestea le scriu doar pentru a vă reaminti că, în această zi de mai, un artist adevărat al Bucovinei, Călin Brăteanu, trăieşte ziua anuală a deplinei însingurări, în ciuda afluxului socializant de felicitări, ba chiar şi dincolo de graniţa duioasă (are două fete superbe!) a trăirii sărbătorii în familie.

*

Anul vechi al lui Călin Brăteanu,  încredinţat memoriei prin minunatul său album,  “Neamul meu şi satul meu“, lansat de curând, deja pune presiune pe anul care începe azi şi pe care Călin cu siguranţă că-l va păşi frumos (în plan artistic – planul directorial de şef al meu nu se ia în serios!).

La şi mai… operă-operă, Căline! Başca poemul, pe care ţi l-am dedicat în acrostih, într-una dintre zilele anului nostru vechi:

*

*

Cântecul edecarului de umbre

* 

Cântau doar barzii sub icoana clară

a nopţii de nesomn şi de-ntrebări

lângă cireşul ce-aştepta afară

insinuat sub geam de depărtări,

nu-l auzeam şi nu-mi păsa de bardul

*

Bătut în cuie chiar peste cireş,

rănile lui îmi şiroiau pe gardul

altor cântări, şoptite fără greş,

trăiam ascuns şi aruncam cu pietre,

eu, edecarul umbrelor târzii,

aveam de smuls din trupul bun al vetrei

acele rădăcini de veşnicii

necunoscute lumii – o strânsoare

ucigătoare, rea, nimicitoare.