Călătoria MM. LL. Regelui şi Reginei în Bucovina | Dragusanul.ro

Călătoria MM. LL. Regelui şi Reginei în Bucovina

Regele Ferdinand şi Principesa Elisabeta, la Putna, în 16 mai 1920

Regele Ferdinand şi Principesa Elisabeta, la Putna, în 16 mai 1920

*

16-17 mai 1920

*

Rar exemplu de penibilitate, în istoria noastră, care să egaleze penibilitatea vizitei familiei regale româneşti în Bucovina, din zilele de 16-17 mai 1920. Prefăcătorie, onorarea lichelelor, în detrimentul celor care şi-au vărsat sângele în tranşeele întregirii neamului (Dimitrie Marmeliuc şi Alexandru Bocăneţu, printre alţii, decoraţi de însuşi Carol I), vorbe deşănţate (nu mă aşteptam la asta şi din partea lui Dimitrie Onciul), insultarea porcoasă a memoriei lui Ştefan cel Mare, care era, şi atunci, ca şi astăzi, doar o metodă persuasivă de obţinut voturi.

*

Se împlinea, în 16-17 mai 1920, prorocirea lui Nicolae Iorga, din 14 decembrie 1914: „Naţionalistul” Dori Popovici, întors din Bucureşti, unde l-a chemat dorul de noi, a ars tămâia cea mai curată în căţuia de aur a guriţei sale, şi arhiducele a găsit că miroase bine. Chestie de nas! Va să zică, de acum să ne luăm orice gând din partea aceea. Nu ne vor „gospodarii” de la Câmpulung şi nici dl Dori Popovici… Dar se poate să intrăm. Atunci dau sigur următorul lucru: Părintele Repta n-o să binecuvânteze pe feciorii în uniforma României libere. Dar cel dintâi discurs o să-l ţină dl Dori Popovici, iar cele dintâi aclamaţii au să vină de la „gospodari”. Şi mai garantez un lucru: că o să le primim şi o să le răsplătim”[1].

*

Suceava de odinioară, strada Regele Ferdinand

Suceava de odinioară, strada Regele Ferdinand

Sâmbătă, 15 mai 1920, orele 19, MM. LL. Regele şi Regina, împreună cu A. S. R. Principesa Elisabeta, au plecat, cu trenul, din halta Cotroceni. Maiestăţile Lor erau însoţite de dl preşedinte al consiliului General Alexandru Averescu şi de întreaga suită regală.

*

Duminică, 16 mai, orele 9, în gara Burdujeni, un numeros public, împreună cu orfelinatul C. F. R. „Regina Maria”, aştepta pe Maiestăţile Lor, care, coborându-se din tren, au fost întâmpinate cu flori şi cântece naţionale. La orele 9.15, în gara Iţcani, Maiestăţile Lor sunt primite de dl General Lupescu, comandantul frontului de est al armatei române, care, prezentând raportul, M. S. Regele trece în revistă compania de onoare, din Regimentul 114 Infanterie. Pe peronul gării o lume imensă aştepta pe Suverani, având în frunte pe dl I. Stârcea, ministrul Bucovinei, împreună cu toate autorităţile civile şi militare din localitate.

*

Doi primari săteni prezintă Maiestăţilor Lor tradiţionala pâine şi sare, iar dl Dori Popovici (cel care ameninţa, în 1916, că el şi gospodarii lui câmpulungeni îi vor ciomăgi pe ostaşii români, dacă vor îndrăzni să intre în Bucovina, prilej cu care Nicolae Iorga îi prorocea un viitor măreţ în… România Mare – n. n.) , preşedintele comisiunii de unificare, într-o cuvântare însufleţită urează Suveranilor bună venire pe pământul Bucovinei. M. S. Regele răspunde mulţămind de călduroasa primire ce Li se face şi, după câteva momente de convorbire cu persoanele prezente, Maiestăţile Lor, suindu-se în automobile, pleacă la Suceava, înconjuraţi de o ceată de călăreţi săteni.

*

În fata primăriei, primarul oraşului Suceava, dl Iancu Avram (avocat, cu implicări serioase în viaţa culturală şi socială rădăuţeană, înainte de război – n. n.), în fruntea reprezentanţilor comunităţilor de toate limbile, după o cuvântare de bună venire, prezintă Maiestăţilor Lor pâinea şi sarea, iar dl Eusebie Popovici, directorul liceului (în 1917-1918, cântase, cu acelaşi entuziasm patriotic, imnurile statale austriac, rusesc, românesc şi iar austriac – n. n.), în cuvinte călduroase aduce urări din partea judeţului Sucevii. Mulţumirile M. S. Regelui sunt acoperite de uralele şi aclamaţiile marii mulţimi, adunate în mijlocul vechii capitale a Moldovei.

*

De la primărie, Maiestăţile Lor se îndreaptă spre vechea si frumoasa biserică, unde se găsesc moaştele Sfântului Ion cel Nou. Aici s-a slujit un serviciu religios, după care dl Stârcea, ministrul Bucovinei, a salutat pe Maiestăţile Lor, cu următoarele cuvinte:

*

„Sire, Prea Graţioasă Doamnă, Alteţă Regală,

De 145 ani, Bucovina, ruptă din trupul vechii Moldove, în vitregia timpurilor ce au despărţit-o de Statul naţional, întemeiat chiar pe teritoriul ei, aşteaptă ziua de fericire, ce o vede împlinită astăzi. Bine aţi venit, mult dorite Rege Liberator, pe pământul românesc al Bucovinei, reunită cu Patria Mumă şi recucerită Coroanei române de Maiestatea Voastră şi de glorioasa armată!

*

Bine aţi venit, Mărite Doamne, pe acest străbun pământ românesc, ce păstrează scumpe amintiri ale trecutului românesc, cu mormintele descălecătorilor şi marilor Voievozi ai Moldovei, fericiţilor întru pomenire predecesori şi străbuni ai Maiestăţii Voastre, cu pioasele lor fundaţiuni, sacre monumente ale istoriei române. Bine aţi venit, Sire şi Mărită Doamnă, pe acest pământ istoric, unde se află cele dintâi fundaţiuni moldoveneşti, cu vechea capitală a Moldovei, valoroasa cetate a Sucevei, care a înfruntat atâtea furtuni şi a văzut îndeplinindu-se fapte de glorie ce sunt fala neamului românesc, cetatea unde Alexandru cel Bun, înţeleptul organizator al statului moldovenesc, a întemeiat scaunul Mitropoliei Moldovei; unde Ştefan cel Mare, slăvitul erou al neamului românesc şi al creştinătăţii, care se odihneşte în mormântul venerat de la Putna, şi alţi domni iluştri ai Moldovei au respins cu fală atâtea atacuri duşmane; unde acum 320 de ani Mihai Viteazul, eroul martir al unităţii naţionale, proclamat Domn al tuturor Românilor, primind aici, în mai 1600, jurământul ca Domn al Ţării Ardealului şi Moldovei.

*

Pe urmele lui, Maiestatea Voastră, răzbunând vitregia trecutului, intră triumfător ca primul Rege al tuturor Românilor, îndeplinitor al visului secular al neamului românesc întreg. Poporul românesc al Bucovinei, care neclintit a stat strajă la comoara istorică a neamului, ce această ţară o păstrează cu sfinţenie, poporul românesc împreună cu neamurile conlocuitoare, Bucovina Întreagă, aduce Maiestăţilor Voastre, măritului său Rege şi Măritei sale Doamne şi Regine, omagiile sale de adâncă recunoştinţă, de dragoste şi credinţă nestrămutată, cu speranţa vie în viitorul fericit ce i-aţi urzit.

*

Şi toţi, într-un cuget, uniţi sub sceptrul blând şi ocrotitor al Maiestăţii voastre, ocrotiţi sub glorioasa Coroană de oţel a României, Vă urăm cu însufleţire: Să trăiţi, Sire! Să trăiţi, Mărită Doamnă! Să trăiască Augusta Dinastie! Să trăiască şi înflorească România unită!”.

*

M. S. Regele mulţumeşte, cu recunoştinţă, arătându-şi adânca bucurie că se află în acest sfânt locaş, care ne-a fost lăsat de vrednicii Voievozi ai Moldovei. Apoi Maiestăţile Lor merg la vechea biserică a Mirăuţilor, nu de mult restaurată, din faţa căreia au admirat vederea ruinelor cetăţii Suceava.

*

La 11 ore, Maiestăţile Lor, împreună cu suita, în urale nesfârşite, pleacă, în automobile, spre mănăstirea Putna, pe un timp prea frumos, după o ploaie binefăcătoare, de mult aşteptată. Satele Ilişeşti, Păltinoasa, Marginea, Horodnic, Vicov, prin care au trecut Suveranii, erau frumos împodobite şi ţărănime multă, din satele mai depărtate, se adunase, pe marginea drumului, în haine de sărbătoare, în frunte cu preoţii şi învăţătorii, ca să întâmpine pe mult doriţii Stăpâni ai ţării. Călăreţi, cu steaguri tricolore, petreceau pe marii oaspeţi, de la un sat, la altul. Pretutindeni erau ridicate arcuri de triumf, lângă care aşteptau fruntaşii satelor, cu pâine şi cu sare, în cântecul vioi al imnului regal, executat de tinerimea şcolară. Maiestăţile Lor se opreau, ca să primească aceste mărturisiri de dragoste şi să asculte păsurile locuitorilor.

*

În satul Solca, unde, din cauza bombardărilor războiului din urmă, au fost distruse o mare parte din case, Maiestăţile Lor s-au interesat, de aproape, de suferinţele locuitorilor, iar M. S. Regina a făgăduit Înaltul Său sprijin pentru refacerea locuinţelor.

*

La orele 15, Maiestăţile Lor sosesc la Mănăstirea Putna, unde, în mijlocul a mai multor mii de săteni, au fost întâmpinate de: II. PP. SS. Mitopoliţii Miron Christea, Primatul României, şi Pimen al Moldovei şi Sucevei, dl general Coandă, fost prim ministru, toţi domnii miniştri, dl I. Nistor, fost ministru al Bucovinei, primul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie, domnii generali de corp de armată, rectorii universităţilor din Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, dl mareşal al Curţii Regale, precum şi notabilităţile din Bucovina care fuseseră invitate. Armata era reprezentată prin delegaţii din Regimentele 13 Ştefan cel Mare, Regimentul 25 Racova, Regimentul 3 Grăniceri, Regimentul 12 Artilerie, Regimentele 113 şi 114 Infanterie din Bucovina şi batalionul de jandarmi.

*

Intrând cu toţii în biserică, împreună cu drapelele Regimentului 13 Ştefan cel Mare, Regimentului 25 Racova şi al Regimentului 3 Grăniceri, după obişnuitul serviciu religios pentru Suverani, săvârşit de P. S. Episcopul de Rădăuţi, înconjurat de Egumenul şi clerul mănăstirii Putna, a urmat parastasul pentru odihna fericitului întru pomenire Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, în faţa mormântului căruia Maiestăţile Lor, împreună cu întreaga asistenţă, au îngenuncheat, cuprinse de cea mai adâncă şi patriotică evlavie. După sfârşitul serviciului religios, dl Dimitrie Onciul, profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti, a rostit următoarea cuvântare:

Onciul Dimitrie*

„Sire, Prea graţioasă Doamnă, Alteţă Regală,

Sunt 416 ani de când acest sfânt locaş păstrează, în sânul său, moaştele slăvitului erou al neamului românesc şi al creştinătăţii, Ştefan cel Mare. De atunci, acest venerabil mormânt a urmat să fie un loc de pelerinaj pentru românii de pretutindeni, care căutau aici înălţare şi întărire sufletească, în vremile de restrişte ce au venit peste ţară şi popor. Acele vremi de restrişte, venite curând după moartea marelui apărător al neamului şi al creştinătăţii, începând cu suzeranitatea turcească din ce în ce tot mai apăsătoare, au adus în cele din urmă dezmembrarea ţinutului cu acest slăvit mormânt, trecut, acum 145 de ani, sub stăpânire austriacă. Şi a chemat apoi Domnul pe Maiestatea Voastră ca să libereze acest mormânt sacru şi pământul românesc de stăpânirea străină.

*

Măreaţă umbră, ieşi din mormânt şi priveşte pe urmaşul tău biruitor, Domnul Moldovei tale întregi, Rege al tuturor românilor, care, liberând locul tău de odihnă şi tot neamul tău, de la Nistru şi până la Tisa, din Carpaţii păduroşi, până la Mare, a venit să se închine, aici, „Eroului plin de lumină / Căruia istoria se-nchină”. Cu noi împreună şi cu tot neamul românesc, vino şi tu, măreaţă umbră, să aduci prinosul de recunoştinţă, de admiraţiune şi mărire măritului Rege şi Domn, Măritei Doamne şi Regine, a căror binecuvântată Domnie ne-a adus aceste măreţe zile de glorie şi fericire! Să trăiţi, Sire, Să trăiţi Mărită Doamnă!”.

*

A urmat apoi praznicul, dat sătenilor şi soldaţilor, la mesele întinse în jurul bisericii, iar într-un pavilion, ridicat în faţa chiliilor, s-a servit prânzul regal, la care au luat parte invitaţii speciali.

*

Bucuria sătenilor, că li s-a îngăduit să fie la ospăţ, alături de Familia Regală, era nespusă. Maiestăţile Lor au fost mereu obiectul celor mai vii şi mai simţite manifestaţii de dragoste şi devotament. Se vedeau bătrâni plângând de bucurie că au ajuns ziua când mormântul Marelui Voievod Ştefan a ajuns iarăşi sub stăpânirea românească. În timpul prânzului, muzica militară a Regimentului 13 Ştefan cel Mare şi corul acestui regiment au executat felurite cântece naţionale.

Către sfârşitul mesei, dl General Averescu, preşedintele consiliului, a vorbit astfel:

Regele şi generalul Averescu, pe front

Regele şi generalul Averescu, pe front

„Sire, Prea înaltă Doamnă,

Să-mi fie îngăduit a mă face ecoul sentimentelor, de care este firesc să fim cuprinşi astăzi, când, găsindu-ne în aceste locuri sfinte, aduşi de o pornire atât de înălţătoare a sufletului Maiestăţilor Voastre, nu ne putem opri evocând marile fapte a căror amintire deşteaptă mormântul nemuritorului Voievod, de a face o apropriere între ce a fost şi ce este; între ceea ce au făcut strămoşii noştri şi ne-au lăsat şi între ceea ce am făcut noi înşine şi vom lăsa urmaşilor noştri. De la Ştefan cel Mare, la Ferdinand, ce întinsă cale, bătătorită de suferinţe şi durere, de asupriri şi aşteptare; dar, totodată, şi ce lanţ neîntrerupt de neînvinsă rezistenţă, de necurmată nădejde şi de neadormită credinţă în puterea de viaţă şi de izbândă a neamului!

*

Străbătând cu mintea această întinsă cale, bogata în suferinţe şi bucurii, şi făcând suma lor, la lumina ultimelor mari evenimente, nu putem ocoli constatarea că, şi unele, şi altele, ne-au oţelit firea în aşa măsură, că am putut fi necontenit la înălţimea cerinţelor vremurilor. În adevăr, şi astăzi, chiar în această clipă, cea mai mare din istoria noastră, când de un trecut plin de vitejie se leagă desăvârşirea eroică a visului secular şi când întărirea paşnică a izbânzii noastre pare încă ameninţată de primejdii din afară şi dinlăuntru, este din cale-afară de preţioasă şi constatarea că poporul nostru nu numai că a dezvăluit necontenit un minunat amestec de bărbăţie şi de blândeţe, de mândrie de neam şi de îngăduitoarea iubire de om, de porniri generoase şi de simţ al dreptăţii, dar a mai făcut şi dovada că de iubirea lui oţelită de ţară s-au sfărâmat întotdeauna neputincioase atacurile primejduitoare precum şi ademenirile otrăvitoare. Şi cum a făcut până acum va face şi în viitor.

*

Sire, după pilda Marelui Voievod Ştefan, Maiestatea Voastră aţi ştiut să aveţi încredere în poporul de care providenţa V-a legat, şi, cu iubire şi abnegaţiune, identificându-vă cu năzuinţele lui sfinte, l-aţi dus la izbândă şi mântuire. Unind voinţa Maiestăţii Voastre cu voinţa rostită de clasele naţiunii, Maiestatea Voastră a simţit că jertfa şi vitejia poporului trebuie să-l ridice la demnitatea de neatârnare cetăţenească, precum şi la mândria de a se şti stăpân pe pământul pe care-l munceşte. Aţi simţit această mare necesitate a vremii şi, cu un gest ce va rămâne pe veci în istorie, aţi înfăptuit-o.

*

Prea Înaltă Doamnă, Maiestatea Voastră aţi ştiut, pe de altă parte, să alinaţi suferinţele cele mai sfâşietoare, să împodobiţi jertfele cele mai tragice. Alăturea cu poporul Vostru, în zile bune şi în zile negre, aţi plâns cu el, aţi nădăjduit cu el, aţi crezut cu el şi în el. Pentru toate acestea, Sire şi Prea Înălţată Doamnă, poporul Vostru vă mulţumeşte, poporul Vostru vă iubeşte, precum a iubit întotdeauna pe Voivozii care au ştiut să se identifice cu el. Iar nouă, celor din generaţiile actuale, din toate ţinuturile de-a pururea unite, care avem cinstea şi norocul a fi în jurul Maiestăţilor Voastre, umbra marelui Voievod ne spune că ne mai rămâne încă o datorie sacră de împlinit. Toate credinţele, toate ambiţiunile, toate puterile noastre avem datoria să le închinăm ţării, pentru ca, prin muncă fără preget şi prin luptă fără ură să pregătim şi să îndrumăm aşezarea unităţii neamului pe temelii sănătoase.

*

Pentru acest scop măreţ, ne este cerut ca, în pragul unei vieţi noi, să jertfim, din însuşi sufletul nostru, chiar şi cele mai tainice şi sincere porniri, dacă aceste porniri, semănând învrăjbirea, ar primejdui opera sfinţită cu sângele atâtor viteji. Ar fi un adevărat blestem al lui Dumnezeu, dacă nu ne-am arăta vrednici de jertfele făcute şi de nădejdea ce o pune Maiestatea Voastră în fiecare din noi, spre binele şi gloria Patriei. Să trăiţi, Sire, Să trăiţi, Prea înălţată Doamnă!”.

*1914 Ferdinand 1 ADEVARUL 30 sept 1914

M. S. Regele a răspuns, rostind, cu glas puternic, următoarea cuvântare, ascultată cu sfinţenie şi des întreruptă de entuziaste aplauze:

*

„Călcând, pentru întâia oară, pământul frumoasei Bucovine, readuse la sânul patriei mume, am socotit ca o sfântă datorie ca întâiul meu pas să se îndrepte spre acest locaş, atât de scump oricărei inimi româneşti, pentru a aduce umbrei marelui erou al Moldovei şi al creştinătăţii, Ştefan cel Mare şi Bun, prinosul de recunoştinţă naţională, de adânc simţită slăvire din partea întâiului Rege al României întregite. Veacuri de restrişte au înşirat an după an şi au împletit o cunună de dureri şi de suspin, în timpul când ţările româneşti căzuseră sub îndelungata robie turcească, dar, mai cu deosebire, de la dezlipirea acestei părţi, a celei mai vechi şi mai frumoase a Moldovei, din trupul părintesc. Inimile româneşti rosteau numele marelui Voievod plângând, pentru că mormântul său se afla pe pământul robit. Şi atât de adâncă şi reală era această durere, că, în anul 1871, la serbarea din Putna, marele nostru Eminescu cânta:

*

„Durere!… şi-i profundă când România plânge,

Cu fruntea-nfăşurată de doliu, la mormânt;

Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge

În valea şi Capatul ce-i românesc pământ”.

*

Dar sufletul românesc şi-a făurit, din icoana eroului său, simbolul de mângâiere şi de nădejde a unor timpuri pe care povestea le închipuise ca testament al lui Ştefan cel Mare:

*

„Dumnezeul părinţilor voştri se va îndura de lacrămile fiilor săi şi va ridica dintre voi pe aceia care vă vor aşeza iarăşi în voinicia şi puterea de mai înainte!”. Acesta era cuvântul fermecător al nădejdii. Răzeşii, care fuseseră sădiţi de mâna lui Ştefan, la toate hotarele, l-au purtat cu sfinţenie, din tată, în fiu, în sufletul şi legendele lor. Bisericile şi mănăstirile, semănate pe tot întinsul ţării, ca prinos de recunoştinţă celui Atotputernic, pentru biruinţele împotriva atâtor duşmani, i-au păstrat evlavia sufletului său sfânt şi cărturarii i-au preamărit numele din, secol în secol. Până şi în veacul cel mai umilitor, al fanarioţilor, necunoscutul scriitor, în vestitul cuvânt de pomenire al Marelui Ştefan, îl preamăreşte astfel: „Ce minte aşa de bogată în gândiri, ce limbă aşa de îndestulată în voroave, ce meşteşug aşa de iscusit la împlinirea cuvântului să poată împodobi atâtea risipe a vrăjmaşilor, atâtea sfărâmări de cetate, atâtea ziduri de lăcaşuri sfinte şi atâta înţelepciune a acestui bărbat care cu vitejie ne-a apărat, cu înţelepciune ne-a cârmuit şi, cât a trăit, voinicia noastră şi fericirea au înflorit, şi care pe toate lucrările lui în credinţa lui Iisus Christos le-a pecetluit; la război, biruitor smerit, la pace, domn drept şi bun, în viaţa sa, credincios adevărat”.

*

Ştefane al Moldovei, ai trăit veacuri în sufletele româneşti şi vei trăi de-a pururea. Sămânţa ce ai pus-o în inimile noastre a rodit şi poruncile tale s-au îndeplinit. Prin jertfa de sânge a sute de mii din tinerii patriei, am împins hotarele până la marginile însemnate de graiul şi de sângele românesc. Chilia şi Cetatea Albă, la pierderea cărora a sângerat inima ta sunt ale noastre, şi Ardealul, pentru care tu şi viteazul tău fiu, Petru Rareş, aţi purtat armele victorioase peste munţi, este al nostru. Al nostru-i malul Mării şi bogata Dunăre de jos. Şi tot după a Ta poruncă făcut-am răzeşi, în tot întinsul pământului românesc, pe toţi cei care au purtat arma în timp de război, lucrând cu plugul în timp de pace. Steagul tău, purtător de biruinţă, l-am aşezat în Mitropolia Capitalei noastre, spre a fi înfăţişat mulţimilor. la zile maro, de sărbătoare, pentru întărirea şi înălţarea sufletelor noastre.

*

Şi totuşi, când am plecat genunchii în faţa scumpului tău mormânt, în sufletul meu s-a născut încă o duioasă rugă, pe care o îndreptăm către Tine, ca unui părinte din veac adormit, dar necurmat alăturea de sufletele noastre. În numele Tău şi al marilor Tale fapte, am găsit izvorul nesecat al răbdării, în timpul de umilinţă, şi al curajului, în timp de restrişte. Însufleţeşte-ne duhul sfintei uniri în sufletele noastre, pentru îndreptarea tuturor păturilor sociale pe calea concordiei, din care numai poate izvorî adevăratul bine obştesc! Însufleţit de acest gând al unirii cetăţeneşti, chemasem aci pe fruntaşii ţării şi ai neamului şi mai ales pe acei care, împreună cu Mine, au luptat, îndurând, într-un fel sau altul, marile greutăţi, prin care am trecut şi care M-au ajutat să văd adus la înfăptuire visul nostru secular. Şi vroiam să ne împărtăşim împreună de bucuria acestei zile înălţătoare şi, totodată, să ne aruncăm privirile asupra viitorului ce ni se deschide şi să ne gândim că opera unităţii noastre ca stat şi naţiune aşteaptă de la noi încă multe şi îndelungate silinţe, pentru ca tot ce am dobândit prin atâtea jertfe să fim în stare a păstra şi consolida prin necurmată şi înţeleaptă muncă. Iar asemenea muncă nu se poate îndeplini, cu sorţi de izbândă, decât numai prin unirea tuturor forţelor naţionale din vechiul regat şi din ţinuturile unite la patria mumă şi prin conlucrarea tuturor  bărbaţilor pricepuţi la refacerea tuturor ramurilor de gospodărie ale Statului, după marile zguduiri prin care am trecut.

*

Să jurăm, în faţa mormântului acestui erou naţional, că în împrejurările grele vom fi strâns uniţi, având numai un singur gând şi o singură simţire: fericirea scumpei noastre patrii, pentru care suntem gata a face orice sacrificii!”.

*

Mănăstirea Suceviţa

Mănăstirea Suceviţa

Pe la orele 16 şi jumătate, Familia Regală s-a ridicat de la masă şi, după ce luat rămas bun de la persoanele invitate, s-a îndreptat, pe jos, spre poarta mănăstirii, în sunetele clopotelor. Sătenii înconjuraseră pe Maiestăţile Lor, sărutându-le mâinile, cu dragoste, şi mulţumindu-le pentru bunătatea şi creştineasca Lor îndurare.

*

La orele 18, Maiestăţile Lor ajung la mănăstirea Suceviţa, unde, după serviciul religios, au admirat frumoasele picturi şi bogatele odoare ale mănăstirii lui Ieremia, Voievodul Moldovei. Câţiva ciobani, cu trâmbiţele lor, sunau cântece evocatoare a timpurilor vechi.

*

De la Suceviţa, Familia Regală s-a îndreptat spre Rădăuţi, unde a sosit la orele 20. Oraşul era frumos împodobit. Întreaga populaţie aştepta, în haine de sărbătoare. Pe Piaţa Unirii se afla un arc de triumf, în jurul căruia se găseau notabilităţile oraşului şi preoţii tuturor confesiunilor. La sosirea Maiestăţilor Lor, tot poporul a izbucnit în puternice urale. După trecerea în revistă a trupelor, M. S. Regele a decorat stindardul Regimentului 11 Roşiori cu Ordinul Militar de Război „Steaua României”, în gradul de cavaler, cu panglică de virtutea militară, pentru modul strălucit cu care acest regiment s-a condus în luptele dintre Tisa şi Dunăre, din 1919. De asemenea, a atârnat, pe pieptul mai multor ofiţeri şi grade inferioare, diferite distincţiuni de război.

*

Rădăuţi, strada Regele Ferdinand

Rădăuţi, strada Regele Ferdinand

*

Maiestăţile Lor au fost, apoi, salutate de dl primar, în numele oraşului. M. S. Regele, vădit mişcat, a mulţumit pentru simţămintele de credinţă ale populaţiei. Au mai vorbit, apoi, reprezentanţii tuturor confesiunilor şi ai mai multor societăţi. A urmat, apoi, defilarea trupelor garnizoanei: Regimentul 114 Infanterie şi Regimentul 11 Roşiori. La sfârşit, au defilat şi călăreţii ţărani, care, prin frumoasa lor ţinută, şi-au atras mulţumirile Maiestăţilor Lor. După ce Maiestăţile Lor au vizitat vechea biserică din Rădăuţi, zidită de întâii Voievozi ai Moldovei, s-au urcat în trenul regal, plecând spre Dorneşti.

*

La Dorneşti, Familia Regală a fost salutată de populaţia din localitate şi din împrejurime. Erau de faţă mai mulţi primari, împreună cu prefectul judeţului Siret. Populaţia maghiară din vecinătate ieşise la gară, cu călăreţi, aranjând o retragere cu torţe. Trenul regal s-a pus în mişcare, urmând să se oprească numai la Cosmin; pe la gări însă era adunată atâta lume doritoare de a vedea pe Suverani, încât M. S. Regele a dat ordin de oprire a trenului, coborându-se în mijlocul sătenilor, a stat de vorbă cu ei; poporul striga neîntrerupt: „Trăiască România Mare, trăiască Regele tuturor românilor!”. Trenul regal a rămas, peste noapte, în Cosmin.

*

Cernăuţi, Strada Ferdinand

Cernăuţi, Strada Ferdinand

*

Luni, 17 mai 1920. La orele 9.30, trenul regal intră în gara Cernăuţi. Din toate piepturile izbucnesc urale nesfârşite. Muzica militară intonează imnul regal, iar o companie, cu drapel, din Regimentul 3 Grăniceri, dă onorul. Pe peronul gării, frumos împodobit, aşteptau numeroase doamne din înalta societate, reprezentanţii tuturor autorităţilor civile şi militare, rectorul şi decanii universităţii, reprezentanţii tuturor confesiunilor, directorii şcolilor, reprezentanţi ai studenţimii şi presei.

*

M. S. Regele, în uniformă de grănicer, purtând buzduganul, însoţit de A. S. R. Principesa Elisabeta, de dl General Averescu, preşedintele consiliului, şi de întreaga suită, trece în revistă compania de onoare. Primarul oraşului, Părintele George Şandru, a prezentat pâinea şi sarea, rostind un călduros discurs de bună venire. M. S. Regele a binevoit a răspunde, mulţumind pentru omagiile de credinţă şi devotament ce i se aduc, în capitala Bucovinei, de-a pururi unită la sânul patriei mame. Doamnele au oferit A. S. R. Principesei Elisabeta frumoase buchete de flori, arătându-şi marea părere de rău că M. S. Regina era silită a rămâne în trenul regal, deoarece, în timpul zilei de ieri, pe când s-a revărsat asupra Maiestăţilor Lor o adevărată ploaie de flori, M. S. Regina, din nebăgare de seamă, a fost lovită de un buchet în faţă, făcându-i-se şi o mică zgârietură pe corneea ochiului drept.

*

De la gară, cortegiul regal a plecat, cu automobilele, spre catedrala metropolitană. Pe tot parcursul, şcolarii şi populaţia au prima pe M. S. Regele cu entuziaste ovaţiuni, presurându-i calea cu flori. Zeci de mii de oameni aclamau pe Regele românilor. La toate bisericile, în sunetul clopotelor, clerul aştepta îmbrăcat în sfintele veşminte. Pe toate străzile şi pieţele aştepta un public imens. Casele erau împodobite cu flori, steaguri şi covoare. Deasupra arcului de triumf, se ridică Coroana României, în jurul căreia flutură steagurile marilor puteri aliate.

*

La biserica catedrală, M. S. Regele a fost întâmpinat de I. P. S. S. Mitropolitul Vladimir al Bucovinei (Nicolae Iorga prorocise şi această prefăcătorie popească a adversarului românismului, încă din 1916 – p. p.), înconjurat de înaltul cler şi de membrii consistoriului. Serviciul divin s-a oficiat de I. P. S. S. Mitropolitul, cu frumoase cântări ale corului metropolitan. După serviciul religios, M. S. Regele a trecut în revistă trupele garnizoanei, oprindu-se la tribuna regală din Piaţa Unirii, prea frumos împodobită. Aci au fost prezentate M. S. Regelui mai multe persoane, cu care Maiestatea Sa a binevoit a convorbi. A urmat, apoi, defilarea trupelor, şi anume: Regimentele 25 şi 11 Infanterie, Regimentul 3 Grăniceri, batalionul de jandarmi şi Regimentul 12 Artilerie. M. S. Regele a rămas foarte mulţumit de ţinuta trupelor, a căror defilare a făcut o adâncă impresie asupra lumii imense, care se adunase în număr aşa de mare, cum nu se mai văzuse în capitala Bucovinei.

*

De aici, M. S. Regele a plecat la Universitate, unde a fost salutat de rectorul Universităţii, de toţi decanii şi profesorii, precum şi de numeroşi studenţi. A vizitat, apoi, biblioteca Universităţii, arătând mult interes pentru cele dintâi tipărituri, de după inventarea tiparului. A mai vizitat şi Institutul Zoologic, după care M. S. Regele s-a îndreptat spre măreaţa reşedinţă metropolitană, unde au fost găzduiţi înalţii oaspeţi. La orele 13, M. S. Regele şi A. S. R. Principesa Elisabeta au luat prânzul intim, la reşedinţa metropolitană.

*

Cernăuţi, intrarea în Palatul Mitropolitan

Cernăuţi, intrarea în Palatul Mitropolitan

*

La orele 15, a avut loc, la reşedinţa metropolitană, recepţia autorităţilor şi a reprezentanţilor diferitelor confesiuni. Dl ministru I. Stârcea şi dl Dori Popovici au prezentat M. S. Regelui şi A. S. R. Principesei Elisabeta pe domni, iar doamna I. Stârcea a prezentat pe doamnele din înalta societate şi pe reprezentantele diferitelor societăţi de binefacere. M. S. Regele a binevoit a se întreţine cu cei invitaţi, interesându-se de aproape despre situaţia tuturor păturilor sociale. După recepţie, M. S. Regele a oferit un ceai persoanelor prezente, în care timp corul societăţii ,,Armonia” a cântat imnul regal, iar mai multe copiliţe, îmbrăcate în frumosul port naţional, au executat felurite dansuri naţionale.

*

De 1a orele 18, până la 19 şi jumătate, Regele, însoţit de adjutantul de serviciu, a vizitat următoarele biserici: 1. Biserica luterană, unde a fost primit de preotul dr. Glondys; 2. Sinagoga, unde a fost primit de marele rabin dr. Rosenfeld; 3. Biserica catolică, unde a fost primit de preotul Schmidt; 4. Biserica greco-catolică (ruteană),unde a fost primit de preotul prof. Bilinsky; 5. Biserica armeano-catolică, unde a fost primit de prelatul dr. Lukasievici. Câte un sfânt serviciu religios s-a oficial în aceste biserici. Iar marea mulţime de credincioşi, adunaţi la fiecare biserică, a întâmpinat pe M. S. Regele cu flori şi însufleţite urale şi semne de bucurie, pentru înalta vizită.

*

La orele 20 şi jumătate, a avut loc, în strălucitele saloane ale Palatului Metropolitan, prânzul de gală, oferit de M. S. Regele. La sfârşitul mesei, dl Stârcea, ministrul Bucovinei, salută pe M. S. Regele în următoarele cuvinte:

*

Zadik, citind proclamaţia, la Cernăuţi, în 11 noiembrie 1918

Zadik, citind proclamaţia, la Cernăuţi, în 11 noiembrie 1918

*

„Maiestate, zilele de 16 şi 17 mai 1920 sunt zile care vor rămâne pe veci înscrise în cartea de aur a frumoasei Bucovine. După 145 de ani de dor arzător după Patria Mamă, poporul bucovinean a putut avea, în aceste zile strălucite pentru el, nespusa bucurie de a primi, de a vedea şi de a saluta pe cel mai viteaz şi pe cel mai bun urmaş al Domnului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Bun, pe Regele Ferdinand I, Făuritorul României Mari.

*

Maiestate, în zilele acestea s-a împlinit dorinţa cea mai vie, ce o aveam cu toţii de la fericita zi a Unirii. Şi aţi putut citi, în ochii şi în sufletele tuturor, neţărmurita dragoste ce o poartă poporul bucovinean Maiestăţii Voastre, Maiestăţii Sale Reginei şi Augustei Voastre Familii. O mare părere de rău a copleşit însă astăzi sufletele cernăuţenilor: părerea de rău de a nu fi putut vedea şi de-a nu fi putut arăta şi Maiestăţii Sale Reginei dragostea şi marea admiraţiune ce-i poartă.

*

Sire, astăzi, sub ocrotirea Coroanei de oţel şi a vitezei între viteze armate române, Bucovina doreşte şi voieşte să redevină, iarăşi, „vesela grădină” de odinioară. Şi pentru, că de la mic la mare, fiecare locuitor al Bucovinei cunoaşte câtă iubire arată atât Maiestatea Voastră, cât şi Maiestatea Sa Regina poporului Lor, fără deosebire de naţiune şi confesiune, îmi permit, Sire, de a Vă aduce prinosul lor de dragoste, de recunoştinţă şi de adânc devotament. Să trăiască Maiestatea Sa Regele Ferdinand al tuturor românilor! Să trăiască Maiestatea Sa Regina Maria! Să trăiască Augusta Familie Regală! Să trăiască şi să înflorească România Mare!”.

*

M. S. Regele, luând cuvântul, răspunde astfel:

*

„Cu adevărată nerăbdare am aşteptat ziua de astăzi, când am putut îndeplini o veche dorinţă a Mea şi a Reginei, de a ne găsi în mijlocul noilor Noştri supuşi din frumoasa Bucovina, această veche parte a ţării, care a dat vechii Moldove un şir slăvit de voievozi, ale căror domnii sunt strâns şi nepieritor legate cu epoca cea mai strălucită a istoriei Moldovei şi ale căror rămăşiţe pământeşti sunt acoperite de ţărâna sacră, de acum, înainte, în veci românească. Era, dar, firesc ca, în drumul spre capitala Bucovinei, întâiul Rege al României întregite să se închine la mormintele marilor voievozi din timpurile trecute, dar mereu vii în inimile poporului, care, prin vitejia oştilor sale, i-a dat înapoi, după o lungă epocă de robie, patriei lor pierdute, nu din voia lor, ci din slăbiciunea veacurilor.

*

Primirea frumoasă şi aşa de caldă, ce Ni s-a făcut Mie şi Reginei, atât ieri, în tot ţinutul ce l-am parcurs, cât şi azi, aci, în Cernăuţi, mult Ne-au mişcat şi cu drag şi bucuros aduc mulţumirile Noastre adânc simţite. Din toată inima salut pe fruntaşii acestui vechi şi prea frumos ţinut al vechii Moldove şi mulţumesc tuturor acelora care, în ziua fericită, rezervată generaţiei noastre, au înţeles duhul timpului şi poruncile momentului istoric, proclamând, din însăşi a lor voie, unirea Bucovinei cu Regatul român, unul şi nedespărţit în dreptele sale hotare fireşti. Mulţumesc Înalt Prea Sfinţiei şi clerului român că, în mijlocul îndelungatelor greutăţi, aţi păstrat cu sfinţenie biserica şi limba strămoşească, împreună cu bogatele danii şi strălucitele odoare, care ne vorbesc de puterea şi de evlavia fericiţilor întru amintire voievozi din secolele trecute. Mulţumesc fruntaşilor vieţii politice şi culturale din Bucovina, care au ştiut, în vremuri de restrişte, să ţină sus steagul, spre a fi gata, atunci când ceasul dezrobirii a sunat. Recunoştinţa neamului românesc este bine meritata lor răsplată. Mulţumesc orăşenilor şi ţărănimii bucovinene, care Ne-a ieşit pretutindeni întru întâmpinare, cu atâta dragoste şi însufleţire, şi care, în frumosul său port naţional, Ne-a evocat mândrele vremi de odinioară. Cunoaştem lupta sa răbdătoare pentru păstrarea caracterului naţional al Bucovinei, în timpul trecut.

*

Mulţumesc, în fine, reprezentanţilor şi poporului de naţionalitate străină, care, alăturea cu elementul românesc, Ne-au arătat, cu atâta căldură, simţămintele lor de credinţă către Mine şi noua lor patrie română. Ştiu cat de grele au fost suferinţele războiului din urmă, care, cu mişcările necontenite ale frontului de luptă. au apăsat cu atâta urgie asupra întregii Bucovine, de la şesul Cernăuţilor, până în munţii de la Vatra Dornei. Le-am simţit cu aceeaşi părintească strângere de inimă ca şi pe ale noastre, din vechiul Regat. Nu mă îndoiesc că, prin întoarcerea Bucovinei la Patria-mumă şi prin o muncă încordată a tuturor păturilor sociale, se vor vindeca, în curând, cele mai grele răni ale războiului. Azi, când stăm în faţa măreţului fapt al unirii românilor din toate unghiurile în acelaşi Stat, ne îndreptăm privirile noastre spre viitorul pe care noi singuri trebuie să-l croim, precum prin noi înşine ne-am clădit prezentul. Puterea de voinţă, patriotismul cald, de care trecutul nostru este martor netăgăduit, dorinţa sacră de a lucra toţi, împreună i cu concordie, mână în mână toţi fiii acestei ţări, oricărei legi sau neam ar aparţine ei, numai şi numai pentru binele Patriei comune, sunt chezăşia cea mai sigură pentru un viitor plin de cele mai frumoase nădejdi. Îmbrăţişând pe toţi locuitorii acestei vesele grădini, ce este Bucovina noastră, cu aceeaşi dragoste părintească şi drept răspuns la sentimentele ce le-am găsit aici, ridic paharul Meu în sănătatea Bucovinei şi a Capitalei ei!”.

*

Întreaga asistenţă, cu nesfârşite aclamaţii, întrerupse adesea cuvintele regale. La orele 22 şi jumătate, puternice urale se înălţară din curtea reşedinţei, spre balconul unde era aşteptat să apară M. S. Regele, pentru a fi aclamat de un imens public, precum şi de voinicii şi credincioşii Săi ostaşi, care organizaseră o prea frumoasă retragere cu torţe. Corul societăţii „Armonia” a încheiat, cu frumoase cântece, această zi plină de înălţare sufletească şi patriotică (MO, No. 048 din 3 iunie 1920, pp. 1457-1462).

*


[1] Nicolae Iorga, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928, pp. 124, 125


Comments are closed