că nu sunt vrednic nici să mă închin!

să te invoc drept cosmicul sigiliu

al sufletului nostru din cuvânt

când Slavici are-acelaşi domiciliu

de deţinut politic şi-n mormânt,

s-aprind o lumânare în ogradă

înţelenind-o prefăcut în jale

când văd că tu ai aşternut zăpadă

pe ziua inculturii naţionale?

*

să râd în nas poeţilor de azi

înşiruiţi flămânzi spre îmbrâncire

deşi-s făclii înalte, deşi-s brazi

vestindu-te mereu din nemurire

şi să accept mărşăluirea oştii

spre mitizări perfide şi caduce

când neamul tău îl spulberară proştii

şi spre mormânt prostia îl conduce?

*

în vremi de dezbinare şi de ceartă

sub abundenţa cruntului venin,

eu doar îngenunchez, să-ţi cer: mă iartă

că nu sunt vrednic nici să mă închin!