Bumbac: Să serbăm sărbătorile noastre naţionale!

*

(Odă compusă şi declamată de subscrisul,

cu ocaziunea serbării ajunului anului nou 1867,

de către junimea română studioasă în Viena)

*

*

 „Ego Dis amicum,

Seculo festas referente luces,

Reddidi carmen, docilis modorúm.

Vatis Horati”.

(Horatius Flacus, Ode, IV, 6, 41-44)

*

Salutare vouă, ceasuri mult dorite,

Ce-mi vărsaţi în suflet visuri fericite

Şi-mi pătrundeţi simţul, astăzi, ca să cânt!

Salutare vouă, fraţi de bărbăţii,

Răsăriţi din sânul mândrei Românii

Şi crescuţi ca cedrii sfântului pământ!

*

Rechemaţi trecutul din întunecime

Şi zburaţi cu mine peste străvechime,

Peste munţi si codri şi peste câmpii!

Şi-ţi afla viaţa într-a sa mărire,

Şi-ţi afla mărirea într-a sa pierire

Pe la fiii Romei şi-ai Eladei fii.

 *

Mici au fost aceste falnice popoară,

Mici şi ne-nsemnate, pentru-ntâia oară,

Însă cum crescură-n gloriosul timp?

Îşi formară sacre temple spre-nchinare,

Monumente veşnice, veşnice altare

Şi-adorară zeii naltului Olimp.

 *

Introdus-au jocuri, datini de unire,

Legături menite pentru întărire,

Decretând prin lege cult şi sărbători;

Martori ni-s Corintul, Delfii şi Dodona,

Vechiul Capitoliu din strămoaşa Roma,

Urme din mărirea numelor surori.

 *

Cete numeroase din străvechea lume

S-adunau să-nalţe cereştile nume

Prin pompoase jertfe, rugi şi adorări;

Din Parnasulul verde, din Alban, la vale,

Tăbărau voioase Muzele pe cale

Şi răpeau mulţimea cu-ale lor cântări.

*

Şi cununi de laur, pentru-a lor virtute,

Câştigau eroii zilelor trecute

Şi cu nemurire se încoronau,

Căci pe-atunci virtutea căpăta răsplată

Şi căderea însăşi fu-ntrebuinţată

Pentru-mbărbătarea celor ce cădeau.

 *

Dintr-un colţ în altul repede şi-n pripă

Faima-n zboru-şi iute se lăţea-ntr-o clipă

Şi prin toată ginta doar un simţ era.

Astfel se-mpăcară zeii, prin serbare,

Astfel tot poporul pentr-un cuget mare,

Pentr-un cuget numai se însufleţea!

 *

Şi când fură-aceste suflete măreţe

Hotărâte ca să cerce şi să-nveţe

Ţări şi limbi şi datini de-un popor barbar,

Colindau prin lume, pe câmpii străine,

Sacrele lor însă le purtau cu sine

Şi le făceau corturi, le făceau altar.

 *

Şi sub scut puternic zeii ocrotiră,

Cârmuiţi de dânşii lumea cuceriră

Şi erau ca stanca tari şi neclintiţi,

Artele, ştiinţa, simţul de unire

Ce ridica omul la Dumnezeire

Le făceau renume, îi făceau vestiţi.

 *

Dar de când dispreţul, trista nepăsare

Către tot ce fuse nobil, sfânt şi mare

Serbede-şi rânjiră dinţii veninoşi,

Decăzu virtutea, decăzu bravura,

Iar în loc crescură patima şi ura,

Oarba dezbinare, factori dureroşi!

*

Din Auguri ieşiră creaturi viclene,

Aducând în lume specule nedemne

Când purtară masca de predicatori,

Templele lor moarte în ruini căzură,

Jertfele-n negoţuri chiar se prefăcură,

Căci le părăsiră cei nemuritori!

 *

Şi din tronul falnic, cel de strălucire,

Au căzut eroii pân’ la nimicire,

Pedepsiţi de către zeii vătămaţi!

Iar în decăderea lor nepresimţită

Aflat-au barbarii clipa nimerită

De-a-şi înfinge-ntr-înşii dinţii încruntati;

*

Iată care fapte nasc într-o naţiune

Dacă se păstrează legile străbune,

Datini şi Penaţii cu cuget curat,

Iată cum se stinge nume şi mărire

Când poporu-şi pierde simţul de iubire

Către cele-nalte, ce l-au înălţat!

*

Să serbăm, deci, dară, cu simţiri curate

Datinile noastre de străbuni lăsate,

Moştenire scumpă ginţii româneşti;

Să serbăm această sfântă sărbătoare

Trimiţând la fraţii cei din depărtare

Şi la surioare salutări frăţeşti!

 *

Şi oriunde fi-vom, geniul ce direge

Soarta României, după-nalta-şi lege,

Să nu-l dăm uitării, ci să-l adorăm,

Astfel, ne-a conduce braţul său spre bine,

Astfel, vom ajunge zilele senine

Şi-n virtutea faptei o să triumfăm!

*

Viena, 31 Decemvrie 1866.

*

Vasile BUMBAC

*

(Albina, Anul II, Nr. 3-110, vineri 6/18 ianuarie 1867)