Bucovina, văzută şi descrisă de Hacquet (III) | Dragusanul.ro

Bucovina, văzută şi descrisă de Hacquet (III)

Filipovence, în 1810 – de Franz Jaschke (1775-1842)

Filipovence, în 1810 – de Franz Jaschke (1775-1842)

*

În părţile Siretului, medicul şi naturalistul breton Hacquet vizitează, „pe imperial Sf. Onufri”, deci pe fostele moşii ale schitului cu pricina, proaspăt secularizate de către Iosif al II-lea, alte două colonii, în afară de cea secuiască din Dorneşti.

*

„Cea dintâi era una rusească, în satul Laudonfalva (după numele generalului Laudon) şi Gorteşti (Corteşti, se întreabă îngrijitorii ediţiei, dar, la prima vedere, pare să fie vorba despre Corceşti – N.N.), care consta din nouăzeci şi nouă de familii. Nu se bucurau de privilegii şi libertăţi deosebite, primeau numai locuri de case şi terenuri de cultură fără plată, şi colonia era scutită de slujba militară.

*

În anul 1787, s-au mai întors, din Moldova, opt familii, pentru că acel an a fost un an rău, măcar că această colonie fusese, totuşi, cea mai bună şi mai puţin costisitoare, pe care o avusese împăratul în această ţară.

*

Lipovence, în căruţă – desen de Zygmund

Lipovence, în căruţă – desen de Zygmund

*

A doua colonie, care era constituită dintr-un neam cu totul ciudat, a venit de la Marea Neagră. Ei se numesc lipoveni sau filipoveni. Numele vine de la cuvântul slav „lipparva” sau tei (N.N.: De fapt, aşa cum o demonstrează Dimitrie Dan, vine de la ierarhul conservator rus Filip), căci toate lucrurile lor din casă nu sunt făcute decât din acest lemn alb. Numele cel dintâi (lipoveni), din cele două amintite mai sus, l-au primit doar de la vecinii lor, tătarii, căci ei nu-şi zic decât filipoveni. Aceşti oameni alcătuiesc o sectă cu totul deosebită şi în privinţa felului de viaţă şi a religiei. Se poate spune că ei sunt pietiştii (protestanţi, adepţi ai doctrinei sacerdoţiului universal şi preconizând ascetismul) ortodocşilor… Ei îşi aleg, din comunitate, un popă, se închină la icoanele pe care le au în biserică şi în casele lor… Ei îşi ard morţii, ei se scaldă în fiecare zi, bărbatul cu femeia, împreună, şi aşa mai departe.

*

În tot timpul anului, nu mănâncă decât de opt ori carne, nu fumează şi nu trag pe nas tutun. Îndeosebi, ei trăiesc retraşi în satele lor, dar, afară din sate, lucrul se petrece cu totul altfel. Cum sunt foarte misterioşi, cu privire la practicile lor religioase şi nu prea lasă pe ceilalţi să pătrundă în bisericile lor, nu se ştie tot ce se întâmplă la această slujbă bisericească.

*

Grup de lipoveni – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Grup de lipoveni – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

*

Botezul pare că s-ar face numai atunci când copilul are o judecată formată, ceea ce nu este rău, căci, atunci când se face botezul iarna, cu apă rece, asupra unor copii nou născuţi, ce au creierul acoperit de un înveliş foarte subţire încă, el este adesea vătămător şi poate fi chiar ucigător, după cum am constatat din experienţă.

*

A înjura, a bate, a apuca arma sau a vărsa sânge şi aşa mai departe sunt, la ei, ca şi la „păzitorii Domnului” (sectă olandeză), un mare păcat, oprit cu desăvârşire, ca şi folosirea unor băuturi spirtoase. Dar, deşi aceşti făţarnici vor să treacă nişte oameni virtuoşi şi asceţi, ei sunt departe de a fi astfel, căci sunt foarte dezmăţaţi. Când interesul lor le-o cere, atunci aceşti fanatici devin fioroşi, dar să apere statul e oprit de legile lor.

*

Cum le place să trăiască mai ascunşi, preferă să locuiască în ţinuturi păduroase. Aşa este şi locul lor de aşezare, de acum, din Bucovina, la Varniţa sau Fântâna Albă. În anul 1784, două sute de familii hotărâseră să imigreze în ţară, dar au fost împiedicate de han (Şahin Ghirai, ultimul han al tătarilor di Crimeea, între anii 1777-1783) şi de domn (Alexandru Mavrocordat, Deli Bei, domn al Moldovei între anii 1782-1785); au trecut, totuşi, douăzeci şi patru de familii încoace şi, împreună cu ele, şi alţi capi de familie. Dar cum, din partea cealaltă, nu au fost lăsate femeile să-i urmeze, s-au întors, aşadar, înapoi…

*

Gospodărie lipovenească – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Gospodărie lipovenească – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

*

Aceşti oameni au primit, sub garanţie împărătească, o deplină libertate religioasă. Ei nu au admis nici chiar să li se numeroteze casele şi li s-a făcut voia. Ei mai sunt scutiţi, pe veci, de slujba militară şi, timp de douăzeci de ani, nu au de plătit nici o dare. Dar ei nu au primit nici un fel de ajutor de la Curte. Cum au adus cu ei, şi aşa, multă avere, nici nu aveau nevoie de el.

Îndeletnicirea lor principală este ţesutul inului şi facerea de frânghii etc.

*

Casă lipovenească din Fântâna Albă – din Kaindl (1866-1930)

Casă lipovenească din Fântâna Albă – din Kaindl (1866-1930)

*

Aşa cum tot felul lor de viaţă are ceva deosebit, tot astfel este şi îmbrăcămintea lor, care este simplă şi cuviincioasă. Bărbatul îşi poartă părul tuns pe jumătate. Pe cam are o căciulă neagră ţuguiată, de blană de oaie, la bărbie poartă barbă, iar în jurul gâtului, nimic. Cămaşa lui este lungă şi o poartă peste nădragi, după obiceiul moldovenilor. Trupul e înveşmântat într-o haină albă de lână, încheiată cu năsturei mici. În jurul trupului sunt încinşi cu o legătură de piele albastră, roşie sau neagră, au nădragi lungi, în picioare au încălţăminte de coajă de copac dau de funie („Hadaki”).

*

Femeile îşi ascund de tot părul, fetele nu. Pe frunte poartă o bandă lată, brodată, care stă în sus, ca un turban, în faţă, iar la spate e mai îngustă şi împodobită cu bani de aur. Peste ea se pune un văl alb, care trece pe sub bărbie şi atârnă la spate, ceea ce arată foarte frumos. Probabil pentru a nu trezi, la vecini, pofta de jaf, la care erau aşa de expuşi sub tătari. Gâtul este lăsat liber. Pe trup poartă o cămaşă, care este cusută, la încheieturi şi în jurul gâtului, cu lână de mai multe culori. Peste aceasta, un veşmânt lungă, de o ţesătură de lână mai aleasă, care se încheie, în faţă, de sus, până jos, cu năsturei mici. Partea inferioară a trupului e îmbrăcată în nişte pantaloni lungi de in. În picioare poartă ciorapi şi un fel de sandale roşii, iar iarna, cizme. Cum acest popor este, îndeobşte, foarte chipeş şi cu o înfăţişare plăcută, îmbrăcămintea aceasta ca de amazoană le lasă femeilor un aer cuviincios şi modest…

*

Episcopul lipovenesc Ignat

Episcopul lipovenesc Ignat

*

Preoţii, la aceşti oameni, nu se deosebesc printr-o îmbrăcăminte anume. Ei poartă, pe umeri, o mantie cenuşie şi ţin în mână un toiag lung” (pp. 826, 827).

*

Călătorind spre Suceava, prin Româneşti şi Pătrăuţi, înspre „Luitak” (N.N.: Realizatorii volumului presupun, cu oarece îndoieli, că ar fi unul dintre cele două sate Călineşti, al lui Ienache sau al lui Cuparenco, dar mult mai probabil că este vorba despre satul Iţcani), Hacquet întâlneşte aici „primii colonişti ai provinciei, care au emigrat din Banat. Aceştia nu erau decât nişte cerşetori, în număr de douăzeci şi două de familii, care s-au aşezat pe terenurile şi în casele părăsite de moldoveni (la anexare). Cum nu era destul loc pentru ei, aici, au fost mutaţi ceilalţi la Suceava (unde a mai fost aşezată o colonie germană), la Molodia, la Dragomirna şi „Rosez” (N.N.: Localitate dispărută, opinează realizatorii volumului, deşi s-ar părea că e vorba despre satul Roşa, de lângă Cernăuţi). Aceşti oameni au primit ajutoarele necesare, dar nici pe departe ce au primit germanii, iar mai apoi, treptat, au trebuit să achite totul”  (p. 827).

*

German din Iţcani – de Julius Zuber

German din Iţcani – de Julius Zuber

*

Că „Luitak” pare să fie satul Iţcani se sugerează prin menţionarea celeilalte colonii germane, de la viitorul Iţcani-Gară: „De la „Luitak”, spre râul Suceava, mai este iar o colonie germană de oameni, care au fost foarte lăsători în ridicarea sau, mai bine zis, în rânduirea definitivă a caselor lor noi şi bine clădite”. Iar confirmarea susţinerii mele că „Luitak” nu este Călineşti, ci Iţcani, vine imediat: „De la acest sat nou înfiinţat se vedea, de partea cealaltă a râului amintit, pe malul înalt, vechiul şi ruinatul oraş Suceava. Aici s-a ridicat, de scurtă vreme, un pod de lemn, bine încheiat, peste apă, adesea foarte năvalnică. Acolo se înalţă Suseava de azi, care a fost, pe vremuri, un însemnat oraş comercial, cât şi oraşul de scaun şi reşedinţa domnului şi a mitropolitului, la douăzeci-treizeci de stânjeni deasupra râului” (p. 827).

*

Nemţoaică tânără

Nemţoaică tânără

*

Dar, despre mărturiile lui Hacquet, referitoare la Suceava, în fragmentul următor. Nu capitol (cum notez în aceste ciorne ale unei viitoare cărţi), ci fragment de capitol.


Comments are closed