"Ţara acoperită de păduri pline de ucigaşi" | Dragusanul.ro

Bucovina, sub povara istoriei

Asediul Cetăţii Hotin

Asediul Cetăţii Hotin

 

 

„Ţara acoperită de păduri pline de ucigaşi”

 

 

În 1616, când intra în Moldova („Walachia”), prin „Carpaţii nordici”, venind dinspre Transilvania, călătorul scoţian William Lithgow a găsit „ţara atât de acoperită de păduri şi acestea pline de ucigaşi”, încât era să-şi piardă viaţa. „Trecând prin pasul de miază-noapte al dealurilor zise de la miază-noapte sau Munţii Nordici, am intrat în Moldova, unde, ca urare de bun sosit, am fost înconjurat, în mijlocul unei păduri de pe hotar, de şase ucigaşi unguri şi moldoveni; scăpând cu viaţă, după multe rugăminţi, mi s-au furat 60 de ducaţi ungureşti de aur şi toate veşmintele mele turceşti, lăsându-mă gol de tot, decât doar mi s-au dat înapoi patentele mele, hârtiile şi scrisorile pecetluite.

 

 

După ce au făcut aceasta, pentru mai marea lor siguranţă, m-au dus la o parte şi, cu trupul gol, mi-au legat strâns mijlocul, cu curmei de tei, de un stejar, şi braţele, tot astfel, la spate, jurându-se că, dacă voi chema în ajutor sau le voi stânjeni planurile înainte de apusul soarelui, se vor întoarce şi mă vor ucide, dar mi-au făgăduit să-mi dea drumul atunci.

 

Suceava strajer

Străjerii Cetăţii

 

Dar, făcându-se aproape noapte şi ei uitându-mă, am rămas aici până în ziuă, cu mare frică de lupi şi de mistreţi. Atunci, cu voia lui Dumnezeu, am fost liberat de nişte ciobani, care, îmbrăcându-mă cu un suman de-al lor, lung şi vechi, şi dându-mi de mâncare, unul din ei m-a dus, la cinci zile de acolo, la domnul ţinutului… la care am petrecut cincisprezece zile. Şi, aici, am fost despăgubit cu prisosinţă, de toate pierderile mele, prin dărnicia lui şi a rudelor şi prietenilor lui din vecinătate. Şi n-au voit să mă lase să pătrund mai adânc în ţară, pentru că turcii sunt bănuitori faţă de străini… apoi am fost trimis, cu o călăuză, care m-a condus două zile, printr-o parte din Podolia” (Călători, IV, pp. 425-427).

 

Hotin veche 2

Cetatea Hotinului

 

„Li se urâseră turcilor aceste dodeiale dinspre leşi asupra Ţării Moldovei, deci au orânduit pe Schinder, Paşa de Silistria, cu oşti asupra leşilor, ce erau în Moldova, cu doamna lui Ieremia Vodă. Şi, văzând şi pe Ştefan Vodă Tomşa în turburări, totdeauna, şi dinspre ai săi, şi dinspre străini, l-au mazilit, luându-l în obezi din Ţara Muntenească, iar domnia, în locul lui, au dat-o Radului Vodă, care are nume în ţară, de-i zic Radul Vodă cel Mare… Pe boieri i-a scos Radul Vodă, pe toţi câţi erau prinşi, de la Schinder Paşa, iar doamna lui Ieremia Vodă la mare ocară a sosit, de care singură a mărturisit către boieri. Trecând cu carul, a văzut pe boieri şi, lăcrămând, a zis: „Boieri, m-a ruşinat păgânul!”.

 

Hotin veche

Cetatea de pe Nistru

 

La această ocară a sosit casa lui Ieremia Vodă şi poate fi pentru răutăţile ei, că era o femeie răpitoare, precum spun, şi, de vreme ce a otrăvit pe cumnatu-său, pe Simion Vodă (de va fi aşa) şi de frica lui Dumnezeu depărtată” (Costin, pp. 50, 51).

 

Ţara fusese ruinată de puzderia de conflicte turco-polone pentru exercitarea influenţei, din care nu puteau lipsi cazacii şi tătarii, totul culminând cu nefericita campanie polonă, împotriva turcilor, din septembrie-octombrie 1620, condusă de hatmanul-cancelar Stanislav Zolkiewski, campanie începută şi sfârşită pe pământul Basarabiei, deci fără a afecta regiunea geografică a Bucovinei. Vorba cronicarului: „O, Moldovă, de ar fi domnii tăi, care stăpânesc în tine, toţi înţelepţi, încă n-ai pieri aşa lesne. Ci, domniile neştiutoare şi lacome sunt pricini ale pieririi tale. Că nu caută să agonisească şi nume bun la ţară, ci caută, desfrânaţi, numai avuţie să strângă, care, apoi, totuşi, se risipeşte şi încă şi cu primejdia caselor lor, că blestemul săracilor, cum se zice, nu cade pe copaci, cât de târziu” (Costin, p. 57).

 

 

Domni vremelnici, unii ucişi de boieri (Gaspar Gatzianni), alţii maziliţi de turci. Însăşi statalitatea moldavă părea să fie o pădure neguroasă, „plină de ucigaşi”.

 

 

Suceava 1

Cetatea Sucevei

În 1623, când Moldova e vizitată de minoritul Andrei Bagoslavic, Suceava avea „68 de case de unguri şi saşi foarte înstăriţi” (Călători, V, p. 6). În 1632, minoritul Paolo Bonici confirma că , în regiunea geografică a Bucovinei, „pe sub munţii Transilvaniei, sunt multe târguri şi sate, cărora oamenii le spun oraşe, pentru că aveau, în vechime, o populaţie numeroasă; printre acestea, se află unul numit Siret, care îşi trage numele de la un râu ce curge în apropiere; în acel oraş, noi, catolicii, am avut, în vechime, o episcopie, a Siretului, şi biserica avea o fântână făcătoare de minuni, în care cel ce se spăla, într-o anumită zi a anului, se însănătoşea de orice beteşug ar fi avut, lucru care mi-a fost povestit de oamenii bătrâni de acolo.

 

Siret 1

Siret

 

De la Siret, o iei spre Suceava, care este aşezată sub munţii Transilvaniei, şi unde se vor fi găsind vreo 1.500 de case; acolo este cetate întărită cu turnuri de apărare a domnului şi a curţii sale, de orice incursiune a polonilor sau a tătarilor, dar nu ar putea rezista multă vreme la un război în regulă; în acest oraş se află episcopia schismatică a ţării, pe care ei o numesc mitropolie.

 

 

De la Suceava, mergi, mai departe, la Baia, care poate să aibă vreo 300 de case şi care este dintre oraşele vechi din Moldova” (Călători, V, p. 19).

 

 

În 1633, soseşte în Moldova, dinspre Cameniţa, Niccolo Barsi di Lucca, cel care avea să lase preţioase mărturii despre datinele şi obiceiurile moldovenilor (le-am prezentat în volumul III al cărţii „Povestea aşezărilor bucovinene”). „În oraşul Suceava, se păstrează capul unui sfânt, numit Sfântul Ioan cel Nou; acesta este nevătămat şi se găseşte într-o biserică a părinţilor din tagma Sfântului Vasile, care sunt, însă, schismatici.

 

 

Ziua acestui sfânt se sărbătoreşte la Rusalii, când – pe lângă deschiderea unui iarmaroc foarte bogat, care ţine opt zile în şir, la care vine lume din toată ţara, şi la care tinerii, ca să câştige bani, fac fel de fel de lupte cu spada – mai merge şi domnul, cu întreaga sa curte, de cel puţin 2.000 de oameni, toţi călări, şi mulţi alţii în carete. După el, vine doamna cu însoţitoarele ei şi cu boieroaicele, care o însoţesc în număr mare” (Călători, V, p. 77).

 

Hotin 2

Hotinul

În 1636, când Jerzy Krasinski, mare sol polon, pleca spre Ţarigrad, Hotinul, „din cauza deselor războaie şi tabere puternice moldoveneşti şi turceşti, cât şi ale noastre, anume în anul 1621… oraşul a fost distrus din temelie, aşa încât, astăzi, abia a mai rămas ca un sat şi încă unul foarte nenorocit.

 

 

Cetatea, însă, care se află pe o stâncă înaltă, chiar pe malul Nistrului, nu este de dispreţuit, deşi se găseşte între două dealuri, de pe care ar putea să fie vătămată. În cetate se poate intra dintr-o singură parte, pe un pod înalt de lemn. Acolo stă pârcălabul Buhuş, un om demn şi înţelept, cum sunt puţini între ai lui, dar, fiindcă nu l-am găsit la Hotin, nu am aflat, acolo, nici o bunăvoinţă.

 

 

În orăşel este o biserică de zid, destul de bună, două de lemn şi o biserică armenească.

 

Hotin dealuri

Dealurile Hotinului

Tot acolo am cercetat şi acele întărituri, care au fost săpate în jurul taberei noastre, în anul mai sus amintit, împotriva lui Osman (al II-lea, 1618-1622), împăratul turc; ele şi acum se mai văd şi câmpiile acoperite cu trupurile duşmanilor, ce le albesc şi azi cu oasele lor” (Călători, V, p. 113).

 

 

În 1643, când minoritul Bartolomeo Bassetti vizitează Moldova, în Suceava încă mai sunt două biserici catolice de zid. „Cea care este în faţa pieţei este închinată Bunei-vestiri şi este lungă de 22 de paşi, largă de 7. Are 3 altare, cel mare, care este de lemn, a fost ridicat de prea luminatul Domn Ieremia Movilă; este aurit.

 

 

La mijloc, se află răstignirea lui Isus Hristos, cu Sfintele Marii şi îngerii cu potirele care îi primesc sângele; da dreapta, Sfântul Petru, la stânga, Sfântul Pavel, pe lături, chipul Mântuitorului şi al Sfintei Fecioare. În partea de sus, se află încoronarea Fericitei Fecioare şi Buna-vestire.

În al doilea altar, care este închinat zămislirii prea Sfintei Fecioare, se află chipul acesteia.

În al treilea, care este închinat Sfântului Nicolae, şi care aparţine frăţiei „dei Preccari”, este chipul Sfântului Sebastian; celelalte chipuri nu se pot recunoaşte.

Acolo sunt trei clopote mari… Se mai află, aici, o casă, cu grădina sa de zarzavat.

 

 

Biserica cealaltă, care se află în apropierea palatului domnesc, este de zid şi este închinată prea Sfântului Sacrament. Este lungă de 20 de paşi, largă de 10, are trei altare, ale căror chipuri sunt şterse cu totul; sunt două clopote, unul mare, altul mijlociu. Are 9 vii şi o casă, cu grădina sa de zarzavat.

 

 

Case de catolici sunt 12; suflete, 50; de împărtăşit, 26.

Case de schismatici, 550; suflete, 3.400; biserici, 16, şi o mănăstire (episcopală a Sfântului Gheorghe – n.n.), unde stă vicarul mitropolitului, fiind aici credinţa acestuia.

Case de armeni sunt 400; suflete, vreo 2.000; au trei biserici şi o mănăstire, afară de oraş, în care îşi are reşedinţa episcopul lor, cu doi preoţi…

 

Baia ruine

Ruina bisericii din Baia

 

Biserica din Baia este de zid, e închinată Adormirii Fecioarei Maria. A fost ridicată de prea luminatul domn Alexandru (cel Bun – n.n.), după cum se vede dintr-un epitaf, în corul acelei biserici, pe stânga, şi care are următorul cuprins: „În anul Domnului 1410, s-a închinat această biserică în cinstea Fericitei Fecioare Maria; a fost ridicată de prea luminatul principe Alexandru Voievod, odată cu mănăstirea din Baia. Soţia sa, Margareta, de sfântă amintire, este îngropată sub cristelniţă”.

Biserica este lungă de 30 de paşi, largă de 10. Sunt 4 altare.

La altarul cel mare, este chipul Fericitei Fecioare, la dreapta, Sfântul Petru, la stânga, Sfântul Ioan; deasupra, Sfânta Treime.

Al doilea altar este închinat Sfintei Ecaterina cu roata, are, la mijloc, chipul ei, la dreapta, Sfânta Varvara, la stânga, Sfânta Dorotea, deasupra, Încoronarea Fecioarei Maria.

La al treilea altar, care este închinat Sfântului Nicolae, în mijloc, este Isus pe cruce, deasupra, Adormirea Fecioarei Maria şi viaţa acestui sfânt.

La al patrulea altar, este chipul Fecioarei Maria, cu Fiul în braţe, Naşterea lui Hristos şi Adormirea Mariei.

Mai este şi o capelă, închinată prea Sfintei Treimi, care aparţine domnilor Gross, saşi; e lungă de 8 paşi, largă de 4 paşi şi jumătate…

Mai este şi o altă biserică, afară din oraş, închinată Sfântului Petru, de zid; fiind ruinată din vechime, slujeşte drept biserică sacristia, care este lungă de 10 paşi, largă de 6, cu un singur altar, fără icoane.

În sus numita capelă, închinată prea Sfintei Treimi, la altar este înfăţişată prea Sfânta Treime, Încoronarea Fericitei Fecioare, la dreapta, Sfântul Toma, care astnge coasta lui Hristos, la stânga, Învierea.

Paroh este preotul Gheorghe Gross.

 

Baia

Baia

 

Case de catolici sunt 44; suflete, 215; de împărtăşit, 133.

Case de schismatici, 180; suflete, vreo 600. Sunt 4 biserici (ortodoxe – n.n.).

 

Biserica din Siret era de zid, lungă de 18 paşi, largă de 8, închinată prea Sfântului Sacrament; a fost distrusă de voievodul Ştefan (Rareş, 1551-1552), la cererea episcopilor schismatici, din cauza multelor minuni ce se săvârşeau acolo; a fost, acolo, o mănăstire de dominicani, acum nu se mai găseşte nici un catolic; se mai văd încă urmele acestei biserici, lângă care este o fântână, unde s-au găsit, pe o bucată de pânză, trei picături de sânge şi, vestindu-se părintele, s-au dus în procesiune şi au dus-o la biserică, unde s-au petrecut multe minuni şi mulţi schismatici au trecut la credinţa catolică; şi în ziua de astăzi, acest loc este ţinut la mare cinste, chiar de către schismatici. Să fie vreo 46 de ani, de când s-au petrecut cele spuse mai sus” (Călători, V, pp. 181-183).

 

 

În 12 octombrie 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Petru Bogdan Baksic, numit şi „Deodato”, vizitând Suceava, lasă cea mai amplă descriere a locurilor:

 

„Am vizitat oraşul Suceava, neîmprejmuit cu ziduri, dar alături de oraş se află o cetate foarte frumoasă şi puternică, aşezată pe un deal, la poalele căruia curge un râu, numit Suceava, în care se află păstrăvi şi alţi peşti, şi acest râu vine din munţii Transilvaniei.

Acest oraş este aproape de graniţa Poloniei.

În ţinut se află din belşug grâu şi poame, dar vii nu sunt, deoarece regiunea este mai aproape de munte şi, de teama frigului, nu se sădeşte viţă, dar toţi au vii la Cotnari.

Vitele nu sunt în număr mai mic decât în alte părţi ale Moldovei şi sunt mai de soi, fiind mai aproape de munte.

Oamenii sunt mai şlefuiţi, deoarece au mai dese legături cu polonii şi ungurii, şi acest oraş este şi reşedinţa de căpetenie a domnului, care are, aici, un palat, biserică şi grădini, şi alte lucruri ce-i aparţin, şi vine, adesea, să stea, câtva timp.

Este un oraş mai de seamă şi capitala întregii Moldove, şi, totodată, reşedinţa Mitropoliei.

Cetatea numită mai sus are trei-patru turnuri mari şi altele mai mici, şi, deasupra porţii, are săpat un cap de bour, care este stema ţării; dedesubt sunt inscripţii slavone ale diferiţilor principi. E bine păzită, înzestrată cu arme şi este ţinută, totdeauna, ferecată.

În piaţă, în faţa palatului domnului, se află un spital pentru bolnavi şi săraci, dar nu este prea mare.

Mai sunt băi turceşti, nu departe de palat. Se află, acolo, multe ape curgătoare şi fântâni cu apă rece.

În jurul oraşului, sunt ogoare, lacuri şi păduri.

Mai înainte, locuiau, aici, mulţi catolici, după cum mi-au spus catolicii, şi se vede după biserică, dar acum sunt puţini…

În acest oraş, se mai află o biserică, în grădina domnului, şi aceasta este de zid, având o lungime de 23 de paşi şi o lăţime de 10 paşi, şi e închinată Trupului lui Isus. Acum are numai un altar, celelalte fiind ruinate…

Moldovenii au 700 de case, ceea ce face peste 3.000 de suflete; au 16 biserici, o mănăstire cu biserică, închinată unui oarecare Sfânt călugăr Ioan, şi se spune că trupul său se află în acea mănăstire.

Mănăstirea este a mitropolitului, este reşedinţa sa, deşi el stă, aproape tot timpul, cu domnul, şi la mănăstire stă vicarul său, cu alţi călugări.

Mai este o biserică mare, în piaţă, a Sfântului Mucenic Dumitru…

Există 300 de case de armeni, ceea ce face peste 1.600 de suflete. Armenii au 5 biserici, una este destinată episcopului – pentru că şi armenii îşi au episcopul lor în acest oraş – şi trăiesc în foarte mare pompă şi libertate” (Călători, V, pp. 238, 239).


Comments are closed