Bucovina Rock: ziua cea mai lungă

Ştiam că va fi un festival pe cinste, salutat ca atare şi de public, şi de toate portalurile de rock din ţară, şi de televiziunile naţionale, plus “Bucovina” lui Bogdan Gheorghiu şi “Intermedia” Cătălinei Biholar. Beneficiase festivalul şi de sprijinul unor oameni din administraţie, precum domnul Gheorghe Niţă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava – sprijin particular, de om de omenie, nu doar de vicepreşedinte, de susţinerea primarului Ion Lungu, datorită căruia avem şi un stagiu rezonabil, şi, în mod deloc surprinzător, din partea lui Sorin Filip, cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată Centrul Cultural “Bucovina”.

Trupele româneşti şi străine s-au purtat frăţeşte, iar ca evoluţii scenice ne-au întrecut toate aşteptările. Publicul, ca în fiecare an, fără de egal: cald, proaspăt, fremătător, componentă definitorie a festivalului. Scena, sunetul, luminile, efectele speciale – total europene, în cadrul tehnologiei de vârf; mâncarea – lăudată de toată lumea, cu entuziasm (în fond, şi muzica trece prin stomac); noi, Emil, Andi, Mihnea, Dodo şi voluntarii – ceea ce am fost în toţi aceşti ani, de când facem “Bucovina Rock Castle”.

Dar prima zi a unui festival este, totuşi, ziua cea mai lungă. Începe la 10, dimineaţa, şi se termină la 3, în dimineaţa următoare. Oricât de greu ar fi, nu simţi oboseala, pentru că te vindecă publicul de toate negurile. Publicul şi Soarele, care, de când se roagă cuvioşii preoţi suceveni pentru noi, ne este mereu alături, cu faţa lui fericită de tânăr pentru totdeauna. Poate că învăţăm câte ceva de la Sfântul Soare, de la “sălaşul lui Dumnezeu”, cum îl numise regele David în splendidul Psalm al 18-lea.