Bucovina, notele militare ale maiorului Friedrich von Mieg | Dragusanul.ro

Bucovina, notele militare ale maiorului Friedrich von Mieg

 

Printre bărbații cărora li s-a acordat un loc deosebit de onorabil în istoria Bucovinei se află Friedrich von Mieg[1]. Acest merituos ofițer austriac a fost, în 1772, în calitate de căpitan al personalului general, însărcinat cu ridicarea stâlpilor de frontieră din sud-estul Galiției. Chiar și atunci a găsit granița pocuţio-moldoveană, care mergea de la Nistru la Prut, „pe câmpiile întinse, pe o linie de nerecunoscut” [2], ceea ce era foarte nefiresc și extrem de dezavantajos. În această convingere a fost întărit de experiența pe care a avut-o în toamna anului următor.

 

La sfârșitul lunii iunie 1773, împăratul Iosif al II-lea a venit în Galiția, din Transilvania, prin Ungaria. În Transilvania făcuse planul de a stabili o legătură mai bună între această țară și Galiţia nou dobândită, prin partea de nord a Principatului Moldovei, adică Bucovina, care trebuia achiziționată; Mieg, împreună cu colonelul Regimentului 2 de Infanterie Valah (grănicerii năsăudeni – n. n.), Karl Baron von Enzenberg, cu un alt ofițer și cu doi subofițeri, au fost trimiși în zona prevăzută pentru imediată acaparare pentru a o cunoaștere cât mai precis. Pe 9 August, împăratul a ajuns în orașul galiţian de frontieră Sniatyn pe Prut. Aici a primit raportul de recunoaștere al lui Enzenberg[3]. Conform acestui raport, confiscarea Bucovinei este nu numai avantajoasă pentru monarhia noastră, ci și ușor de pus în aplicare[4]. Nu este de mirare că granița de sud-est a Galiţiei, pe care împăratul, în acele zile (din 9 până în 12 august), a vizita-o în amănunţime, nu-i făcuse o impresie plăcută. Cert este că, la scurt timp după aceasta, căpitanul von Mieg a primit ordinul, de la Comanda generală galiţiană, de a cartografia imediat districtul de frontieră al Moldovei, între râurile Nistru și Prut[5].

 

Imediat după sosirea sa la graniță, Mieg s-a dus, de la Sniatyn, la Cernăuţi. De acolo, a călătorit pe marginea vestică a așa-numitei Păduri a Bucovinei, din creasta montană cu fagi, întinsă, de la Prut, prin apropierea Cernăuţilor, în direcția nord-est, spre Nistrului, către Hotin și apoi spre Kamieniec Podolski, de unde se întoarce la Hotin și apoi „pe drumul de țară”, spre Horodenka (în Galiţia). Deși a urmărit doar scopul acestei „însărcinări”, de a-şi forma o „idee” generală asupra acestor zone, el a realizat o „hartă generală” chiar atunci și, în plus, „în acest atât de scurt timp și în pofida neîncrederii particulare”, Comandantul Hotinului a permis planuri speciale pentru această regiune. La 17 septembrie 1773, Mieg a prezentat o copie a hărții generale Comandamentului general galiţian, în timp ce, tot atunci, într-un raport detaliat, scris la fel cu cel al colonelului Enzenberg, a oferit argumente despre marile avantaje ale unui avans al „frontierei de altădată, de nerecunoscut și nenaturală” până la acel moment, de la linia indicată de el, până la Pădurea Bucovinei și Prut. „Landul”, a spus el, „s-ar apăra cu ușurință împotriva unei invazii inamice, ar fi blocat împotriva ciumei și ar împiedica emigrarea. Întinderea pe care pârjolurile au dezbrăcat-o de lemn, de la Horodenka la Holtz, ar putea fi folosită pentru creșterea animalelor ar putea fi extinsă, prin acapararea acestui adevărat depozit de fân, în condiţiile operațiunilor actuale (războiul ruso-turc 1708-1774); în timpul iernii, după încheierea campaniei, o serie de regimente de cavalerie rusești obişnuiesc să se retragă şi să trăiască în zona Hotinului. Mai mult decât atât, ocuparea punctuală a ţinutului, în funcție de avantajele ei, ar fi excelentă, dacă s-ar transforma respectabila fortăreață într-o citadelă împotriva a două țări, care nu pot oferi niște cetăți teribile” [6].

 

 

Două luni mai târziu, la 23 decembrie 1773, Mieg a continuat să raporteze Comandamentului General că „a promovat cel mai înalt serviciu” și „a ieșit din drum, pentru a aduna știri despre regiunea Moldovei care urma să fie ocupată”. Așadar, el a fost cel „de la care țăranii au aflat că, încă de la început, graniţa polonă a fost dincolo pe spaţiul menționat (adică pe spatele Pădurii Bucovinei)”. Întâmplător, evreii i-ar fi arătat „o piatră de delimitare, care încă exista cu adevărat la Fontina Sauki[7], iar unii boieri, a căror încredere o dobândise, ar fi „recunoscut” că „întregul district Cernăuţi și Suceava ar fi fost parte a Poloniei”, iar „unul dintre ei, Strischka (Stâşca – n. n.), îi dăduse, pentru promisiunea unei recompense și păstrarea secretul numelui său faţă de ruși și turci, un uric de donație al regelui Johann Sobieski a satului Piedykoutz (Piedecăuţi – n. n.), din raionul Cernăuți”, donaţie rămasă pentru o perioadă scurtă de timp. La sfârșitul acestui raport, Mieg repetă avantajele preluării acestei țări. De această dată, ca graniță, el propune un reper „general” de la Okoy (pe Nistru), via Cernăuţi, Siret și, de acolo, până la Borgopasse (Pasul Bârgău sau Tihuţa – n. n.) din Transilvania, și promite să detalieze, în continuare, aceste avantaje, în „descrierea sa militară, care va fi trimisă”[8].

 

Rapoartele lui Mieg despre natura Bucovinei, precum și datele istorice pe care le-a dezvăluit, confirmând cercetările efectuate, în același timp, de baronul von Seeger, „pentru a demonstra pretențiile legale austriece faţă de această țară”[9], nu au fost fără influență asupra intențiilor împăratului. Acest lucru este evidenţiat de faptul că Iosif al II-lea, prin emiterea ordinului din 4 ianuarie 1774, a blocat provizoriu amplasarea vulturilor austrieci la „nou numita graniță a Pokuţiei”, atât timp cât în ​​vecina Moldovă trupele ruse s-ar abține să facă acelaşi lucru, dar urmau să fie amplasate imediat după ce rușii vor părăsi Moldova, acesta fiind primul pas decisiv spre acapararea Bucovinei, idee pe care căpitanul von Mieg a exprimat-o şi, drept mulţumire, împăratul l-a numit maior[10].

 

La 6 martie 1774, împăratul a modificat ordinul, menționând doar că în Pokuţia nu numai că nu a fost ascuns vulturul, ci s-a „săpat un drum, prin nivelarea grămezilor de graniţă cu adevărat existente, granițele nedecise urmând să fie lăsate acolo”, iar Mieg va cartografia „noul teren” din Moldova, care va fi inclus în Austria cât mai curând posibil, în primăvara următoare[11].

 

Înainte ca Mieg să-şi fructifice munca, l-a întrebat pe comandantul general dacă nu ar fi posibil ca, „sub pretextul unei reasamblări”, 30 de ostaşi, conduși de un ofiţer, să fie mutaţi, de la Sniatyn, la Cernăuţi, și a doua divizie de trupe, de la Horodenka, la Preworodek (pe Nistru, vizavi de Okopy). Aceste trupe, a explicat el, nu numai că vor promova cartografierea, dar vor proteja și populația Bucovinei împotriva atacurilor rușilor și le va folosi, „mai târziu și pentru posesia viitoare”[12]. Împăratul a aprobat imediat această propunere; el și-a dorit doar ca maiorul să „înțeleagă” că, atâta timp cât nu au părăsit Moldova, rușii nu numai că nu au pus obstacole în calea lor, ci mai degrabă au încercat, în toate modurile posibile, să păstreze bunăvoința Austriei, și mai ales Mieg trebuia să se străduiască pentru a câștiga aprobarea ofiţerilor ruşi pentru ca el și trupele sale să poată face harta[13].

 

 

Cartografierea era în plină evoluție, când, într-o zi – era sfârșitul lui iunie sau începutul lunii iulie 1774 –  generalul comandant al Galiţiei, Mareşalul de Câmp Baronul von Ellrichshausen, a ajuns incognito în Bucovina. El a călărit, împreună cu maiorul von Mieg, prin district, timp de cinci zile. Obiectivul său principal s-a concentrat pe comunicarea care trebuia stabilită între Galiția și Transilvania. Era de părere că acest lucru ar trebui realizat prin „următoarea intrare în munții Moldovei”, adică, din Suceviţa, prin Moldoviţa, iar Hess investiga doar „calea dură”, propusă de Mieg, care leagă aceste două provincii. Rapoartele lui Mieg au oferit mărturii din teren şi convingerea că dorita comunicare, deci cordonul care trebuia tras, trebuia să fie mutata mai spre sud[14].

 

La 17 iulie 1774, s-a încheiat, în sfârșit, pacea între Rusia și Turcia. Când vestea acestui eveniment a venit la Lemberg – ştirea a fost trimisă de locotenentul de câmp Vincenz Baron von Barco, care a participat la război ca voluntar în armata rusă – Mieg, care anunțase, cu puțin timp înainte, că va finaliza cartografierea până la sfârșitul lunii august, a primit ordin să accelereze lucrările în toate modurile posibile și să aibă grijă de el însuși şi să se mute la Cernăuţi, „pentru a monitoriza atât plecările rușilor din Moldova, cât și atitudinea supuşilor moldoveni”[15]. O astfel de poruncă nu ar fi fost necesară pentru a inspira râvna maiorului; la vremea aceea, el plecase atât de departe și a făcut o plimbare la Iaşi, pentru a afla dacă sau când armata rusă va traversa Dunărea și cât va dura şederea lor în Moldova[16]. De ce mare respect se bucurau maiorul von Mieg în faţa superiorilor săi pentru misiunea asumată se va vedea în scurt timp după aceea.

 

Întrucât granița de est a Galiției era încă în litigiu, autoritatea vieneză nu a făcut nici un anunț la St Petersburg asupra intențiilor sale cu privire la Bucovina; fusese sfătuită să obțină permisiunea de a ocupa țara, prin medierea baronului Barco, mai de grabă de la liderul armatei ruse, Mareșalul conte Romanzow. „A existat o oportunitate foarte naturală de a face acest lucru. Întrucât baronul Barco fusese voluntar în armata rusă, mult timp, în subordinea Mareșalului Romanzow, și fusese tratat de acesta cu multă prietenie, fericire și ospitalitate”, Barco considera „inevitabil, din cauza celei mai înalte poziţii, să-i dăm contelui Romanzow”, așa cum făcuse regele prusac, cu mult timp în urmă, „cea mai înaltă venerație”. Această „venerație” a constat dintr-o casetă încrustată cu diamante și 5.000 de ducați, iar un ordin al prințului Kaunitz cuprindea instrucțiunea că Barco „ar trebui să fie trimis în Moldova”, fiind un ofiţer modest, priceput și cunoscător, care a învățat circumstanțele locale ale districtului bucovinean[17]. Alegerea a căzut cu atât mai mult asupra lui Mieg, cu cât el elaborase „planul”, iar rapoartele sale conţineau instrucțiunile care trebuiau incluse[18].

 

Așa cum era de așteptat la Viena, Romanzow a permis ca noua linie de frontieră între Pokuţia şi Moldova să fie ocupată imediat, iar după plecarea sa de la Iaşi, ​​anunțul a fost „suspendat” acolo. Infanteria și cavaleria din Galiţia au intrat în Bucovina, trăgând un cordon, de la Preworodek, pe Nistru, la Capu Codrului, pe Moldova[19]. La jumătatea lunii octombrie, „expoziția ordonanțelor” din Vama, Câmpulung și Dorna s-a conectat cu cele din Transilvania[20]. Porunca de a ocupa Cordonul a fost înfăptuită de Mieg până în 24 octombrie 1774. În această zi, țara a fost ocupată de un număr mare de trupe și a început să fie comandată de generalul Gabriel Baron von Spleny, iar o administrație militară regulată a fost introdusă în Cernăuţi[21]. Vulturii imperiali au fost înfipți pe graniţă între 16 și 19 septembrie 1774, acţiunea fiind coordonată de Mieg, care alesese, cu puțin timp înainte, cele mai avantajoase puncte, „mai ales pentru unii de la granița Transilvaniei, pentru a aduce munți sau zone utile în cordonul nostru”[22].

 

Imediat după ocuparea Bucovinei, negocierile au fost inițiate, din cauza încredințării lor formale, de către Poartă prin nunţiului austriac din Constantinopol, Franz Baron von Thugut. La jumătatea lunii martie 1775, acestea erau atât de avansate, încât Turcia nu numai că s-a oferit să ordone o comisie de rectificare a frontierei, care să-şi înceapă imediat activitatea, dar a recunoscut „provizoriu” că Poarta trebuie să cedeze Înaltei Curți (vieneze) partea din Moldova, atâta cât va fi necesară pentru realizarea unei comunicări adecvate”[23].

 

Împăratul Iosif a dorit ca granițele de pe Nistru să înceapă la Preworodek. Cu toate acestea, la 27 martie 1775, l-a însărcinat pe contele al Hadik, președintele Consiliului de război, să dea comandantului general galiţian ordinul că el, împăratul, doreşte „cea mai precisă indicare a părții Bucovinei” la care Austria ar putea renunţa, cu cel mai mic dezavantaj, pentru a obține acordul prietenos de la Poartă pentru rest, dar în așa fel, încât comunicarea dintre Transilvania și Galiția să nu fie întreruptă sau îngreunată prea mult, inclusiv granița Pokuţiei să rămână cu o asigurare suficientă”.

 

Apoi Mieg a solicitat o nouă aprobare planului, venind la Lvov special în acest scop. Mieg a spus, în „sugestia lui supusă”, că locul cel mai înalt, înălțimile Preworodok, care domină zona fortului Okopy, precum şi părțile dintre aceste înălțimi și pârâul Răchitna, puteau fi returnate ca fiind „deja foarte ruinate” și dificil de apărat. Acest lucru ar însemna că linia noastră de apărare ar fi mai concentrată și ar ajunge la toată frontiera „o linie mai șic” [24].

 

Acest raport abia ajunsese la Viena, când împăratul și-a anunțat decizia. El i-a numit pe feldmareşalul-locotenent Baron von Barco şi pe maiorul Mieg comisari de frontieră și a identificat principalele puncte ale instrucțiunii, care trebuie indicate de Consiliul de Război al Curții și de Cancelaria de Stat. Preworodek trebuie returnat numai în caz de urgență, dar nu şi Rohatin[25].

 

La 7 mai 1775, convenția de delimitare a graniţei a fost încheiată. Acesta enumeră cele mai importante localităţi de frontieră din Transilvania, până la Cernauca. Din acest punct, până la Nistru, granița a rămas deocamdată indecisă; doar atât s-a stabilit, că Hotin și zona din apropiere trebuie să rămână ale Turciei. Comisia de reglementare a frontierei și-a rezervat determinarea precisă a liniei de delimitare[26]. La sfârșitul lunii mai, Poarta a numit comisarul său, pe supraveghetorul construcțiilor Tahir Mehmed Aga. Faptul că acesta din urmă a trebuit să acționeze singur a determinat Curtea vieneză să se mulțumească şi ea cu un singur comisar. Pentru aceasta Barco a fost ales, datorită rangului său înalt – a fost și proprietarul unui regiment de husari și Cavaler al Ordinului „Maria-Theresia”; cu toate acestea, maiorul von Mieg și secretarul comisiei, Bernhard von Jenisch, în conformitate cu instrucțiunea, trebuiau să lucreze împreună cu Barco şi să aibă grijă ca toate incidentele consiliului lor consultativ să fie respectate și e comisarul turc. Mai mult, înainte de plecarea sa de la graniță, a fost chemat la Viena, pentru a-i oferi împăratului explicații mai detaliate ale localităților prin care trece graniţa actuală” (adică precizarea punctelor de graniță[27]).

 

Pe 13 septembrie, comisarii de frontieră s-au întâlnit la Baia (în Moldova). Demarcația în curs de desfășurare avea, acum, un curs atât de favorabil, încât întreaga frontieră sudică și, de asemenea, granița de est, până la Cernăuţi, putea fi corectată până la începutul lunii noiembrie. Austria şi-a fost adjudecat, în sud, Candreni (de lângă Dorna-Watra) și Stulpicani (de lângă Câmpulung), precum și întinderi considerabile de pământ, între râurile Siret și Suceava. Dar acum astfel de dispute au izbucnit între comisari, motiv pentru care nu numai că demarcația ulterioară a stagnat, dar Tahir Aga a declarat că o parte din frontierele deja corectate (de exemplu, între râurile Siret și Suceava) sunt îndoielnice. Comisia, tocmai datorită comportamentului inteligent al lui Thugut, în ianuarie 1776, a plecat, din Cernauca, iarăşi la muncă. Dar nici acum comisarul turc nu voia să audă nimic despre Prevorodok sau de hotarul de la Rohatin; el a insistat ca această întindere, de la Cernauca, de-a lungul pârâului Onut, până la confluența sa cu Nistrul, graniţa să fie trasată de pârâul Onut. În aceste condiții, numai acordul autorităţii vieneze putea duce la finalizarea activității de demarcație[28]. În consecință, în „Convenția explicată ”, din 12 mai 1776, Austria a renunțat la dorința unei părți din zona fortăreței Hotin, în timp ce Turcia recunoaște aceste afirmații , pentru a înlocui nu numai că a renunțat la teritoriile satelor dintre pâraiele Hukău și Răchitna, cedate Turciei de către Austria, ci și că, deși cu reticență, conform primului articol, Turcia a fost obligată să restituie zona dintre Onut și pârâul Rohatin, în schimbul acestor sate, dacă locuitorii din Hotin au persistat în revoltele lor[29]. Granița din sud-est a fost reglementată doar printr-un contract, semnat la Palamutka, la 2 iulie 1776, în conformitate cu dorințele Turciei, cu graniţa reglementată în așa fel încât enclava dintre Siret şi Suceava a revenit Principatului Moldovei.

 

Odată cu finalizarea demarcării, principala activitate a lui Mieg în Bucovina se încheie. În general, se știe foarte puțin despre celelalte aspecte ale vieții sale. Trebuie menționat aici doar că Mieg a fost promovat locotenent-colonel, în 1779, și a murit, cu acest grad, în Galiția, în 1783.

 

Bucovinei Mieg i-a dedicat o frumoasă descriere, bazată pe trei ani cunoaştere, dar şi pe observațiile făcute în iarna anilor 1775/76, descriere care este o adevărată reflectare a stării în care se afla Bucovina, atunci când a fost preluată de la Poartă. Din păcate, azi există doar o copie. Aceasta se află, sub indexul Arh. 3, Kast. 12, Env. VI a k. k. Arhiva de război din Viena.

 

La reproducerea memorandumului, am omis doar virgulele de prisos și consoana c, folosită pentru a consolida k (de exemplu, în lincks – lingurițe, Stärcke – amidon etc.), am urmat o regulă consistentă, în ceea ce privește marile saloane, și am făcut unele greșeli de ortografie care atrag atenția ( p. 11, „geraumen” în „genauen”, p. 12., „Land” din „Rand”); pe de altă parte, nu am schimbat nimic în comentariile atașate planurilor, deoarece Mieg le-a scris singur.

 

În cele din urmă, îmi iau libertatea de a saluta pe directorul k. k. Arhiva de război, Dpmnul Feldmarschall-locotenent L. Cavaler von Wetzer, căruia am a-i mulțumi pentru că mi-a trimis manuscrisul.

 

 

[1] Polek, Dr. J., Topographische Beschreibung der Bukowina mit militärischen Anmerkungen von Major Friedrich von Mieg, în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museum, Fünter Jahrgang, Czernowitz 1897, pp. 3-

[2] Werenka, Bukowinas Enstehen und Aufblühen (Archiv für österr. Geschichte, Bd. 78, Wien 1892, Beilage III – Apariția și înflorirea Bucovinei (Arhiva pentru Istoria Austriei, Vol. 78, Viena 1892, Suplimentul III

[3] Polek, Joseph’s II. Reisen nach Galizien und der Bukowina (Călătoria lui Iosif al II-lea în Galiţia şi Bucovina). S –A aus dem Jahrbuch d. Bukowin. Landesmuseums III 1895, pp. 2 şi urm.

[4] Acest raport se intitulează: „Vond und aus der Bucowina. Im September 1781”, în Schlözers Staats-Anzeigen, Bd. I. Heft 1, pp. 38 şi următoarele:, Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, Vol. VII, Bucureşti 1876, pp. 488-496. Un extras din acesta poate fi găsit în Polek, Acapararea Bucovinei de către Austria (Erwerbung der Bukowina durch Oesterreich), Cernăuţi 1889, pp. 14-20.

[5] Werenka, op. cit., p. 18.

[6] Ibidem.

[7] Fontina (izvor, fântână) Sauki, nu departe de originea pârâului Onut, care se varsă în Nistru.

[8] Werenka, Supliment JH.

[9] Werenka, Suplimentele II și XIII.

[10] Ibidem, Supliment VI.

[11] Ibidem, Supliment XV.

[12] Hadik către Hofkriegsrath, ddto. Lviv, 25 aprilie 1774; la Werenka, Supliment XIX.

[13] Comentariu cu privire la depunerea Consiliului de război al Curții din 3 mai 1774; la Werenka, Supliment XX.

[14] Ellrichshausen către Hadik, Lemberg, 29 iulie 1774. Ibidem. Supliment XXV.

[15] Ellrichshausen către Hadik, Lemberg, 29 iulie 1774. Ibidem. Supliment XXV.

[16] Mieg către Ellrichshausen, Czernowitz, ă 4 august 1771. (Ibidem, Supliment  XXVII.).

[17] Kaunitz către Maria Theresia (Ibidem, Supliment XXX.); Werenka, Supliment XXVIII.

[18] Werenka, Supliment XXVIII.

[19] Polek, Erwerbung der Bukowina durch Oessterreich (Bucovina achiziționată de Austria), pp. 24. Următoarele, şi Werenka, Supliment XXXV.

[20] Werenka, Supliment L şi LI.

[21] Descrierea Bucovinei, de Spleny, ediţia lui J. Polek, Czernowitz 1893. p. XII; Werenka, Supliment LVI.

[22] Thugut lui Kaunitz, 18 martie 1775; Hurmuzaki, Documenta privitoare la Istoria Românilor, Vol. VII, Bucureşti 1876. nr. LXXXVIII.

[23] Werenka, Supliment LXXXV.

[24] Werenka, Supliment LXXXVI.

[25] Comentează prelegerea Consiliului de război al Curții din 15 aprilie 1775; Werenka, Supliment LXXXVIII.

[26] Neumann, Recueil des Traites et Conventions conclus par l’Autriche, Tomul I, nr. 84 și Hurmuzaki, op. cit., Nr. XCV.

[27] Kaunitz lui Thugut, 3 august 1775; Documentele lui Hurmuzaki, Tom VII. Nr. CXVI.

[28] Polek, Erwerbung der Bukowina durch Oessterreich (Bucovina achiziționată de Austria), pp. 43  şi următoarele; Werenka, Ueber die Grenzregulierung der Bukowina zur Zeit der Vereinigung mit Oesterreich (Despre reglementarea frontierei Bucovinei, în momentul unificării cu Austria), Jahrbuch der Bukowin. Landesmuseums. III, pp. 1 şi următoarele.

[29] Neumann, Recueil des Traites et Conventions, I, p. 39 și Documentele lui Hurmuzaki, T. VII, Nr CLVIII.


Comments are closed