Bucovina, înainte de Bucovina

Bucovina geografică, indiferent dacă a cuprins teritoriul dintre Carpaţi, Nistru şi, în partea sudică, Neamţul şi Târgu Frumos, sau doar spaţiul împădurit din târguşorul Siret şi Cernăuţi, înseamnă un toponim vechi, folosit în cancelaria poloneză şi în veacurile anterioare Bucovinei istorice. Întâmplător, dau şi peste alte mărturii, adunate grupat de istoricul P. P. Panaitescu, în cartea Călători poloni în ţările române, Bucureşti, 1930, mărturii pe care le-am notat, în ciuda faptului că arealul geografic al toponimului se restrânge, odată cu trecerea veacurilor, iar în documentele bucovinene începe să dispară, sub autoritatea noilor repere toponimice, impuse de reforma administrativă a lui Alexandru cel Bun. Oricum, în uricul din 30 martie 1392, emis de cancelaria lui Roman al II-lea, şi în textul tratatului de la Lublau, din 15 martie 1412, publicat şi încredinţat viitorimii de Jan Długosz, referirea toponimică Bucovina, cea Mare şi cea Mică, defineşte nordul Moldovei, odinioară împădurit în proporţie de 80 la sută.

Samnuel Twardowski, în „Descrierea călătoriei ducelui de Zbaraz, 1622”[1], relatând o întâlnire a ducelui cu Ştefan Tomşa, undeva, aproape de Iaşi, foloseşte numele polonez cel vechi al cancelariei polone dat nordului Moldovei, Bucovina. Relatarea, interesantă din alte perspective, care mă interesează în mod deosebit, spune, în fragmentul care mia atras atenţia:

„Disdedimineaţă, domnul face cunoscut solului că-ş aşteaptă la dânsul şi trimite ca dar o sabie aurită şi o bucată de brocart, ascunzându-şi astfel ura lui vicleană. Mai întâi, trimitem carele înainte, spre pădurea Bucovinei, iar solul se îndreaptă către curte, palatul de odinioară al voievodului Movilă, astăzi o adevărată dărăpănătură. Afară, în hală, zidurile sunt îmbrăcate în draperii urâte şi în ganguri stau drabanţi cu aspect îngrozitor. Din aceste ganguri se ridică scări spre o sală luminoasă, unde muzicanţii domnului cântă o melodie nouă şi se aud sunete neplăcute. Pe mesele acoperite cu frumoase feţe de masă stau, în talere de argint, gustări reci, în abundenţă, precum şi mâncăruri calde, destul de proaste ca gust şi ca savoare, afară de „abuchte” şi „bastram” (pastramă). „Abuchte” şi pastrama sunt afumate şi uscate la soare; cele dintâi, din carne de vacă, pastrama din carne de berbec. Ambele sunt vestite în Moldova.

Domnul şi-a arătat însă bunăvoinţa prin aceea că a poruncit să aducă şi vin vechi de Tokai. Feţele se îmbujorează, frunţile se fac fierbinţi şi, până la sfârşit, câţiva cad pradă vinului. Când se aduce desertul, se termină şi banchetul”.

*

În „Solia lui Ioan Gninski, palatin de Culm, 1677-1678”[2], este menţionată, iarăşi, Bucovina: „Deşi voiam să mă îndrept spre Cameniţa, fiind chemat în grabă de dietă, am fost silit să ocolesc spre Suceava, care nu de mult fusese prădată de bandiţi; de altfel, peste tot în Moldova era mare pustiire, într-un chip îngrozitor. Trecând cu greu prin Bucovina, de la Suceava m-am dus la Sniatyn”.

*

În prima relatare „Solia lui Rafael Leszczynski, 1700”[3], pădurea de fag dintre Siret şi Cernăuţi este numită „pădurea Bucovina” („dla złey drogi przez Bukowine” înseamnă, de fapt, drumul prin Bucovina, şi nu prin „pădurea Bucovina”; iar „pădurea Bucovinei” se numeşte, în polonă, „Bukowina las”): „La trei mile depărtare, este pădurea Bucovina. Merserăm prin ea, o milă şi jumătate, pe un drum rău şi, de acolo, încă o milă bună, până la Cernăuţi, aşadar de la Târgul Siretului, până la Cernăuţi, după care vine graniţa dintre Moldova şi Polonia, am mers şase ceasuri, drum de patru mile mari”. În a doua relatare[4], însă, cea din 19 februarie, „solul, pornind din acel conac (locul de popas din Lujeni – n. n.), a străbătut cinci mile mari prin pădurea Bucovinei şi Troian, drum neîntreţinut, foarte greu de străbătut, pe dealuri şi în păduri foarte dese, până la Seredzki Targ sau Seret, orăşel aşezat pe râul cu acelaşi nume, unde sosi către seară”. Că, în jurul anului 1700, doar teritoriul împădurit dintre Siret şi Cernăuţi părea să mai însemne Bucovina o găsim confirmată şi în episodul întoarcerii: „17 Septemvrie. La prânz sosirăm la Târgul Siretului, poposind puţin, am trecut apa Siretului, foarte mulţumiţi că trecerea acestui râu nu ne-a mai întârziat, de astă dată, ca la Paşcani, căci aci puturăm avea un vad foarte puţin adânc. / 18 Septemvrie. După ce străbăturăm pădurea Bucovinei, sosirăm, la prânz, în conac, la Cernăuţi, pe Prut, tabăra a trecut pe plute, iar caii toţi în vad”[5].

*

Relatarea „Solia lui Stanislaw Chometowski, voievodul Mazoviei, 1712-1714” conţine atenţionarea despre specificităţile numirilor polone, care nu coincid, întotdeauna, cu cele geografice, recunoscute la nivel european: „tara pe care o numim noi „Wolochy”, este numită pe mape Moldavia, şi aceea pe care o numim „Multany”, e numită Valachia. La noi, în Polonia, din vremuri vechi este obiceiul să numim ţara mai apropiată Wolochy, iar pe cea mai depărtată Multany”[6]. O astfel de atenţionare, care se referă la „vremuri vechi”, în care Wolochy (Moldova) avea statut de voievodat vasal, numele nordului Moldovei, de la Neamţ, Târgu Frumos, Nistru, spre graniţa cu Polonia, se numea, totuşi, Bucovina, după cum o preciza şi tratatul de la Lublau, din 15 martie 1412, prin care regele Poloniei, Vladislav Jagello, şi regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, preconizau împărţirea nordului Moldovei între cele două regate catolice, ungurii urmând să stăpânească „Bucovina Mare”, adică regiunea dintre Carpaţi şi râul Siret, iar polonii, „Bucovina Mică”, adică teritoriul dintre râurile Siret şi Nistru.