Bucovina, în „epoca Sobiecki”
Asediul Hotinului
*
Jan Sobiecki, fala istoriei poloneze, cu încăperi memorialistice închinate lui şi la Vatican, înseamnă un geniu militar de talia lui Mihai Viteazul, dar şi cu un crez eroic asemănător, acela de a reface, sub sceptrul său, imperiul roman de răsărit, prin izgonirea turcilor din Balcani şi din Constantinopole („să purceadă în jos, să treacă Dunărea în Ţara Turcească”, după cum scrie Neculce – p. 49).
*
Jan Sobiecki, salvatrorul Europei, şi Leopold I
*
Înainte de a reda mărturiile referitoare la anul 1685, un episod din primăvara anului 1673, consemnat de Neculce, merită relatat.
*
Cetăţile Suceava şi Neamţ rămăseseră, peste iarnă, cu garnizoane de lefegii germani, care ieşeau, mereu, să „jefuiască ce putea, prin preajma cetăţilor, pentru mâncare. Şi moldovenii stăteau, cu oastea, prin preajma cetăţilor, ca să-i scoată, şi nu-i puteau scoate”, iar boierimea locurilor se bejenise, de răul lefegiilor. Nemţii de la Neamţ, pentru că aflau mai anevoios bucate, s-au pornit spre Suceava.
*
Boieri moldoveni
*
„Era, atunci, Alexandru Buhuş hatman şi, cum i-a întâmpinat hatmanul Buhuş la Podişoare, aproape de târgul Sucevei, şi dându-le năvală vitejeşte, acolo, cu slujitorii săi, a rupt tabăra nemţilor în două. Atunci au ucis calul de supt hatmanul Buhuş şi căzuse hatmanul într-un răzor, cu faţa în sus, de nu se putea îndată să se scoale. Şi nemţii năvăliră să-l apuce, iar un căpitan moldovean, anume Decusară, a grăbit, cu calul, asupră-le, şi s-a apucat hatmanul de coada calului lui Decusară, şi, ţinându-se bine, l-a scos din năvala nemţilor.
*
Apoi, hatmanul, încălecând pe alt cal, le-a mai dat năvală, în câteva rânduri, şi mulţi nemţi au pierit, iar pe unii i-a prins vii, iar o seamă s-au tot apărat, până au intrat în Suceava, la ceilalţi.
*
Paşă turc
Buhuş trimis-a nemţii cei vii, ce i-a prins în război, şi capetele celor morţi, în Iaşi, la Dumitraşco Vodă, şi Dumitraşco Vodă i-a trimis la împărăţie. Iar Buhuş stătea prin prejur de cetate cu oastea, şi nu-i putea scoate; doi ani tot au ţinut nemţi cetatea Sucevei, şi nu i-a putut scoate” (Neculce, p. 57), nemţii părăsind Suceava doar din ordinul lui Jan Sobiecki, care avusese o înţelegere cu tătarii, în acest sens.
*
Şi-atunci, „trimis-a Dumitraşco Vodă pe Panaitachi, uşerul Morona, cu un agă turc, pentru ca să strice cetăţile, şi cu alţi boieri. Şi, atunci, ieşind nemţii din Suceava, au intrat acel Panaite, tălmaciul agăi, şi cu acel agă şi au spart sicriele şi lăzile unora şi altora, care au fost puse acolo, şi multe lucruri scumpe şi odoare au luat, de s-au împlut de avere. Iar mai pe urmă, i-a rămas lui Panaitachi feciorul de murea de foame.
*
Deci, atunci au stricat cetatea Sucevei, şi-a Neamţului, şi-a Hotinului” (Neculce, p. 59). Iar Dumitraşco Vodă avea să fie, curând, mazilit, la Ţuţora, şi înlocuit cu un alt grec, Antonie Vodă, domn cam bigot, dar care, „măcar că era grec şi strein ţărigrădean, dar era mai bun domn decât un pământean” (Neculce, p. 64), mazilit şi el, curând, şi înlocuit cu Gheorghe Duca Vodă, aprig duşman al Cantacuzinilor (Postelniceştilor, cum îşi ziceau, în baza primului lor ascendent „român”), până atunci domn al Valahiei.
*
*
În 1684, „s-a ridicat Petriceicu Vodă din Ţara Leşească, cu boierii care erau pribegi cu dânsul, şi au venit, cu oaste, în Moldova. Şi s-a coborât Petriceicu Vodă la Suceava, cu Demidechii şi cu Coneţchii (marele hatman Koniecpolki), şi cu puţină oaste căzăcească, să ia Moldova, să meargă să bată Bugeacul, fiind tătari duşi în oaste la Beciu (Viena). Şi, de la Suceava, s-a coborât Petriceicu Vodă la Iaşi şi a trimis pe Savin medelnicerul Zmucilă, care, pe urmă, a fost şi ban, şi pe alţi boieri care l-au însoţit prin bejenii, să scoată oamenii la oaste, pe moldoveni, pe unii de voie, pe alţii de nevoie. Şi s-au dus, împreună cu cazacii şi cu Coneţchii, în Bugeac, iar Petriceicu Vodă a rămas în Iaşi” (Neculce, p. 74).
*
Husari polonezi
*
La sfârşitul lui septembrie 1685, pe când se afla în Bucovina, coborând, prin codrii de pe malul drept al Prutului, spre Boian (cu Ştefan Petriceicu s-a reîntâlnit la Cernăuţi), Jan Sobiecki a primit veste de la gonaci că „o mare armată de-a turcilor şi toate forţele tătarilor aveau să pătrundă în acea pădure”, în partea în care se aflau polonezii. De altfel, în vreme ce primea raportul, Sobiecki a şi putut vedea armata turcă, pe malul celălalt al Prutului, aşezându-se în ordine de luptă, în faţa oştirii polone.
*
„Un număr nesfârşit de tătari era risipit pe flancurile lor, în obişnuita lor neorânduială. Au început, mai întâi, să scoată strigătele lor – mai bine zis, urletele lor, de care a răsunat toată pădurea din jur”
*
În prima zi, nu s-a întâmplat nimic, armatele duşmane ocupând şi adaptând poziţii de luptă. În timpul nopţii, zarvă, tobe turceşti şi talgere cu două mânere, cadenţând ameninţător. În zori, au început, din ambele părţi, salvele de artilerie. Timp de 15 zile, tunurile au risipit praful de puşcă, iar încăierările sporadice dintre spahii, care treceau Prutul, şi dragonii polonezi se sfârşeau, de regulă, cu victoria leşilor. Peste Prut, turcii începuseră să dureze redute şi întărituri, semn că pregăteau trecerea Prutului. Ca să-i ademenească, Sobiecki şi-a retras trupele înspre pădurea de ulmi, pentru a le înlesni duşmanilor trecerea, numai că turcii n-au muşcat din nadă. Atunci, polonii au tăiat ulmi groşi, pe care i-au prăbuşit în defileul Protului, ca să poată trece oastea pe celălalt mal, operaţiune care a începu în noaptea de 8, spre 9 octombrie 1685. A urmat o sângeroasă bătălie, desfăşurată prin mlaştinile Prutului de pe ambele maluri.
*
Scene din bătălie
*
În regrupare, polonii au trecut „valul lui Traian”, pe la Leova, val care „se întinde continuu de la munţii Carpaţi, până la fluviul Tiras sau Nistru şi străbate în întregime pădurea fioroasă a Bucovinei” (aţi mai avut „regiunea Bucovinei” geografice, descrisă amănunţit, în capitolul precedent, acum aveţi „pădurea fioroasă a Bucovinei”, iar formulări poloneze de acest fel, care fac distincţie între pădure şi regiune, veţi mai întâlni.
*
Stema Regelui Poloniei, Jan Sobiecki
Campania poloneză, în ciuda aparenţelor, s-a soldat cu un eşec şi în 1685, deşi au murit, iarăşi, mii de oameni, aşa că, „vrând să împlinească, în anul acesta, 1686, ceea ce nu putuse face în cei doi ani precedenţi, adică să intre în Moldova”, Sobiecki „a luat hotărârea de a urma, prin pădurea Bucovinei, acelaşi drum… El aflase, desigur, că intra într-o ţară pustie, în care toate oraşele erau arse şi părăsite, afară de capitală” (Călători, VII, p. 293).
Călăreţ lituanian
*
Armata polonă, după ce a trecut Nistrul pe la Zurawno şi Halicz, „a străbătu, în 7 sau 8 zile de marş, partea Pocuţiei, care era devastată şi pustie, şi a ajuns la intrarea marii păduri a Bucovinei (Călători, VII, p. 294), în acelaşi loc, pe unde pătrunsesem în ea în cursul campaniei precedente, regele hotărî să urmăm acelaşi drum.
*
După ce am înaintat mai multe leghe, am găsit un fort vechi, pe care îl mai văzuserăm. Principele a hotărât să-l refacem, pentru a putea lăsa acolo unele trupe, voind să-şi pregătească, din loc în loc, nişte posturi intermediare, pentru a afla veşti din Polonia şi a da şi el veşti, încredinţat că, prin aceste ţinuturi, cavaleria din garnizoana Cameniţei va patrula necontenit şi va ridica, pe sus, pe toţi cei care ar încerca să treacă pe acolo”.
*
Trupele lui Sobiecki au trecut Prutul, pe la nord de Boian, apoi au urmat cursul râului, pe malul drept, îndreptându-se, prin Pererita şi Ştefăneşti, spre Iaşi. Dar, „străbătând Bucovina, el a poruncit să se facă poduri peste locurile mai greu de trecut, ceea ce se îndeplinea cu atât mai uşor, cu cât nu era vorba de altceva, decât să se taie nişte copaci, pe care, adeseori, îi lăsam să cadă în locul în care era nevoie.
*
Trupe tătăreşti
*
La două zile de drum, de la această primă întăritură, s-a aruncat un pod peste Prut şi s-a trecut dincolo un detaşament de 10.000 de oameni, cu porunca de a merge să îndeplinească şi la Suceava ceea ce se făcuse la Pererita”, adică redute şi întărituri. La Suceava au fost lăsaţi, apoi, „800 de pedestraşi, 300 de călăreţi, 10 tunuri şi muniţie corespunzătoare” (Călători, VII, p. 296).
*
În anul următor, 1686, luna lui iulie, polonii revin în Moldova, alcătuind, mai întâi, „un detaşament din trei mii de infanterişti, pentru a asigura, prin două mari forturi, trecerea prin Bucovina, unde armata polonă s-a aflat într-un aşa mare pericol, anul trecut”, nota, în 25 iulie 1686, Francois Gaston marchiz de Bethune, ambasadorul francez la curtea lui Sobiecki (Călători, VII, p. 404).
*
În 28 iulie 1686, ambasadorul polon nota (p. 405): „Mâine vom fi lăsat cu totul în urmă codrii Bucovinei şi vom intra în câmpiile Moldovei. Vom lăsa două forturi pentru a asigura acest punct de trecere aici”.
*
Invincibila cavalerie poloneză
*
Deci, şi în notele ambasadorului francez la Varşovia se foloseşte denumirea veche polonă pentru regiunea nordului moldav, Bucovina.
*
Hălăduirile oastei polone prin Moldova, mereu hăituită de tătari, nu ţine de rostul acestei cărţi, care adună doar mărturiile despre Bucovina, sub povara istoriei. Din păcate, pentru că ar fi fost de preferat să putem căuta mărturii despre Bucovina, făcătoare de istorie.
*
Şarja husarilor polonezi
*
Polonii revin în Bucovina după 23 septembrie 1686, când acelaşi ambasador francez notează: „Trecem, azi, râul Siret şi mergem la Suceava”; în 7 octombrie, completând mărturia: „La 28 septembrie, armata noastră, trecând Siretul, am mers trei zile pentru a ajunge la Suceava, oraş mare, dar în întregime pustiu, care are o cetate destul de bună şi construită după moda veche, cu mai multe turnuri şi ziduri foarte groase.
*
Bătălie a polonilor cu tătarii şi turcii
*
Coborârea de pe ţărmul râului, ce poartă acelaşi nume cu oraşul, fiind foarte grea, şi malurile zisului râu fiind foarte înalte, ne-au trebuit două zile pentru a străbate un defileu foarte lung, împreună cu acest râu, şi avangarda noastră şi o parte din căruţele noastre trecuseră pe jumătate, tătarii, pe care îi credeam întorşi la Prut, s-au ivit din toate părţile, spre a ne ataca, dar găsind pretutindeni tabăra şi trupele noastre în bună rânduială, s-au mulţumit să stea în observaţie, până la amiază, şi ne-au lăsat să ne urmăm drumul; la căderea nopţii, una din cetele noastre aducând prizonieri, am aflat că acel corp al tătarilor se împărţise în două, şi că doi sultani şi 20 de mârzaci, zece mii de tătari şi o mie de ieniceri turci o luaseră înaintea armatei noastre, spre a ne opri trecerea prin bucovine” (Călători, VII, p. 114).
*
Husari polonezi
Tătarii, care cantonaseră la două leghe de Suceava, în 3 octombrie, la Părhăuţi, au fost zdrobiţi, a doua zi, de vistierul coroanei, apoi trupele polone au mărşăluit netulburate, trecând „prin codrii Bucovinei” (Călători, VII, p. 415).
*
Aceeaşi campanie polonă în Moldova a fost descrisă, zi de zi, în jurnalul de campanie al lui Iacob Sobiecki, fiul cel mai mare al regelui. Conform jurnalului, oastea polonă a poposit, lângă Lujeni, în 26 iulie, zi de vineri, în care s-a postit, a doua zi regele mergând „s-a dus să vadă întăriturile pe care unii le numesc întăriturile regelui Albert (Ioan Albert, cel înfrânt la Codrii Cosminului); iar alţii – întăriturile genoveze”. În noaptea de sâmbătă, 27 iulie, trupele polone au ajuns „în împrejurimile localităţii Jucica, chiar la intrarea în Bucovina”.
*
Îngrijitorii ediţiei, au grijă să menţioneze, ignorând şiragul de informaţii care dezmint afirmaţia lor, că „nu e vorba de provincia geografică, cunoscută mai târziu sub acest nume, ci de codrul de fagi din jurul Cernăuţilor” (p. 421). În fapt, provincia geografică, numită ca atare doar în cancelariile polonă, maghiară şi islamice (prin preluarea termenului de la poloni), deşi aproape că defineşte acelaşi teritoriu, nu trebuie confundată cu Bucovina istorică. Dar la fel de adevărat este că Iacob Sobiecki foloseşte, adesea, şi substantivul comun “bucovină”, pentru a semnala existenţa unor păduri de fag, pe traseul campaniei. Numai că “bucovină”, precum cea de lângă Ciumuleşti, şi “marele codru al Bucovinei” definesc chestiuni diferite. Pentru că nimeni nu ar fi spus “marele codru al pădurii de fagi”, fie şi din simplul motiv că pădurile de fag erau destul de rare şi de mici în Bucovina geografică.
*
Seimul Lituaniei, adesea potrivnic lui Sobiecki
*
„Duminică, 28 iulie. Eram chiar în Bucovina, lângă întăriturile cele vechi. După prânz, regele a plecat să aleagă locul pentru întăritură şi, chiar în acea zi, a început să fie ridicată în Bucovina (lângă Ostriţa, întăriturile fiind numite „Sfânta Ana”).
Călăreţ tătar
*
Luni, 29 iulie. Am ieşit din Bucovina. Puteau fi văzute, pe drum, multe rămăşiţe ale expediţiei noastre din anul trecut. Am poposit, lângă întăriturile din anul trecut (lângă Boian), pe marginea Prutului, în faţa Cernăuţilor…
*
Joi, 1 august. Am trecut, noaptea, la Văncicăuţi, pe unde trece adevăratul val al lui Traian” (Călători, VII, pp. 421, 422).
*
După hărţuielile cu tătarii şi turcii, prin Moldova, polonii poposesc, în 26 septembrie, „dincolo de trecătoarea de la intrarea în bucovină, pe malul Siretului, lângă Costeşti”, adică pe la Conţeasca, în apropierea fălticenilor, „bucovina” menţionată aici fiind, într-adevăr, o pădurice de fagi.
*
„Sâmbătă, 29 septembrie. Am pornit de dimineaţă şi am ieşit din bucovină, a cărei trecătoare a fost foarte strâmtă. Ne-am oprit lângă Ciumuleşti, pe marginea unui pârâu cu acelaşi nume. Un raiter transfug a venit la noi a venit la noi, ne-a spus că turcii şi tătarii stau de partea aceasta a Iaşilor, pe malul Jijiei, şi că par să aştepte transporturi de merinde.
*
Ieniceri turci
Micul oraş Câmpulung s-a predat (rămânând sub ocupaţie polonă până în 1699), regele a trimis acolo pe Apostol (Chirgheci, colonel cazac, originar din Putila, care, după ce a rupt barba egumenului Putnei, a plecat în căzăcime cu iobagii de la Vicov şi de la Putila, revenind pe locurile natale ca… ocupant străin – n.n.) în garnizoană. Se spune că se pot găsi, acolo, merinde” (Călători, VII, p. 433).
*
După ce trec Şomuzul pe la Răciuleni (sat dispărut), polonii trec pe lângă Baia şi poposesc, luni, 30 septembrie, „lângă satul Oprişeni, lângă un heleşteu (Iazul Călugărilor, de lângă Oprişenii Fălticenilor), care se numeşte Movileşti pe Şomuz (confuzie cu satul Movileni, de lângă Ciumuleşti).
*
Marţi, 1 octombrie. Am pornit. Am umblat o leghe bună până la Suceava. Acolo am făcut un scurt popas. Tătarii ne capturaseră mai mulţi rândaşi de oaste…
*
Miercuri, 2 octombrie. În dimineaţa aceasta, regele a făcut ocolul oraşului Suceava şi „taborul” a trecut râul, care poartă şi el numele de Suceava…
*
Tătar, capturând un prizonier
Joi, 3 octombrie. Am pornit de dimineaţă. Ni s-a raportat că, în zori, domnul trezorier a surprins pe tătarii care dormeau lângă o localitate, numită Părhăuţi, dincolo de râul Soloneţul şi de mai multe vaduri. Aşadar tătarii au fost atacaţi pe nepusă masă, un oarecare număr au fost ucişi şi 300 au fost luaţi prizonieri. Mai mulţi mârzaci au fost ucişi sau capturaţi, prada este destul de însemnată. În acea zi, tătarii au fost bătuţi în mai multe locuri, atât de domnul Iskra, lângă mănăstirea Dragomirna, cât şi de domnul jude. Am poposit lângă Româneşti (la Iacobeşti).
*
Vineri, 4 octombrie. Azi, dimineaţă, regele s-a dus să vadă unde a atacat domnul trezorier pe tătari. Pe drum, nu se vedea rândăşime, tătarii au luat doar caii de la adăpătoare. Am poposit, în ziua aceea, lângă Iacobeşti (de fapt, lângă Româneşti, numele celor două sate fiind inversate).
*
Sâmbătă, 5 octombrie. Am pornit de dimineaţă; pe drum, nu se vedea mare lucru, numai câţiva tătari, care mai zăboveau, în depărtare, pe povârnişul munţilor. Un prizonier, fugit de la ei, povesteşte că turcii trebuiau să trimită un detaşament, ca să ne ia pe neaşteptate, şi că ei înaintează pe furiş. Toată ziua, am străbătut două leghe româneşti, numai târziu, în noapte, au intrat trupele noastre în tabără. În ziua aceea, am făcut un scurt popas lângă Văşcăuţi.
*
Scenă de război
*
Duminică, 6 octombrie. După prânz, am pornit la drum şi am trecut râul Siret, dincolo de oraşul Siret, şi am făcut o scurtă oprire, la o jumătate de leghe de acolo, lângă Camenca. Curierul ne-a adus, astăzi, vestea cuceririi Budei şi a fugii marelui vizir Suleiman Paşa.
*
Ieniceri turci
*
Luni, 7 octombrie. Am pornit la drum, de dimineaţă, pe drum nu se vedea mare lucru. Am făcut un popas lângă Carapciu…
*
Miercuri, 9 octombrie. Am pornit de dimineaţă. Am mers o leghe şi m-am oprit lângă Jadova. În urmă nu se vedea nici măcar un câine.
*
Joi, 10 octombrie. Am pornit de dimineaţă, împărţiţi în trei corpuri, pentru a străbate bucovina (aici, în sensul de pădurice de fag, spre deosebire de formulările în care se vorbeşte de „marele codru al Bucovinei”, unde este indicată o regiune geografică – n.n.). Domnul castelan al Cracovinei mergea, pe dreapta, înspre Prut, în direcţia Costeşti, regele şi hatmanul, în centru, în direcţia Uzkie, lituanienii mergeau spre Bruszitza. Am făcut un scurt popas lângă Stănăuţi (Stăneşti pe Ceremuş – n.n.), tot împărţiţi, căci infanteria şi convoaiele armatei rămăseseră aproape toate în urmă.
*
Leşii, în război
Vineri, 11 octombrie. Am aşteptat mult timp să sosească trăsurile şi infanteria, apoi am pornit la drum şi am făcut un scurt popas, la un sfert de leghe de la Călineşti (pe Ceremuş – n.n.)…
*
Duminică, 13 octombrie. Am pornit la drum şi ne-am oprit lângă Orăşeni, unde se ţineau, odinioară, târgurile sau bâlciurile moldoveneşti” (Călători, VII, pp. 433-435).
*
Provincia geografică Bucovina, de peste un deceniu, era frământată de oşti polone, tătare, turceşti şi căzăceşti, dar şi timpul acesta venea după vremuri la fel de vrăjmaşe şi de pustiitoare.
*
Nu-i nevoie de prea multă imaginaţie, pentru a desluşi suferinţele pământenilor din acest nord de ţară românească a Moldovei.