Bucovina de sub preşul istoriei (III)

Ostaşi austrieci

*

Cele 75 de ştiri din „Gazette de France” 1782-1790, referitoare la „cumplitul rapt”, prin care nordul Moldovei era scos din haosul necontenitelor încăierări turco-ruse, confirmă spusele sigurului naţionalist român care n-a ezitat să-şi dea viaţa pentru Întregirea Neamului, scriitorul Ion Grămadă: „Moldovenii se împăcară îndată cu stăpânirea cea nouă, deşi nu puteau pricepe cum de au venit sub cârma împărăţiei austriece, căci nici învălmăşeală de oşti n-au văzut, nici sânge să curgă ori măcar pârjol să se plimbe, ca alte dăţi, prin ţară” (Cartea sângelui, pp. 195, 196). Stăpânirea austriacă începuse să asigure siguranţa vieţii în nordul moldav, inclusiv prin procurarea de grâne din Galiţia, din fonduri imperiale, şi distribuirea lor populaţiei înfometate, în câteva rânduri, în anii grei ai istorie Bucovinei, care sunt, de fapt, cei adaptării la contemporaneitatea europeană a vremii, ani în care Austria şi Rusia îşi uneau eforturile militare pentru a-i izgoni pe turci din raiaua Hotinului, ca să-i poată urni, apoi, din toate ţinuturile româneşti. Era epoca „Pumnului de Fier” cu trei degete (Turcia, Rusia şi Austria), care strângea dureros cea mai mare parte a Europei Centrale şi Răsăritene. Când voi publica, ordonate cronologic, toate ştirile vremii din presa franceză, veţi înţelege mai bine cu ce minciună a „cumplitului rapt” ne-a tot otrăvit istoriografia românească a ultimului secol. Nu mă grăbesc să vă dau indicii, pentru că eu cred necondiţionat în puterea minţii umane de a desluşi singură ceea ce este de desluşit.

* 

1783, octombrie 7: „De la Dunăre, 5 septembrie 1783. Regimentele care se aflau în Austria interioară sunt în marş spre Ungaria şi Slovenia, de unde vor merge, prin Transilvania, cele care au fost repartizate în Bucovina şi în Galiţia” (Gazette de France, 7 octombrie 1783, p. 354).

* 

1785, august 26: „Galiţia, 25 iulie 1785. Ploaia nu a contenit de şapte săptămâni. Ţara, în părţile de câmpie, a fost inundată şi toate speranţele în recolta nouă au fost distruse. Nici în munţi nu a fost o altă situaţie. Zăpada, care nu a încetat să cadă, i-a descurajat pe locuitori şi i-a făcut să se teamă de o lipsă generală de hrană pentru ei şi pentru animalele lor. În ce-i priveşte pe evreii stabiliţi în această provincie, ei sunt mult prea săraci; unui mare număr de familii li s-a aprobat scutirea de taxe către stat şi au fost îndemnate să se retragă, fiind conduşi spre teritoriile Poloniei; dar neamul evreilor, care este deja foarte numeros, a refuzat să plece. Mulţi dintre aceşti nefericiţi au murit de mizerie; alţii au fost trimişi, după cum se spune, în Bucovina, pentru a fi conduşi pe teritoriul otoman” (Gazette de France, 26 august 1785, p. 287).

* 

1785, octombrie 21: „Galiţia, 10 septembrie 1785. După Conscripţia acestei provincii, ea are, în cele 18 Cercuri care o compun, fără să mai vorbim despre Bucovina, o populaţie de 3.501.719 suflete, deci 1.740.443 bărbaţi şi 1.761.276 femei; ei locuiesc în 530.358 case; nobilii sunt în număr de 19.427, clericii de 4.858, străinii stabiliţi în provincie de 17.440 şi evreii de 193.399. Anul trecut, natalitatea a sporit populaţia cu 130.980 suflete, iar mortalitatea a diminuat-o cu 58.015 suflete, înregistrându-se şi 29.711 căsătorii” (Gazette de France, 21 octombrie 1785, p. 351).

* 

1786, iunie 27: „Viena, 10 iunie 1786. Împăratul a trimis 5.000 de coreţe de secară şi de grâu în Bucovina, pentru a fi distribuite locuitorilor cărora le lipsesc cerealele. El a pus să fie construit un lazaret la Okopi, situat aproape de frontiera turcă” (Gazette de France, 27 iunie 1786, p. 209).

* 

1786, noiembrie 28: „Viena, 11 noiembrie 1786. Oraşul Suceava din Bucovina a obţinut de la Împărat privilegiile unui oraş comercial liber” (Gazette du France, 28 noiembrie 1786, p. 400).

* 

1787, iunie 15: „Bucovina, 21 mai 1787. Împăratul a trimis o ordonanţă, referitoare la nobleţea acestei provincii, care a fost încorporată la Galiţia; această ordonanţă spune, în esenţă, despre ceea ce a fost. Dominaţia boierilor, mazililor etc. a încetat, nobleţea va fi repartizată în două clase, cea a seniorilor şi a cavalerilor. Prima clasă cuprinde conţii, baronii şi pe Episcopul Bucovinei. Toate familiile care au avut, în Moldova, unul dintre cele douăsprezece mari ranguri şi un venit anual de 3.000 de florini vor putea primi aceste demnităţi. Boierii şi mazilii actuali vor face parte din cele două clase. Fiecare nobil înregistrat, care va plăti contribuţii de 75 florini, va fi îndreptăţit să se pronunţe asupra afacerilor de stat. Subiecţii micşti, care îşi vor dovedi dreptul de a participă la aceste adunări nobiliare şi care vor să se bucure de astfel de întâlniri şi în Moldova, vor plăti contribuţii duble. Numele re ruptaşi va conserva puterea de a poseda proprietăţi şi de a achiziţiona altele” (Gazette de France, 15 iunie 1787, pp. 233, 234).

* 

1787, decembrie 28: „Lemberg, 20 noiembrie 1787. Batalionul de campanie Kaunits, cu un efectiv de 1.500 de oameni, a sosit aici în 14 ale lunii; el va pleca, mâine, pentru a se încazarma în Bucovina. Armata care se va poziţiona la frontiera acestei provincii va fi de 30.000 de oameni. Căpitănia din Stanislav a primit ordin de a menţine în bună stare drumul care duce la Cernăuţi şi de a lua măsurile necesare pentru stocarea hranei” (Gazette de France, 28 decembrie 1787, p. 504).

* 

1788, aprilie 29: „Viena, 12 aprilie 1788. Aflăm că Împăratul nu s-a arătat, de mai multe zile, la cartierul general al lui de Futak şi că el se află pe drumul spre Bucovina, prin Timişoara şi Braşov. Printr-o ordonanţă, din 28 al lunii trecute (martie – n. n.), Împăratul a permis libera circulaţie a grânelor în toate provinciile Ungariei” (Gazette de France, 29 aprilie 1788, p. 143).

* 

1788, mai 6: „Polonia, 8 aprilie 1788. Ruşii au terminat, în 25 al lunii trecute, construcţia a trei poduri de vase peste Nistru; aceste poduri sunt păzite de un mare detaşament de ostaşi. O parte a trupelor ruseşti, aflate sub comanda generalului d’Elmpt, au făcut joncţiunea, în Bucovina, cu trupele prinţului de Cobourg” (Gazette de France, 6 mai 1788, p. 351).

*

1788, iunie 13: Paris, 13 iunie 1788. Domnul Dezauche, succesorul domnilor Delisle şi Philippe Buache, primii geografi ai Regelui şi ai Academiei Regale de Ştiinţe, de pe strada Noyers, au publicat o uriaşă hartă a teatrului de război dintre turci, ruşi şi habsburgi, o hartă a Mării Negre, cuprinzând cea mai mare parte a Imperiului Otoman în Europa, părţile imperiilor habsburgic şi rusesc, şi a Poloniei. Această hartă, care este în două planşe, este foarte bine executată şi prezintă ţările întinse pe paralele dintre 34 şi 63 de grade, gradul longitudinal al Pumnului de Fier, în care se află Viena, Ungaria, Galiţia, Bucovina, Transilvania, Slovenia, Croaţia turcă, Bosnia, Serbia, Dalmaţia, Albania, Bulgaria, principatul Romei, părţi din Arhipelag, Valachia, Moldova, Basarabia, Ucraina, mica Tartarie (Crimeea – n. n.), Marea Neagră, Marea de Azov, Kubanul etc.” (Gazette du France, 13 iunie 1788, p. 198).

*

1788, iunie 17: „Cernăuţi, 10 mai 1788. Patru batalioane de ruşi, care intraseră în Bucovina, au primit ordin de a se retrage şi de a se întoarce în Polonia. Eşle au cantonat, ieri, aproape de Zalczik” (Gazette du France, 17 iunie 1788, p. 198).

*

1788, august 26: „Viena, 6 august 1788. Ni s-a scris din Timişoara că Arhiducele Francisc, însoţit de generalul Conte de Kinsky şi de colonelul de Rollin, a sosit Timişoara, în 17 iulie, şi că, în 19 iulie, şi-a continuat călătoria, prin Arad, spre Transilvania, pentru a ajunge în tabăra prinţului de Cobourg, din faţa Hotinului. El a ordonat să plece de aici un transport de recruţi şi de muniţii de artilerie.

Suplimentul de astăzi al „Gazetei” oferă detalii despre două acţiuni militare, aduse de poşta din Transilvania, bătălii desfăşurate în 18 şi 19 iulie, şi în care turcii au fost respinşi cu pierderi considerabile; ei sunt supuşi, de la o lună la alta, unor ofensive extraordinare; în ultimele 27 de ore, ei au reluat, din nou, atacurile, de mai multe ori. A doua oară, când au trecut Dosiana, nu au rezistat mult; atacurile au început la ora nouă, dimineaţa, şi s-au terminat la ora trei, după-amiaza. Turcii, după ce s-au văzut iar respinşi de căpitanul Vukafs, în ciuda confruntării cu trei divizii de asalt, sprijinite de artilerie, au ocupat artileria noastră şi au dat foc edificiilor din Romerschantz; dar întăririle au sosit şi i-a forţat să se retragă, abandonând tunurile pe care le capturaseră şi prizonierii pe care îi făcuseră.

Acelaşi supliment ne informează că, în 26 iulie, Hotinul a fost luat în stăpânire, că guvernul a dezbătut, timp de trei zile, statutul pe care să i-l ofere.

Scrisori din Bucovina, din 12 iulie, conţin următoarele detalii:

Generalul-maior de Fabri s-a retras spre Stroieşti, unde aşteaptă întăriri cu trupe ruseşti, care sunt formate din patru divizii de cavalerie, 400 de voluntari, trei batalioane de infanterie şi unul de grenadiri. Generalul-locotenent conte de Spleny (primul guvernator al Bucovinei – n. n.) comandă această armată. La 15 mile distanţă, ruşii au trecut Prutul şi s-au fortificat aproape de Izvor; ei se vor alătura generalului Spleny pentru a porni împotriva armatelor turceşti şi tătare, aflate la Iaşi” (Gazette de France, 26 august 1788, p. 297).

*

1788, octombrie 21: „Viena, 4 octombrie 1788. Prinţul Cobourg mărşăluieşte prin Transilvania: el îşi va stabili cartierul general la Suceava (Sutschava), în Bucovina” (Gazette de France, 21 octombrie 1788, p. 370).

*

1788, noiembrie 4: „Viena, 18 octombrie 1787. Prinţul de Cobourg este, încă, în apropierea Hotinului. El va rămâne aici, pentru a apăra Bucovina. Se vorbeşte mult, în această perioadă, despre negocierile de pace cu Poarta Otomană.

Buletinele oficiale din 15 şi din 18 ale lunii (octombrie – n. n.), vorbesc de numeroase mici încăierări între voluntarii, pe care generalul de artilerie, Baron de Gemmengen, îi ţine pe poziţii aproape de Semlin, pe teritoriul inamic, şi turci; comunicatele adaugă că mulţi dintre ei îşi părăsesc poziţiile pentru a se retrage, cum este obiceiul la sfârşitul unei campanii. În 20 octombrie, s-a auzit, în depărtare, o canonadă puternică, de pe poziţiile turceşti de la Pancova; la amiază, în aceeaşi zi, s-au văzut 51 de vase mari turceşti, înaintând pe Dunăre şi îndreptându-se spre Belgrad” (Gazette de France, 4 noiembrie 1788, p. 388).