Bravo, ţigane! Şi iartă-mi mentalitatea! | Dragusanul.ro

Bravo, ţigane! Şi iartă-mi mentalitatea!

*BRAVO TIGANE

Deşi fac eforturi să scap de mentalităţi, constat, cu neplăcută surprindere, că unele dintre ele au rămas, corodându-mi gândurile şi imaginaţia. Şi nu doar mie, ci şi tinerilor mei prieteni din Cetatea „Bucovina Rock Castle”. Cetate, pentru că sub zidurile Cetăţii de Scaun a Moldovei, noi durăm o altfel de lume. Sau măcar încercăm. Ni s-a dus vestea. De la Jan Akkerman şi până la oricare alt muzician din ţară sau din străinătate, se tot afirmă şi confirmă că nicăieri, în lume, nu există un public precum cel de la Suceava. „Vi s-a dus vestea!”, repetau, seară de seară, vocaliştii trupelor din Gala Laureaţilor.

*

Şi cu toate acestea, muzicienii belgieni de la ANTWERP GIPSY-SKA ORCHESTRA, cu vocalistul şi toboşarul ţigani, au fost întâmpinaţi cu rezervă, dar şi cu o doză de curiozitate. Mie îmi era teamă că vom avea un spectacol de manele – balcanice, adică autentice, dar tot manele! -, chestie care poate compromite un festival de rock. Mihnea, Andi şi Voichiţescu (impresarul trupei) mă asiguraseră că totul va fi bine, dar tot mă măcina suspiciunea.

*

Şi a început concertul, luându-ne pe nepregătite. Se cânta un ska autentic, într-o arhitectură melodică impresionantă, cu accente balcanice, dar şi cu pasaje armonice nord-africane, iar solistul vocal, vertical, demn şi… poliglot, îşi tot punea palma pe inimă, între cântece, mândru că e „ţigane” din Bosnia-Herţegovina şi că muzica lui are virtuozităţi şi din Kosovo. Splendid ţigan, minunat muzician.

*

ANTWERP GIPSY SKA ORKESTRA 10

*

Publicul tânăr a reacţionat ca şi mine: de la curiozitate, a trecut la uimire şi, foarte curând, la bucurie solidarizantă. „Pata de culoare”, premeditată ca atare, se dovedise a fi o adevărată aură. De ediţii bune, ca să evităm monotonia, noi premedităm schimbări de ritm, de discurs scenic, de pitoresc diametral, dar fusesem convins că Mihnea şi Andi ar fi greşit, de data aceasta. Din fericire pentru festival, m-am înşelat, aşa că le-am cerut amândurora scuze. Când să repet ispăşirea şi în faţa domnului Voichiţescu, vocalistul tocmai cobora treptele scenei, grăbit să afle ce spune „marele şef” (cred că Voichiţescu le povestise despre suspiciunile mele). O tânără din culise ne-a fost translator.

*

Şi i-am mărturisit muzicianului ţigan că m-a impresionat, în primul rând, demnitatea cu care îşi asumă, îşi reprezintă şi îşi înnobilează etnia. Desigur că şi muzica, şi din perspectiva compoziţiei, şi din cea a interpretării, m-a cucerit pentru totdeauna. Iar ţiganul care nu are nevoie de un alt nume pentru etnia lui ca să ne domine din lumină mi-a mulţumit şi m-a îmbrăţişat. Îmbrăţişare de frate.


Comments are closed