Biserica Soarelui de la Breaza

Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

*

Citisem (în Upanişade) că Sfântul Soare s-a rugat Sinelui Universal să-i îngăduie şi lui o biserică, iar Spiritul Tutelar s-a supărat, mai întâi, apoi i-a oferit Sfântului Soare muntele, pentru a-i fi biserică, forma altarului urmând să fie cea a dublei sfinţenii, rombul. De acolo, din biserica Soarelui, aveau să se reverse, ulterior, asupra lumii, şi credinţa, şi ceremonia, şi cântecul, şi dansul.

*

Biserica sub formă de romb

*

Scriind şi o monografie a satului Breaza (Breaza – satul primei iubiri a lui Iraclie Porumbescu – dacă nu mă înşel asupra titlului), am menţionat istoricul bisericuţei sub formă de romb (rombul desemnând dubla natură, cerească şi pământească a Omului Sfânt, devenind, ulterior, dar fără a pierde din semnificaţie, simbolul Sfântului Graal, deci Inima lui Iisus), dar abia acum am avut timp să o cercetez în voie (şi cu lecturi din primele cărţi sacre ale omenirii îmbunătăţite) şi să descopăr că splendida ctitorie a românilor din Fundu Moldovei, închinată Soarelui, descifrează în Iisus Soarele Dreptăţii (cum preciza Augustin).

*

Lăcaşurile jertfei

*

Un amestec ciudat, lar logic, de religie naturală şi de religie creştină, un fel de confluenţă a miturilor este această biserică romboidală, pe care românii au păstrat-o, odată cu Datina, şi care, “aruncată” în cimitirul de la Breaza fiind (cu gunoaie dosite sub tălpi, neîngrijită, neîntreţinută) fiind, cred că se va surpa, în câteva decenii. Deşi locul ei ar fi, cu competente lucrări de întreţinere, în Muzeul Satului Bucovinean, alături de biserica veche din Vama, care mărturiseşte un timp mai târziu, dar este la fel de importantă. Nu ştiu dacă autorităţile, şi mai ales cele bisericeşti, ar putea lua în calcul o astfel de posibilitate, care să salveze un patrimoniu sacru ancestral, dar mult prea multă vreme ignorat.

*

Banalizarea unei comori a spiritului

*

Ciudate mulţimi mai suntem, noi, românii, cu veşnica noastră indiferenţă faţă de memorie şi faţă de sacralităţile identităţii noastre! De asta nu vom ajunge, vreodată, o naţiune, ba poate că nici măcar un popor.