Bietul Eminescu sau bieţii de noi? | Dragusanul.ro

Bietul Eminescu sau bieţii de noi?

Omagiere cu coroane, în faţa unui numeros public... media

Omagiere cu coroane, în faţa unui numeros public… media

*

În fiecare an, la remorca Botoşanilor, sucevenii îl sărbătoresc pe Eminescu. Din patru în patru ani, se schimbă doar depunătorii de coroane, dar şi discursurile penibile ale politicienilor cu mare drag de Eminescu. Uneori, şi de cultură. Între timp, piatra mormântală a bunicii dinspre mamă a lui Eminescu, de la Băneşti, judeţul Suceava, a devenit fie trotuar, fie temelie de casă, după ce fusese smulsă de pe ţărâna sfântă, odată cu cea a ctitorului minunatei biserici, de căre un cuvios părinte, mare iubitor de fâneţe şi livadă evlavioase, închinate bunului Dumnezeu:

*

Piatra bunicii lui Eminescu, smulsă de pe mormânt şi aruncată sub zidul bisericii, la Băneşti

Piatra bunicii lui Eminescu, smulsă de pe mormânt şi aruncată sub zidul bisericii, la Băneşti

*

Cum se apropie jumătatea lui ianuarie, personalităţile remarcabile ale judeţului şi ale patriei „îşi scot din debara eminescuţul lor” (am citat din poetul Vasile Ursache, care nu face parte dintre aceste personalităţi, deşi scrie o poezie care îţi tulbură sufletul) şi vin să pozeze la bustul lui Eminescu şi în faţa camerelor televiziunilor locale, ca să-i vadă neamurile cât de elitiste sunt ele. În fond, în literatura română, nu mai există nimic altceva, totul le repugnă până la stropşire, în afară de ele, personalităţile omagiatoare, şi Eminescu:

*

Atât există în spiritualitatea română, ei şi Eminescu

Atât există în spiritualitatea română, ei şi Eminescu

*

Mormântul bunicului lui Eminescu, dinspre tată, e mai norocos: fiind sub gard (acolo îl văzuse Vasile Gherasim), nu a fost prădat de piatra mormântală, întru gloria lui Dumnezeu prin fâneţe şi plantaţii de meri, ci a fost acoperit, cu tot cu piatră, de îndurătorul pământ românesc şi camuflat sub muşchi şi buruieni. E o piatră moale, scoasă din dealurile din preajmă, care au sedimentat-o, şi doar un arheolog ar putea să o scoată la iveală, fără să o distrugă. Cu buricele degetelor nu am putut decât să-mi confirm afirmaţia lui Vasile Gherasim:

*

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

*

Eminovicienii Bucovinei, care vin, pe linie bărbătească, din Costâna (via Krakowia, până în 1640 – Basarabia – după 1640), unde se ocupau de moşiile boierului începând cu câţiva ani înainte de anul 1736, înseamnă, ca rădăcină cunoscută, trei generaţii, care încă mai pot fi depistate şi individualizate, măcar pentru a confirma genealogia făcută de Vasile Gherasim:

*

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Arborele genealogic eminovician din Bucovina, întocmit de Vasile Gherasim

Arborele genealogic eminovician din Bucovina, întocmit de Vasile Gherasim

*

Eminovicieni mai există în judeţul nostru, dar la Sălăgeni, comuna Dumbrăveni. Seamănă cu cei întâlniţi de Vasile Gherasim la Călineşti, şi se trag dintr-un erou al celui de-al doilea război mondial, care, la rândul lui, descinde din fratele mai mic al lui Gheorghe Eminovici, care îl însoţise în Moldova şi căruia istoria i-a  pierdut urma:

*

Eminovicienii din Sălăgeni

Eminovicienii din Sălăgeni

*

Pe linie maternă, Eminescu vine din răzeşii Moldovei de Jos, înrudiţi şi cu domnitorul Gheorghe Ştefan, dar şi cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu care Mihai Eminescu seamănă atât de bine, străbunicul lui Eminescu, pe linie maternă, Ioan Iuraşcu, şi străbunicul lui Alexandru Ioan Cuza, Ioniţă Cuza vel pitar, confirmând această înrudire (document descoperit de Nicolae Iorga), în 5 februarie 1752:

*

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

Eminescu, Eminescu cu barba... rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

Eminescu, Eminescu cu barba… rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

*

Urmele Eminovicienilor în Bucovina, începând de la biserica din Părhăuţi, unde au primit taina căsătoriei Petrea şi Agafia Eminovici, sunt multe şi desluşesc relaţia specială pe care Mihai Eminescu a avut-o cu pururi nerecunoscătoarea Bucovină. Dar urmele acelea nu ne mai interesează. S-a aşternut omătul şi e musai nevoie de urme noi, în care, eventual, să-l puteţi întrezări şi pe bietul Eminescu. Bietul Eminescu sau bieţii de noi?


Comments are closed