Bătălia sângeroasă pentru Cotroceni

         Pentru că nu se consideră un “prinţ moştenitor”, căruia Cotrocenii i se cuvin de drept, Crin Cezar Antonescu şi-a pus armura şi, aidoma lui Ceapaev, care striga “Tavarişci soldaţi, duşmanul este în spatele nostru… După mine, înainteee!”, s-a înconjurat de generali redutabili, un fel de gemeni ai lui Băsescu, cu care au şi cochetat, ba chiar şi complicitat, de-a lungul vremilor electorale.

         Dan Voiculescu, precum un personaj din opera epigramistului bucovinean interbelic Eusebie Hotinceanu, “la mână lanţ de aur are / şi toată lumea se întreabă / cum de un om aşa detreabă / nu are lanţ şi la… picioare”. Fără alte comentarii.

         Nefericitul Relu Fenechiu ţine prima pagină a ziarelor, cu drama familiei lui, dar şi cu cea a puzderiei de angajaţi pe care îi are.

         Este de presupus că, dacă nu s-ar fi “vârât” ministru peste voia lui Băsescu, Fenechiu ar fi scăpat mult mai ieftin din furcile caudine ale Justiţiei.

         Justiţie? Dar, oare, chiar există, în România, o Justiţie sau doar un aparat opresiv, format, ce cele mai multe ori, din “mici dumnezei” tereştri, fără suflet, fără conştiinţă şi fără nici o responsabilitate?