"Bătălia cărţilor", în calea spre Lucia Puşcaşu | Dragusanul.ro

„Bătălia cărţilor”, în calea spre Lucia Puşcaşu

Astăzi, pe o ploaie măruntă, am  ieşit, fără umbrelă, doar cu zdrenţuita mea şapcă „Bucovina Rock Castle”, prin târgul Sucevei, scos din casă de respectul pe care îl am faţă de omul şi artistul plastic Lucia Puşcaşu. Nu faţă de Elena Greculesi, cu care mă ştiu de mult şi încă mai stăm, uneori, la taclale, ci faţă de Lucia Puşcaşu. Pe drum desfundat şi adevărat brend al Sucevei, mă întâlnesc cu poetul Mihai Vicol, camuflat sub o uriaşă umbrelă, dar sub care refuz să intru, pentru că mie îmi place ploaia şi nu prea văd de ce i-aş refuza mângâierile. Împreună, după ce mă las jefuit de un aparat de cafea, şi încă de două ori, pentru că am luat şi pentru Mihai Vicol o „cafea mocha”, vorbim despre cărţi, iar în Biblioteca Bucovinei zărim, înainte de toate, vitrine cu cărţi şi un afiş pe care nu-l înţeleg, „Bătălia cărţilor”, dar presupun că se referă la bătălia pentru promovarea cărţilor, căci, aşa cum obişnuia să-mi zică Elena Greculesi, „un popor trebuie să-şi merite locul pe care stă prin memorie şi prin cultură”. Gândeam şi încă mai gândim la fel, eu văzând în Elena Greculesi un sacerdot al culturii române. I-am şi spus chestia asta, cândva, lângă bustul lui Petru Rareş, unde obişnuiam să ne întâlnim şi unde am convins-o să scoată şi o carte de memorie şi înţelepciune, asumându-mi rolul de redactor al respectivei cărţi, editată, gratuit, de „Muşatinii”.

În vreme ce fotografiez vitrinele cu cărţi, o văd pe fata regretatului Emil Satco, Alice Niculică, la fel de implicată, deşi mult prea voit anonim, ca şi tatăl ei, în bătălia pentru cultură. Aproape de Alice, Raluca Giurcă şi Dana Ursu – de la „Muşatinii”, de la templul urban în care am motive să cred până la sfârşit. Să cred în obligaţia fiecăruia dintre noi de a ne merita locul pe care stăm prin cultură. În ultima vitrină, zăresc „luntrea de ceară” a lui Roman Istrati şi „luntrea” solidarităţii mele cu memoria lui. Nu e prea plăcut să te descoperi sub sticla unei vitrine. E ca şi cum te-ai zări din posteritate şi ţi s-ar rupe aripile.

Habar nu am de ce-i atâta tristeţe pe chipurile noastre, pe clipita în care cineva ne-a înlănţuit (Victor T. Rusu – pe Romică, Nicolae Gabriel Sandu – pe mine). Noi zacem în ultima vitrină. „Rusu’ moralist”, de Roman Istrati, nu e nicăieri; nu-i bai. În fond, ca şi Elena Greculesi, ca şi T. Robeanu, Ciprian Porumbescu, Ion Grămadă, Vasile Gherasim, George Damian, Vasile Pînzariu, George Ungureanu, Constantin Ştefuriuc, Dumitru Oniga, George Gavrileanu, Mircea Motrici, Simon-Petru Oprea, nici Roman Istrati nu m-a părăsit nici pentru o singură clipită (chiar nu-l zăriţi cum îmi zâmbeşte poznaş?).

*


Comments are closed