“Bărbuncul”, un dans militar maghiar?

“Verbungos”, în “An Introduction to the Study of National Music”

*

Şi Carl Engel (An Introduction to the Study of National Music, London 1866) reproducea varianta lăutarilor ţigani din Ungaria şi din Transilvania a dansului militar maghiar “Werbunkos” (“Verbungos”) care avea să devină, în scurt timp, un important şi novator dans românesc.

*

În mare, Engel preia informaţiile din publicaţia muzicală europeană la care am făcut referire în materialul anterior (Allgemeine musikalische Zeitung, Leipzig, 1814), deşi el privea folclorul naţiunilor din perspectiva evoluţiilor instrumentale şi de exprimare muzicală.

*

“Bărbuncul” este, în ciuda rădăcinilor sale (maghiare sau austriece – ne vom dumiri, la sfârşit de mai, cu ocazia celei de-a doua premiere cu cântece vechi a ZICĂLAŞILOR profesorului Petru Oloieru), un dans românesc, iar istoricul lui, care avea să determine şi apariţia jocurilor de doi, de patru şi de şase, vi l-am prezentat. Este românesc pentru că românii, aşa cum susţinea Lucian Blaga nu au adoptat nimic, de-a lungul mileniilor, fără adaptare la matricea lor stilistică, la scenariile mitice ancestrale, care, după cum observa Mircea Eliade, spun mai multe despre fiinţa unui popor decât o întreagă înşiruire de întâmplări istorice.

*

Nu mă grăbesc să interpretez, din perspectiva a ceea ce ştiu deja, cântecele medievale ale românilor, preferând să aştept, montare cu montare, “inventarierea” interpretativă a celor vreo 300 de cântece vechi care s-au păstrat, interpretare pe care o vor face ZICĂLAŞII profesorului Petru Oloieru, şi-abia după aceea voi îndrăzni un studiu, mai mult ca să-i scot din răbdări pe stahanoviştii etnologi şi doctorologi ai imbecilei teorii “folclorice”, care doar prin răsăritul european mai face ravagii (vesticii s-au trezit de mult). Continuarea “Bărbuncului”, în paginile lui Engel:

*

*