Atiunionism, până în dimineaţa… unirii!
*
Nu mă aşteptam să aflu, în mărturiile anului 1918, o atitudine antiunionistă a ardelenilor până în dimineaţa zilei în care, cu splendida noastră lipsă de memorie, noi sărbătorim, anual, Ziua Naţională, pe motiv că în 1 Decembrie 1918 s-ar fi desăvârşit unitatea noastră naţională. Subiectul îmi era cunoscut doar din exaltata noastră istorie şi nu-l puneam la îndoială, deşi e clasic oportunismul ierarhiilor ortodoxe din provinciile stăpânite, odinioară, de austrieci, ierarhii corupte cu bunăstare şi cu brâie vioi colorate şi tot mai late, de care au făcut haz amar şi Iraclie Porumbescu, în scrisorile către Mărioara, şi Mihai Teliman.
*
Împotriva unirii Ardealului cu Regatul Român erau, în primul rând, episcopii ortodoxiei româneşti din Transilvania, încă fascinaţi de avantajele oferite de habsburgi, ierarhii în cauză neratând nici o ocazie, nici măcar tradiţionalele „pastorale” de a-şi sublinia ataşamentul faţă de Casa de Austria şi faţă chiar şi de regatul ungar. Clerul avea, de lungi decenii, şi un oficios, „Biserica şi Şcoala”, singura publicaţie românească din Ardeal cu apariţii neîntrerupte chiar şi în anii grei ai războiului, când hârtia nici nu se prea găsea şi costa foarte mult. Nici un spaţiu alb, cu inscripţia CENZURAT nu se zăreşte în colecţia revistei, ierarhii românilor fiind mai austrieci chiar şi decât austriecii. Atât de fanatici în „credinţa faţă de Tron”, încât, în 1 decembrie 1918 (18 noiembrie, pe stil vechi), nu doar că „Biserica şi Şcoala” publica „Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia”, în care nu unirea cu România se promova ca scop, ci independenţa Ardealului, iar o circulară a „Episcopului Aradului, totodată şi locţiitor de mitropolit” interzicea menţionarea vreunui suveran în slujbele religioase, pentru că tocmai demisionase Carol, moştenitorul de ocazie al lui Fraz Iosif, iar pe Ferdinand I al României încă nu-l voia nimeni.
*
Adunarea Naţională de la Alba Iulia (de ce a fost ales acest oraş populat cu maghiari şi nu Blajul sau Năsăudul?), făcută prin reprezentanţi (exmişi, în limbajul vremii), încă mai căuta soluţii „între două rele”, dar, între timp, armate române, conduse de generalul Prezan, avansau spre inima Transilvaniei, prezenţa militară fiind, întotdeauna, benefică pentru… patriotism. Inclusiv pentru patriotismul reorientat al clerului antiromânesc din Ardeal, în frunte cu viitorul prim Patriarh al României Mari, Elie Miron Cristea.
*
Nu vreau să manipulez pe nimeni, aşa că mă voi mulţumi doar cu posibilitatea de a vă pune mărturii la dispoziţie, înainte de a vă prezenta şi reportajul… Unirii, rugându-vă să decideţi singuri dacă ar trebui să avem ca Zi Naţională una atât de penibilă, precum cea de 1 Decembrie 1918. Deci:
*
*
În „Pastorala de Crăciun a Excelenţei Sale, I. P. S. Domn arhiepiscop şi mitropolit Vasilie Mangra, VASILIE, cu mila lui Dumnezeu smeritul arhiepiscop şi mitropolit al bisericii ortodoxe a Românilor gr. or. din Ungaria şi Transilvania”, se spune: „Încins cu pavăza dreptăţii tradiţionale la Casa Habsburgică, iubitorul de Hristos împărat şi rege al nostru Carol, a biruit puterea covârşitoare a duşmanului în Alpi şi în Carpaţi. Pe temelia dreptăţii trebuie să stea dar şi popoarele, atât în lăuntru, cât şi în afară” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1918, p. 4).
*
În „Pastorala de Crăciun a P. S. Sale părintele Episcop al Caransebeşului, MIRON, din mila lui Dumnezeu şi voinţa clerului şi a poporului dreptcredinciosul episcop român al eparhiei Caransebeşului”, ulterior fiind ales primul Patriarh al… României Mari, se afirmă, în aceeaşi linie antiunionistă: „Aceasta trebuie s-o pretindem sus şi tare şi noi, căci fiii poporului român şi îndeosebi credincioşii eparhiei noastre au fost viteji între cei mai viteji soldaţi ai monarhiei; şi sute de mii dintre români au sângerat pentru tron şi patrie, nu ca să fie restrânşi în libertate şi în drepturile lor, nu ca să fie împiedecaţi să-şi câştigă şi ei o părticică din pământul, pe care cu viaţa lor şi ei l-au apărat, sau să fie chiar dezmoşteniţi de avutul lor, ci ca drepturile şi libertatea să li se lărgească şi să devină stăpâni liberi pe avutul lor atât material, cât şi sufletesc. Mai mult, decât cu însăşi jertfa vieţii nu ştiu cum am putea dovedi loialitatea şi credinţa noastră faţă de patrie! Toate câte le cerem dorim să fie şi spre înflorirea patriei” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 3, 14/27 ianuarie 1918, p. 3).
*
„Partidul poporal social-creştin. Sub titlul acesta au fuzionat partidul poporal şi partidul social-creştin. Programul noului partid e: 1. Validitarea pe toate terenurile vieţii religioase, politice, culturale, economice şi sociale a principiilor izvorîte din concepţia creştină despre lume. 2. Păstrarea caracterului istoric şi unităţii patriei şi consolidarea vieţii naţionale pe lângă respectarea principiilor care stau în legătură cu sancţiunea pragmatică. 3. Desvoltarea vieţii creştine prin reforme moderne” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 6, 4/17 februarie 1918, p. 4).
*
„Nr. 2247/1918.
*
Circulară către toate oficiile protopresbiterale
şi parohiale din districtul Consistorului din Arad
*
Răsboiul înfricoşat tot mai dăinueşte, dar mare este speranţa noastră că, într-un timp deja nu prea îndepărtat, în urma biruinţei armatelor noastre neîntrecute, lumea va ajunge la limanul păcii fericitoare. Pacea atât de dorită se poate făuri numai prin învingere, dar pentru această învingere nu este suficientă vărsarea sângelui eroilor de pe câmpul de luptă, ci mai vârtos se recere sprijinul tuturor celor de acasă, care au datorinţa patriotică să provadă armata cu toate celea de lipsă, spre a putea ajunge scopul măreţ.
*
Acum, în zilele acestea, se încep semnările pentru al optulea împrumut de răsboiu în monarhia noastră. Credincioşii noştri vor fi luat ştire despre acest fapt deja şi din presă şi din comunicatele organelor administrative, cu toate acestea, având în vedere sfânta noastră datorie de a conlucra cu toate puterile noastre la isbânda finală a cauzei celei drepte, pentru care luptă monarhia noastră, grăbim şi din parte-ne a aduce aceasta la cunoştinţa tuturor credincioşilor noştri, pe care îi îndemnăm, ca şi de astădată să-şi facă deplin datoria lor faţă de patrie şi să subscrie cât mai mari sume pentru împrumutul al optulea de război.
*
Adresăm îndemnul acesta credincioşilor noştri mai vârtos acum, când, în urma conjuncturilor de răsboiu, banii în mâinile lor s-au sporit în măsură mai mare ca orişicând, căci în chipul acesta ei nu numai îşi vor împlini cea mai elementară datorinţă cetăţenească, dar totodată îşi vor aşeza banii agonisiţi la locul cel mai sigur, în mâinile Statului, cu o rentabilitate, care nu se poate ajunge în nici un alt chip pentru capitalele menite spre fructificare, nici de aceea, pentru că, pe când banii depuşi la bănci aduc cel mult 4%, chiar numai 3 1/2 % , pe atunci obligaţiile împrumutului de răsboiu aduc 5 1/2 %.
*
Astfel stând lucrurile, îndatorăm din nou iubita noastră preoţime parohială ca această circulară a noastră să o citească în sf. Biserică, în cea mai apropiată Duminecă ori sărbătoare, explicând poporului credincios că ajutorul ce-l dăm statului, în schimbul obligaţiunilor oferite, ni-l dăm nouă, tuturor, şi astfel ajutând statul în purtarea răsboiului, ne ajutăm pe noi înşine şi, deodată cu promovarea intereselor statului, promovăm şi interesele noastre bine pricepute, pentru că obligaţiile împrumutului de război ne dau tot atâta garantă, câtă ne dau hârtiile în circulaţie.
*
Deci recomandăm iubitului cler şi popor, particularilor ca şi comunelor bisericeşti, să contribue la semnarea noului împrumut de război, pentru că capitalul ce s-ar investi în obligaţiunile acestui împrumut nu numai că este deplin asigurat, dar aduce şi camătă bună, din care motiv şi Consistoriul nostru, ca administrator al fondurilor diecezane, va semna din acestea fonduri şi de astădată o sumă mai însemnată.
*
Arad, 5/18 Iunie 1918 / Ioan I. Papp, episcop” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 24, 10/23 iunie 1918, p. 4).
*
„Ziua natală a Maiestăţii Sale. Ieri, în 4/17 August 1918, fiind ziua natală a Majestăţii Sale regelui nostru Carol (noul rege al Ungariei – n. n.), s-a servit doxologie în biserica catedrală, la care au participat autorităţile noastre bisericeşti-şcolare, în frunte cu P. S. Sa dl episcop diecezan Ioan I. Papp, soldaţii români din loc şi public” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 32, 5/18 august 1918, p. 2).
*
„Consiliul naţional al poporului român din Ungaria şi Transilvania s-a constituit, Miercuri, în 17/30 Octomvrie, din esmişii comitetului partidului naţional român şi ai comitetului central român al partidului social-democrat din Ungaria. Esmişii comitetului partidului naţional-român sunt domnii: Dr. Teodor Mihali, Vasile Goldiş, Dr. Alexandru Vajda-Voevod, Dr. Ştefan C. Pop, Dr. Aurel Lazar şi Dr. Aurel Vlad; ai partidului social-democrat român domnii: Ioan Flueraş, Iosif Jumanca, Enea Grapinii, Baziliu Surdu, Tiron Albani şi Iosif Renoi. În jurul acestui consiliu să se grupeze întreaga suflare românească. Să fim toţi un trup şi un suflet, o gândire şi o voinţă!
*
Consiliu militar naţional român în Timişoara. Ofiţerii şi soldaţii români din garnizoana Timişorii şi cei de pe teritorul comandei militare din Timişoara s-au constituit în consiliu militar român, în frunte cu domnul Locotenent colonel: S. Brânduşa, căpitan auditor Dr. Ioan Popovici, căpitan S. Borbaş, căpitan Dr. Lucian Gheorghevici, locotenent Dr. Gheorghe Adam, locotenent Vasilie Eremiaş. Încă înainte de constituire, au adus la cunoştinţa Comandantului militar din Timişoara următoarea hotărâre, luată de totalitatea ofiţerilor români din Timişoara: 1) Ofiţerii şi soldaţii români de pe teritorul comandamentului militar din Timişoara decretează de constituit consiliul militar naţional-român. 2) Declară că atitudinea lor o vor conforma întru toate hotărârilor ce le va lua consiliul naţional-român, căruia se alipeşte cu credinţă neclintită. 3) Declară, în fine, că sunt gata a conlucra totdeauna în orişicare direcţiune la nutrirea ordinii în lăuntru şi în afară” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 44, 28 octombrie / 10 noiembrie 1918, p. 4).
*
„Către popoarele lumii. Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania, ţinută de veacuri în robie trupească şi sufletească de către clasa stăpânitoare a poporului maghiar, eliberată acum din sclavie, prin strălucita învingere a armelor, care s-au luptat pentru drepturile civilizaţiei umane împotriva principiului barbar al opresiunii naţionale şi de clasă, înaintea guvernului opresorilor de până aci a declarat voinţa sa de a se constitui în stat liber şi independent, spre a-şi putea validita nelimitat forţele sale în serviciul culturii şi al libertăţii omeneşti.
*
Guvernul opresorilor de până aci a denegat adeziunea sa la această hotărâre a naţiunii române şi în faţa dreptului firesc al fiecărei naţiuni de a fi stăpână -asupra sa şi a teritoriului locuit de dânsa, guvernul opresorilor opune forţa brutală a statului oprimator.
*
De veacuri clasa oprimatoare a poporului maghiar a sfâşiat trupul naţiunii noastre prin icuri străine, iar de la înfăptuirea constituţionalismului fals din 1867, scopul mărturisit al politicii de guvernământ în statul ungar a fost desfiinţarea noastră naţională. Prin colonizări fără rost pe pământul strămoşilor noştri, prin maghiarizarea necruţătoare a tuturor acelor români care au fost nevoiţi să aibă raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe teritorul românesc a sutelor de mii de slujbaşi publici maghiari, prin împiedicarea poporului nostru de a-şi mulţumi însuşi trebuinţele sale industriale, s-au maghiarizat oraşele şi s-a împiestriţat etniceşte teritoriul locuit de naţiunea română prin mijloace artificiale şi în scopul barbar al nimicirii noastre.
*
Această stare de lucruri, produsă prin opresiune şi fărădelege, acum guvernul maghiar o invoacă de justificare a opunerii sale la hotărârea naţiunii române de a-şi întemeia, pe pământul său strămoşesc, statul său liber şi independent. Starea produsă prin crima săvârşită până aci împotriva libertăţii noastre naţionale acum se prezintă ca o justificare a noului atentat, ce se intenţionează împotriva existenţei noastre.
*
Ar trebui să ne luăm dreptul nostru cu forţa, dar oricât de hotărâţi suntem să jertfim viaţa pentru libertatea naţională, în ziua când sărbătorim învingerea civilizaţiunii asupra barbariei, şi aşteptăm legiferarea internaţională, care va înlocui forţa brutală prin dreptate şi va înlătura pretutindeni urmările stăpânirilor neomeneşti, naţiunea română se abţine de la mijloacele barbare la regularea raporturilor dintre popoare, ci iată protestează înaintea lumii întregi împotriva fărădelegii guvernului maghiar, care şi acum încearcă a supune naţiunea română dominaţiunii străine şi o împiedică de la constituirea sa în stat liber şi independent.
*
Naţiunea română din Ungaria şi Ardeal nu doreşte să stăpânească asupra altor neamuri. Lipsită cu desăvârşire de orice clasă istorică stăpânitoare, naţiunea română, prin fiinţa sa însăşi, este întruparea democraţiei celei mai desăvârşite. Pe teritorul său strămoşesc naţiunea română este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate naţională şi organizarea sa în stat liber şi independent o va întocmi pe temeiurile democraţiei, care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritorul său egalitatea condiţiunilor de viaţă, unicul mijloc al desăvârşirii omeneşti.
*
Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania însă nu admite mistificarea îndreptăţirii pretenţiunilor sale prin stările produse de încercările seculare pentru nimicirea ei, protestează împotriva revendicărilor maghiare asupra teritoruiui românesc, care, de la descălecarea împăratului Traian şi până astăzi, a fost muncit cu braţele noastre şi îngrăşat cu sângele nostru şi sub nici o condiţiune nu mai voieşte să trăiască în legătură de stat cu naţiunea maghiară, ci este hotărâtă a-şi înfiinţa, pe teritorul locuit de dânsa, statul său liber şi independent.
*
Anunţând popoarelor lumii această voinţă şi hotărâre a sa, naţiunea română din Ungaria şi Transilvania invoacă, pe seama sa, sprijinul lumii civilizate şi geniul libertăţii omeneşti, declarând sărbătoreşte că, din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, este hotărâtă a pieri mai bine, decât a suferi mai departe sclavia şi atârnarea.
*
Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă ca, în năzuinţa ei pentru libertate, o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una voim a fi, de aici, înainte, în veci.
*
MARELE SFAT AL NAŢIUNII ROMÂNE DIN UNGARIA ŞI TRANSILVANIA
*
Secretar: Preşedinte:
DR. GH. CRIŞAN DR. ŞTEFAN C. POP
*
(Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 46, 11/24 noiembrie 1918, p. 1).
*
„Adunare naţională. Marele sfat al Naţiunii române din Ungaria şi Transilvania convoacă Adunarea naţională la Alba-Iuia, cetatea istorică a neamului nostru, pe ziua de Duminecă, în 18 Noemvrie (1 Decemvrie) a. c., la orele 10 a. m.
*
La adunare vor lua parte: Episcopii români, toţi protopopii în funcţiune ai celor două confesiuni româneşti, câte un exmis al fiecărui Consistor şi Capitlu, câte 2 exmişi ai societăţilor culturale, câte 2 exmişi din partea fiecării reuniuni femeieşti, de la fiecare şcoală secundară, institut teologic, pedagogic şi şcoală civilă câte 1 reprezentant, câte 2 delegaţi de la fiecare reuniune învăţătorească, garda naţională va fi reprezentată prin câte un ofiţer şi un soldat din fiecare secţiune comitatensă, câte 2 delegaţi de la fiecare reuniune de meseriaşi, delegaţii partidului social-democrat român, tinerimea universitară prin câte 2 exmişi, fiecare cerc electoral român va trimite 5 reprezentanţi” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 46, 11/24 noiembrie 1918, p. 1).
*
Tipărită în 30 noiembrie şi publicată în 1 decembrie 1918, „Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia”, care transformă arbitrar un oraş transilvan în „Capitală a Unirii”, prevede următoarele:
*
„I. Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi, prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi, la Alba-Iulia, în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România.
*
II. Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunei române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.Adunarea naţională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie, până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal.
*
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, adunarea naţională proclamă următoarele:
*
- Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
- Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională, pentru toate confesiunile din stat.
- Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, după comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
- Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire; libera propagandă a tuturor gândirilor omeneşti.
- Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fide-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora, după trebuinţe, latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure), cel puţin atât cât să o poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de-o parte, promovarea nivelării sociale, de de altă parte, potenţarea producţiunii.
Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în celea mai avansate state industriale din apus.
*
- Adunarea naţională dă expresiune dorinţei sale ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici depotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.
- Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara-mamă România.
- Adunarea naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: Ceho-Slovacă, Austro-Germană, Jugo-Slavă, Polonă şi Ruteană şi hotăreşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.
*
VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care, în acest război, şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea naţiunei române.
*
VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţămitei şi admiraţiunii sale tuturor puterilor aliate, care, prin strălucitele lupte, purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizaţiunea din ghiarele barbariei.
- Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii române din Transilvania, Banat şi Ţara-Ungurească, adunarea naţională hotăreşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindenea faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile, pe care le va află necesare în interesul naţiunii” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 47, 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, p. 1).
*
Textul acesta mult prea evaziv, din 1 decembrie 1918, care nu proclamă ferm, precum în cazul Bucovinei, „Unirea necondiţionată cu Ţara Mamă”, ci discret şi evaziv, este însoţit de o şi mai evazivă „Adeziune a Episcopilor români la Consliul Naţional Român”:
*
„Răsboiul mondial a scos la iveală principiul social, atât de creştinesc, că fiecare popor are pe viitor dreptul a dispune liber asupra sorţii sale.
*
Noi, subsemnaţii Episcopi ai bisericii ortodoxe-române şi gr. cat. române, avem ferma convingere că interesele de viaţă ale neamului românesc, ai cărui păstori sufleteşti suntem, pretind ca un categoric imperativ înfăptuirea acestui drept de liberă dispunere şi faţă de neamul nostru.
*
Dreptul acesta se va putea realiza numai dacă naţiunea română va fi guvernată de fiii ei.
Drept aceea, declarăm: că recunoaştem marele consiliu naţional român de reprezentantul şi conducătorul politic al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, simţindu-ne îndreptăţiţi şi îndatoraţi, ca fii credincioşi ai naţiunii noastre, a conlucra din toate puterile la întruparea aspiraţiunilor noastre naţionale.
*
În ziua Sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril 1918. / Dr. Demetriu RADU, episcop gr. cat. de Oradea-mare / Ioan I. PAPP, episcop ort. Român al eparhiei Aradului, totodată şi locţiitor de mitropolit // Dr E(lie) Miron CRISTEA, episcop ortodox român al eparhiei Caransebeşului / Dr. Valeriu Traian FRENŢIU, episcopul Lugojului // Dr. Iuliu HOSSU, episcop român gr. cat. al Gherlei” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 47, 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, p. 1).
*
Comunicatul Episcopului Ioan I. Papp, din aceeaşi zi, cel care semna, cu infinit patriotism, şi comunicatul Nr. 4000/1916, cel care, comentând „ştirea că, în rândul contrarilor Statului nostru ungar, a intrat şi România”, sublinia patriotismul… austro-ungar al românilor ardeleni („Credinţa neclintită a poporului nostru din acest Stat către înaltul Tron şi alipirea lui necondiţionată către patria sa mamă a fost şi este tradiţională; aceasta a dovedit-o în tot cursul veacurilor, de când s-a aşezat pe acest pământ şi a dovedit-o, în mod recunoscut de autorităţile civile şi militare, şi în cursul războiului pomenit, şi de aceea mă cred în drept a face mărturisire înaintea lumii ca această credinţă şi alipire a poporului nostru către înaltul Tron şi către pământul Statului ungar, către iubita sa patrie comună, nu numai nu se va slăbi nici acum, dar nici nu se va clătina nici pe un moment, din contră ea se va potenţa în măsura ca de tăria ei să se sfarme orice încercare năvălitoare a duşmanilor acestui Stat” – întreg comunicatul, pe https://dragusanul.ro/1916-antiromanismul-ortodox-ardelenesc/), este şi mai penibil:
*
„Nr. 147/918 pres.
*
Cătră
iubitul cler al mitropoliei ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania.
*
Ideile măreţe şi creştineşti din soliile marilor bărbaţi, pe care duhul vremurilor de azi i-a ridicat de conducători ai celor mai alese popoare din lume, au produs o epocală prefacere şi-n viaţa naţională a poporului român din Ungaria şi Transilvania.
*
Astăzi, toată lumea recunoaşte fiecărui popor dreptul de a dispune liber asupra sa. Fostul nostru împărat şi Rege Carol a renunţat la tron şi, dezlegând pe toţi de jurământul făcut faţă de tron, a cunoscut şi el pentru fiecare popor dreptul de a-şi croi soarta sa.
*
În conştiinţa acestui principiu fundamental pentru viitoarea dezvoltare şi organizare a poporului nostru român şi a situaţiunii ce astfel s-a creat, trebuie să recunoaştem cu toţii că marea adunare naţională convocată, sau mai bine zis marele sfat al naţiunii române, de la care are să emaneze puterea şi dreptul înaltei noastre stăpâniri naţionale, este chemată să fie cea mai înaltă autoritate naţională a poporului român. Acest mare sfat, fiind compus din Preasfinţiţii Episcopi, din dignitarii Bisericilor româneşti, din membrii tuturor instituţiunilor şi aşezămintelor noastre, din membrele Asociaţiunilor noastre de femei, din intelectuali, din meseriaşii şi muncitorii industriali-comerciali, din ţăranii noştri şi tinerii de bună speranţă, cu un cuvânt din toate păturile sociale ale poporului, este însăşi naţiunea întreagă, este reprezentantul ei cel mai genuin.
*
Sfânta tradiţiune a Bisericii noastre ortodocse răsăritene a fost, în slujbele sale, totdeauna, cu deosebită luare aminte la autoritatea sau stăpânirea lumească. Cu atât mai vârtos trebuie să o facă aceasta Biserica poporului român, pusă pe temelii naţionale. Neamul întreg şi conducătorii ei, mai ales în acestea zile de prefacere, au lipsă de ajutorul Celui de sus. Drept aceea, Preasfinţitul Sinod Episcopesc al mitropoliei ortodocse-române din Ungaria şi Transilvania, în scopul implorării acelui ajutor, a aflat de lipsă a se întruni şi, în faţa situaţiunii de azi, a dispune următoarele:
*
- Pomenirea persoanei Domnitorului se omite din toate rugăciunile, cântările şi cetirile liturgice.
- La serviciile divine principale şi adică la vecernie, utrenie şi sf. liturghie, în locul ecteniei pentru Domnitor, ne rugăm astfel:
a). La ectenia mare: (Cu pace Domnului să ne rugăm) adăugăm: „Pentru înalta noastră stăpânire naţională şi pentru marele sfat al naţiunei române, Domnului să ne rugăm”.
b). La ectenia întreită de la aceleaşi trei slujbe: „Încă ne rugăm pentru înalta noastră stăpânire naţională, şi pentru marele sfat al naţiunii române, pentru luminarea, îndreptarea, pacea, sănătatea, mântuirea şi iertarea păcatelor lor, şi pentru ca Domnul Dumnezeu mai ales să le deie spor, şi să le ajute întru toate lucrările lor spre binele obştesc”.
c). La ieşirea cu sfintele daruri, după pomenirea Episcopului: „Pe înalta noastră stăpânire naţională şi pe marele sfat al naţiunei române, Domnul Dumnezeu să le pomenească întru împărăţi a sa”.
- La toate celelalte servicii divine, din toate molitvele, ecteniile, cântările şi cetirile, se lasă necitite părţile în care se pomeneşte Domnitor şi n-au să fie înlocuite defel. Tot astfel, la proscomidie se omite scoaterea părticelei pentru Domnitor.
- La toate sf. liturghii, după rugăciunea amvonului, se citeşte următoarea Rugăciune de îngenunchiare: Iară şi iară, plecând genunchii noştri, Domnului să ne rugăm.
Doamne Dumnezeul nostru! Păcătuit-am Ţie şi noi şi părinţii noştri; rătăcit-am de la calea adevărului şi lumina dreptăţii nu ne-a strălucit nouă, şi soarele nu ne-a răsărit nouă. Şi iată robi suntem în pământul ce ai dat părinţilor noştri, spre a mânca rodul lui şi bunătăţile lui… (etc., text religios, pe care nu-l reproduc integral, pentru că nu are legătură cu tema).
*
Acestea dispoziţii sunt de natură provizorie, până la statornicirea unor raporturi definitive în privinţa vieţii de stat.
*
Arad, din şedinţa Preasfinţitului Sinod Episcopesc al mitropoliei ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania, ţinută la 10 Noemvrie 1918.
*
Ioan I. Papp m. p., Episcopul Aradului, totodată şi locţiitor de mitropolit / Dr. Miron E. Cristea, m. p., Episcopul Caransebeşului” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 47, 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, p. 2).
*
Vedeţi sau măcar intuiţi în acest text, precum şi în cele anterioare, vreo sugestie despre unirea tuturor românilor, sub sceptrul lui Ferdinand I? Nu, dar între timp, „Armata română înaintează cu paşi repezi spre interiorul Ardealului. Aeroplane româneşti au aruncat asupra oraşelor şi satelor număroase hârtii volante ce conţin proclamaţii felurite, care toate îndeamnă populaţia la linişte. Asupra oraşului Alba Iulia s-a aruncat următoarea proclamaţie:
*
Marele cartier general.
Români!
Din înaltul ordin al Majestăţii Sale regelui Ferdinand I-ul, în urma chemării Comitetului naţional român, armata noastră a trecut Carpaţii. Păşim cu dragoste frăţească pe pământul Transilvaniei. Oştirea română vine în numele unor sfinte drepturi naţionale şi omeneşti pentru a garanta libertatea deplină a tuturora. Însufleţiţi de aceste gânduri asigurăm pe toţi locuitorii pământului românesc până la Tisa şi Dunăre, fără deosebire de neam şi lege, că vom păzi cu credinţă viaţa şi avutul tuturora. Îndemnăm deci întreaga populaţiune ca sub pavăza oastei române să-şi continue ocupaţiunile obişnuite astfel ca viaţa normală în sate şi oraşe să nu sufere nici o tulburare. Fiecărui locuitor i se va respecta libera exercitare a drepturilor sale cetăţeneşti. Dar în acelaş timp se pune în vederea tuturora că orice încercare de a provoca dezordine, de a săvârşi acte de violenţă ori nesupunere se va pedepsi cu toată severitatea. / Şeful marelui stat major: / Prezan” (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 47, 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, p. 2).