Asediul şi cucerirea Hotinului, în noiembrie 1673 | Dragusanul.ro

Asediul şi cucerirea Hotinului, în noiembrie 1673

Sobieski oaste turca

+

După moartea lui Timuş, Bucovina geografică îşi trage pe cer ceţurile tainice ale existenţei preistorice tradiţionale. Nu o mai vizitează nimeni, nu o mai mărturiseşte nici un condei. Se mai rătăceşte, arar, prin ţinuturile noastre, doar câte un misionar catolic (în noiembrie 1670), de soiul lui Giovanni-Battista del Mote Santa Maria, preocupat doar de bunurile catolicismului şi vorbind arar şi despre străbunii noştri nemărturisitori.

+

„Suceava: Biserica este făcută din zid, dar a fost pârjolită de tătari; acum este restaurată. Are vii şi are şi bani în oraşul Cotnari, şi Cotnărenii îngrijesc acele bunuri. Ca paroh este acolo Don Giorgio Gross, fiu al oraşului Baia, elev al sacrei congregaţii; ca venit anual, îi dau 50 de taleri imperiali. Acea biserică are potire şi o cruce de argint; în acel oraş sunt numai două case de catolici.

+

Baia: biserica este construită din zid şi înăuntru se află cinci altare bine rânduite, au destule odăjdii de altar, două cruci de argint, şi au vii la Cotnari. Ca paroh este părintele prefect apostolic Vito Piluzzi, care a rămas acolo 18 ani; are 80 de taleri imperiali pe an ca „elemosină” de la biserică; mai înainte, mai era încă o obligaţie de două slujbe pe săptămână, înfiinţată de un preot din familia lui Gross, de unde veneau 18 taleri imperiali pe an, dar acum, fiind vorba de un preot din acea familie (Grigore Gross), acela se bucură de acea fundaţie; în acel oraş sunt 40 de case de catolici” (Călători, Vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 217).

+

Sobieski portretAbia în noiembrie 1673, când polonii marelui hatman Jan Sobieski, prin „pădurea Bucovinei” (Călători, VII, p. 280), care „constă dintr-o serie de defileuri, secretarul regal, francezul Philippe le Masson du Pont, începe să scrie importante mărturii.

+

„Hotinul este… aşezat pe malul drept al fluviului (Nistru), între două stânci; noi nu am găsit acolo decât câteva biserici ortodoxe ruinate şi vreo 30 de case, cu o cetate de demult, de formă pătrată, având în părţi patru turnuri mari, în stare bună, şi aşezată pe o stâncă, pe care o ocupă în întregime; la dreapta, începe un perete stâncos foarte înalt, care slujea de zid de apărare pentru acest oraş; când se apropie stânca de fluviu, urmează, paralel cu el, pe o întindere de peste o leghe; apoi pătrunde destul de adânc în interior, rămânând tot atât de abrupt, astfel că acest lanţ de stânci închide o mare întindere dreptunghiulară, absolut inaccesibilă pe trei dintre laturile sale.

*

Acest loc atât de prielnic era ocupat de turci. Ei au întărit şi latura a patra a patrulaterului, de la vârful unei stânci, până la cealaltă, printr-o întăritură puternică, acoperită cu iarbă, la care lucrează de mai multe luni.

*

Sobieski batalie 4

*

Podul de peste Nistru al duşmanilor era apărat, dinspre tabăra lor, de cetatea despre care am vorbit şi, dinspre Podolia, de o fortăreaţă pătrată, cu patru turnuri rotunde, la mijlocul fiecărei curtine (partea de zid dintre două bastioane), fiind pe de-a-ntregul acoperit cu dulapi de stejar, atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru, în felul digurilor exterioare de la Dunquerque, având, deasupra ambelor porţi, două pavilioane, făcute tot din lemn. Se poate spune că această lucrare nu era lipsită de frumuseţe.

*

Sobiski calarePe sub stânca din dreapta, pe malul fluviului, se afla o tabără mai mică, despărţită de cea mare prin aceeaşi stâncă; ea era foarte bine întărită şi ocupată de 5.000 de călăreţi munteni şi moldoveni, trupe creştine, de religie ortodoxă, şi, din această cauză, ele nu sunt primite niciodată de turci în chiar tabăra lor.

*

Duşmanii avea din belşug toate cele de trebuinţă pentru întreţinerea oamenilor şi a cailor. Seraschierul (Hussein Paşa) sau generalul duşmanilor, unul dintre cei mai viteji şi mai încercaţi din împărăţie şi care fusese format la Kropoli în arta războiului, aflând de înaintarea armatei polone, poruncise să se aducă în tabăra lui tot ceea ce se găsea pe câmp, pe o rază de 10-12 leghe, astfel că polonii erau lipsiţi de toate, pe când duşmanii aveau mai mult decât le trebuia.

*

În consiliul care s-a ţinut în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, Paz, mare voievod al Lituaniei, s-a opus hotărât propunerii lui Sobieski de a lupta a doua zi. Acest general vitează şi încercat făcuse o recunoaştere foarte amănunţită a taberei şi a întăriturilor duşmanului, care i se păruse la adăpostul oricărui atac şi care mai era, de altfel, apărate de peste 80.000 de oameni, cei mai viteji din împărăţia turcească şi având şi 70 de tunuri. El a susţinut, deci, că ar fi un act de o îndrăzneală condamnabilă să fie expuse nişte trupe adunate în grabă, neoţelite şi dintre care cea mai mare parte nu dăduse niciodată ochii cu duşmanul, şi care, totuşi, alcătuiau întreaga forţă armată a republicii; n-a uitat nici lipsa de furaj, de care suferea oştirea, într-un anotimp atât de înaintat, şi care abia îi ajungea ca să se apropie de hotare…

*

Sobieski husar polon

Sobieski hotărăşte, totuşi, să dea bătălia.

*

Vineri, 10 ale lunii noiembrie, trupele polone au ieşit din tabăra lor şi s-au răspândit la posturile lor, în ordinea de luptă hotărâtă din ajun. Ele ocupau tot terenul, în faţa luncii întărite a taberei dreptunghiulare a duşmanilor, între cele două capete de stânci, acesta fiind singurul loc accesibil pentru un atac. Armata Coroanei se afla la dreapta şi cea a Lituaniei la stânga, potrivit tradiţiei.

*

Când cele două armate s-au apropiat de duşmani, în această ordine, s-a arătat, deodată, domnul Moldovei (Ştefan Petriceicu, 1672-1673), precedat de un gornist, cerând să vorbească cu Sobieski. Cuvintele sale au fost puţine; l-a rugat să-i îngăduie să-şi alăture trupele sale armatei polone, ca să ajute la înfrângerea unui tiran, sub al cărui jug se istoveau muntenii şi moldovenii, de atâta vreme.

*

Propunerea domnului l-a uimit, la început, pe marele hatman, care se temea ca planul acesta, de a părăsi pe turci şi de a se uni cu polonii, să nu fi fost pus la cale împreună cu seraschierul, pentru a strecura, printre trupele noastre, 5.000 de duşmani, în loc de prieteni şi aliaţi. Totuşi, găsind Sobieski că era prea multă sinceritate în fapta moldoveanului, care venea el însuşi să se predea, fără a căuta nicidecum să se păzească, l-a primit cu multă cinste şi i-a făgăduit protecţia republicii, şi pentru el, şi pentru ţara lui.

*

Sobieski 1O clipă după aceea, muntenii şi moldovenii puteau fi văzuţi cum se sârguiau să-şi alinieze rândurile, cu tot focul cel mare al turcilor, care băgaseră de seamă că un corp de trupe atât de mare trecuse la duşman. Marele hatman i-a răspândit în lina a doua şi a treia a oştirii sale.

*

Nu se pot arăta strigătele de bucurie ale trupelor polone şi mulţumirile aduse lui Dumnezeu, Domnul Oştilor, pentru un ajutor atât de neaşteptat. Nu a fost tot astfel cu tabăra otomană, unde se blestema, cu urlete îngrozitoare, răscoala acestor supuşi ai împărăţiei, care trăiau, de atâţia ani, în atârnarea ei.

*

Armata creştină îşi păstra nădejdea că seraschierul, văzând cu cât era mai puţină la număr, faţă de cea pe care o comanda el, nu va rămâne să ne aştepte în tabăra sa, ci va ieşi la loc deschis, pentru a da lupta cu noi.

*

Dar turcul, voind să tragă folos din toate împrejurările ce-i erau prielnice, a rămas în tabăra sa şi ne privea, de după întăriturile sale, fără să iasă.

*

Toată ziua a fost folosită de o parte şi de alta pentru trageri puternice de artilerie. Marele hatman a stat călare tot timpul, cercetând frontul armatei sale, aşteptând momentul prielnic pentru a porni atacul. După amiază, am văzut cum treceau, pe pod, mai multe cămile şi tot felul de echipaje; unii chiar îl asigurau pe Sobiski că duşmanii ar avea de gând să se retragă, voind să pună Nistrul între cele două oştiri, dar, după o recunoaştere făcută de el însuşi, şi-a făcut o altă părere şi a spus că seraschierul voia numai să descurce locul şi să mai golească tabăra, plină de o mulţime de corturi, dintre cele mai frumoase.

*

Sobieski batalie 2

*

Noaptea a fost foarte supărătoare, din cauza topirii zăpezii, care tot cădea mereu. Dar în ciuda acestui neajuns, cele două armate au rămas la posturile lor, atât duşmanii, cât şi polonii, neîngăduindu-se nimănui să se depărteze. Sobieski însuşi a dat pildă ostaşilor săi şi nu a vrut să i se întindă un cort, pentru a se pune la adăpost, pe o noapte atât de cumplită; el a petrecut-o ba stând aşezat pe un afet de tun, ba plimbându-se, pentru a nu degera pe acel frig cumplit.

*

La 11 ale lunii noiembrie, în ziua Sfântului Martin, înainte de răsăritul soarelui, marele hatman a poruncit să se pregătească un altar, pentru a se sluji liturghia. În timp ce se îndeplinea acest ordin, zorii zilei îngăduindu-i să desluşească bine lucrurile, a băgat de seamă că rândurile şi coloanele duşmanilor se răriseră mult; se vedeau, pe parapet, acelaşi număr de steaguri, dar mult mai puţini ieniceri pe întărituri, pentru apărarea lor.

*

Sobieski batalie 1

*

Semnalând acest lucru ofiţerilor care se aflau lângă el, le-a spus că turcii, mult mai pregetători decât polonii, fiind obosiţi, după 24 de ceasuri de aşteptare, în formaţie de luptă, şi neputând crede, de altfel, că cineva ar putea îndrăzni să-i atace, în timpul zilei, se duseseră unii să doarmă şi să se odihnească, iar alţii să mănânce şi să se întremeze, şi că a sosit, în sfârşit, clipa pe care o aştepta el, de atâta vreme.

*

A poruncit, îndată, aghiotanţilor săi să cutreiere toate liniile şi să le ducă ordinul de a da atacul îndată, iar el, fără a mai aştepta să fie precedat de ceva trupe, s-a aşezat în fruntea regimentului său de dragoni şi a pornit în jos, până la întărituri. Îndată a putut vedea o agitaţie grozavă în tabăra duşmanilor, care fugeau în toate părţile, spre posturile lor; armata creştină făcea tot aşa, pentru a ataca întăritura şi a-i alunga de acolo. Dragonii, de care am mai amintit, îşi croiau drum cu securea şi, după ce au ajuns la parapet, doi ofiţeri francezi l-au ajutat pe marele hatman să-l escaladeze, unul ţinându-l de o mână şi celălalt împingându-l din spate.

*

Niciodată nu s-au luptat nişte trupe cu mai multă vitejie ca acest corp de dragoni, dar niciodată trupele nu au avut o pildă mai frumoasă ca aceea pe care le-a dat-o Sobieski; a susţinut cu dârzenie atacurile reînnoite ale duşmanilor; cam acelaşi lucru se petrecea şi în celelalte puncte şi fiecare căuta să urmeze exemplul strălucitului său general.

*

Jablonowski, pe atunci palatinul Rusiei (Roşii, provincie din sudul Poloniei – n.n.), care comanda o parte din cavalerie, a făcut, în fruntea trupelor sale, un ocol prin tabăra pe care o părăsiseră moldovenii, pentru a ajunge la capătul stâncii, pătrunzând, de aici, cu cavaleria sa, în ciuda împotrivirii duşmanilor. Infanteria, care a săvârşit pretutindeni minuni de vitejie, după ce a cucerit cea mai mare parte din întăritură, a întors tunurile duşmanilor împotriva acestora şi a înlesnit pătrunderea în tabără a restului cavaleriei. Atunci i s-a adus un cal marelui hatman, care luptase pe jos, timp de aproape un ceas.

*

După ce a pătruns toată cavaleria în acea tabără, lupta s-a înteţit pretutindeni. Trupele care se aflau cel mai aproape de locul în care comanda Sobieski, unindu-se cu ale sale, înaintau împingând duşmanii, pe care îi aveau în faţă, spre mijlocul taberei, deşi numărul lor sporea din clip în clipă.

*

Focul luptei nu l-a împiedicat pe marele hatman de a se gândi la toate; a poruncit baronului de Behain, un francez, colonel de dragoni, să meargă, în fruntea celor trei regimente, la malul fluviului, pentru a pune stăpânire pe podul duşmanilor şi a zdrobi pe toţi acia care ar încerca să scape cu fuga.

*

În tabără urma, acum, un măcel îngrozitor, polonii, îndârjiţi de pierderile din trecut şi, mai mult, de tratatul de la Buczacz (din 1672, prin care Polonia ceda Turciei Podolia, iar cazacilor – Ucraina), se luptau cu o furie şi o înverşunare fără pereche; dar, în ciuda succeselor lor, marele hatman era cât pe ce să-şi piardă viaţa, în mijlocul victoriei.

*

Când duşmanii, împinşi cu atâta furie, din toate părţile, au văzut că sunt pierduţi – un corp de 6.000 – 7.000 de călăreţi şi-a croit drum, pe la capătul stâng al stâncii, şi a încercat să iasă în câmpie, pentru a fugi. Trupele din Lituania l-au atacat şi l-au împiedicat să se retragă; a fost, aşadar, silit să intre din nou în tabără şi, încercând să fugă prin altă parte, a dat peste o ceată puţin numeroasă, care lupta alături de Sobieski; aceasta era să fie zdrobită sub copitele cailor, dar groaza, punând stăpânire pe minţile duşmanilor, aceştia, în loc de a folosi această împrejurare prielnică, s-au aruncat din vârful stâncilor, nemaiscăpând nici unul dintre ei. Este adevărat că nu le mai rămăsese nici loc de retragere.

*

Sobieski turci

*

Pătrunderea trupelor lituaniene în tabăra duşmanilor a pus vârf nenorocirilor lor şi le-au adus pieirea; ei n-au mai opus decât o slabă rezistenţă. S-a făcut un măcel îngrozitor, trupe întregi de cavalerie şi de infanterie au fost împinse, din vârful stâncilor, în prăpastia, în care se vedea o mulţime nesfârşită de oameni şi de cai, îngrămădiţi unii peste alţii, până la o înălţime de mai multe suliţe. Au putut scăpa numai doar aceia care s-au retras chiar de la începutul bătăliei, pe unele poteci, printre stânci.

*

Unii au folosit podul, pentru a trece Nistrul, şi alţii s-au aruncat în apă; dintre aceştia din urmă, cei mai mulţi s-au înecat în acest fluviu, care este foarte larg şi foarte repede. Duşmanii au fost lipsiţi şi de acest singur mijloc de scăpare, de îndată ce colonelul Behain, în fruntea celor trei regimente, pe care i le încredinţase marele hatman, a pus stăpânire pe pod.

*

Temându-se de a fi izgonit de acolo de forţe superioare, acest viteaz ofiţer a pus să fie desprinse din pod primele şase sau şapte bărci, pentru a împiedica definitiv retragerea duşmanului. Un mare număr de turci, care alergau, din toate părţile, spre pod, neştiind ce se petrecea acolo, au fost măcelăriţi cu lovituri de baltag de cele trei regimente despre care am vorbit.

*

A fost una dintre cele mai înfiorătoare privelişti care s-au văzut vreodată: o oştire de peste 80.000 de luptători, aflată într-un loc închis, din toate părţile, de stânci înalte, măcelărită în parte de mâna soldaţilor, mii de călăreţi îngroziţi azvârlindu-se, din vârful acelor stânci” (Călători, Vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, pp. 281-285).


Comments are closed