Ascultând "Rapsodia" lui Ciprian Porumbescu | Dragusanul.ro

Ascultând „Rapsodia” lui Ciprian Porumbescu

*

Nu ştiu dacă există sau nu români care să fi putut asculta, vreodată, „Rapsodia Română” a lui Ciprian Porumbescu. Oricum, eu am auzit-o astăzi, după orele de repetiţii ale orchestrei Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. Mai întâi, pe bucăţi, cu viori şi ţambal, apoi şi cu braci şi contrabas, iar în cele din urmă, de la capăt, la capăt, într-o execuţie care m-a dat gata. Iar mâine va fi şi mai bine, urmând să se repete şi alte piese. La cât a compus Ciprian Porumbescu, cred că vom avea de lucru pentru încă două dintre zilele lui de naştere – doar atât mai am şi eu până la pensionare. Oricum, ne străduim să dăm curs ultimelor lui cuvinte, şoptite în 25 mai / 6 iunie 1883: „Nu lăsaţi muzica mea să moară!”.

*

„Rapsodia Română”, concepută într-o manieră preclasică, aproape romanescă, precum cântecul acela din 1476, pe care l-a adus la Suceava Maria de Mangop şi pe care l-au cântat „Zicălaşii” în Cetatea Sucevei, în urmă cu vreo doi ani, este de o frumuseţe tulburătoare prin nobleţea demnităţii cu care creatorul îşi apără vremelnicia. Exploatează, într-un stil interpretativ vioristic propriu lui Ciprian Porumbescu, stil pe care Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă sunt pe cale să-l înţeleagă pe deplin (pe ei, pe viorişti, cade greul spectacolului), mai ales că Răzvan Mitoceanu le-a arătat, la un moment dat, pe vioară, cum se obţin anumite efecte armonice, regăsibile şi în „Balada”. Muncă multă din drag de drag, iar impresia mea că pe o rază de lumină poposise şi Ciprian Porumbescu lângă „Zicălaşi” s-ar putea să ascundă o realitate. De care ne vom convinge sau nu, sâmbătă, 14 octombrie, în ziua naşterii personajului pururi emblematic al Bucovinei.

*

*


Comments are closed