Așa începe totul... | Dragusanul.ro

Așa începe totul…

Petrică OLOIERU 1

*

Așa începe totul: mai întâi, zăresc o umbră în ușa biroului, pe care îl împart cu Tiberiu Cosovan, iar când ridic privirile, rămân nedumerit, până ce realizez că, de sub pălăria buclucașă, îmi zâmbește Petrică Oloieru. Astăzi, când cu greu l-am recunoscut, a venit să-mi spună că a luat copiile manuscriselor lui Alexandru Voievidca, încă de ieri, și că lucrează la orchestrații. De data asta, vom fonoteca „Chindiile”, adică vechile cântece de nuntă bucovinene, care se cântau la zestre, în ulița bisericii, la masă, la pahar dulce, și în diverse alte momente ritualice ale horelor miresei și a mirelui sau în zicalele pentru flăcăi, babe, neveste etc. Vor urma repetițiile, cu Răzvan Mitoceanu, Adrian Pulpă, Ionuț Chitic, Narcis Rotaru și Mihăiță Cotos, apoi fonotecarea, în 11 noiembrie 2016, ora 12, de Ziua Scrisului Bucovinean:

*

Afis ZIUA SCRISULUI BUCOVINEAN 2016 m

*

Intrarea este, ca de obicei, liberă, iar spectacolul este produs din drag de drag, fără nici o plată, că doar slujim cultura și nu patria, precum cei care ne conduc. Oficiile de gazdă le va face, de data asta, Tiberiu Cosovan, cel mai bun ziarist de cultură din media suceveană și, desigur, colegul meu de birou și, mai ales, de năzuire.

*

Tiberiu COSOVAN

*

La „dezbaterile” de astăzi a asistat și umoristul Constantin Horbovanu, autorul unei cărți care va fi premiată în 11 noiembrie, și care, văzând că vreau să-l pozez, s-a împotrivit, arătându-mi cu disperare peretele cu tablouri, premiate de-a lungul anilor, care ne înfrumusețează biroul.

*

Constantin HORBOVANU 1

*

I-am făcut pe plac umoristului, pozându-l și a doua oară, înainte de a pleca, împreună cu Petrică Oloieru, ca să stabilim amplasamentul „Zicălașilor” pentru concertul „Chindiile”, de peste exact zece zile.

*

Constantin HORBOVANU 2

Petrică OLOIERU 2