Analfabeţii de presă, împotriva culturii | Dragusanul.ro

Analfabeţii de presă, împotriva culturii

Paragraful 7 Legea 98 din 2016

*

Niciodată nu am parcurs paragrafele legii achiziţiilor publice, pentru că nu mă ocup cu aşa-ceva, dar eram sigur că legea nu poate fi la fel de obtuză ca minţişoarele înceţoşate de trascăuri ale analfabeţilor (din punctul de vedere al actului de creaţie) neculai roşca (şi notarul din Putna pare-se că era chitrofonit, atunci când i-a înregistrat prenumele) şi dinu zară. Şi nu m-am înşelat: legea prevede excepţia privitoare la „protecţia unor drepturi exclusive, inclusiv drepturi de proprietate intelectuală”, iar „scopul achiziţiei” (concertului „Porumbescu”) era achiziţionarea „unei reprezentaţii artistice”. Concertul „Porumbescu” înseamnă proprietatea intelectuală a unor muzicieni din Bacău, iar dacă ar mai fi existat şi un alt concert „Porumbescu”, dar nu există, proprietatea intelectuală a muzicienilor băcăuani nu trebuia scoasă la licitaţie, pentru că nici un concert simfonic, cu aceleaşi partituri, nu seamănă cu altul, fiecare fiind o proprietate intelectuală distinctă, conturată de personalitatea dirijorului şi de cea a instrumentiştilor. Din nefericire, fără să cunoască bine specificităţile legislative ale activităţilor de administraţie judeţeană, Consiliul Judeţean Suceava a impus licitarea a ceea ce nu se licitează, iar acum trimite o comisie de control (un domn şi o doamnă), care să găsească un ţap ispăşitor în Centrul Cultural „Bucovina”.

*

În sistemul judeţean al culturii nu se fură un bănuţ, pentru că nici nu este de unde fura (bugetul fiecărei manifestări este la limita de avarie) şi pentru că altul e sensul existenţei noastre în acest sistem. Fără îndoială că neculai roşca, dinu zară şi camarazii lor de pahar ar putea cânta, pe doar două-trei rachiuri, şi din opera lui Porumbescu, şi din cea a „Zicălaşilor”, numai că le lipseşte total proprietatea intelectuală. Prilejul oferit de analfabetismul lor este, totuşi, benefic, pentru că, în sfârşit, se poate dezbate în mod public şi înjghebarea pe genunchi de manifestări culturale, şi ilegala licitare a proprietăţii intelectuale. Prima, înjghebarea pe genunchi, se datorează preşedintelui Gheorghe Flutur, care încă nu a băgat de seamă că nu a fost ales manager al Centrului Cultural „Bucovina”, ci preşedinte. A doua, licitarea ilegală, se datorează fugii de responsabilitate a funcţionarilor publici din Consiliul Judeţean, care suflă în iaurt până îl transformă în gheaţă la mal.

*

Am mai spus-o şi o repet: cultura aparţine celor care o creează, nu celor care o administrează şi cu atât mai puţin unor eşuaţi în presă din specia neculai roşca şi dinu zară, şi, de aceea, e obligatoriu să ne batem pentru drepturile ei. Cu atât mai mult cu cât ştim că atacurile mâloase ale tabloizilor asupra Concertului „Porumbescu” e un şantaj delicat asupra lui Gheorghe Flutur pentru paralele publicitare, de curând înşfăcate, prin licitaţie trucată, de alţi şnapani ai negazetăricei sucevene.

*

Atâta vreme cât activităţile Centrului Cultural „Bucovina” se desfăşoară în baza unui proiect de program cultural, aprobat de plenul Consiliului Judeţean Suceava, în cele mai mici amănunte, cu respectarea Paragrafului, 7, Secţiunea I, Capitolul III din Legea nr. 98/2016, nişte refuzanţi tradiţionali de cultură nu au dreptul să arunce aiurea cu noroi în actul cultural. Datorită fugii de responsabilitate a funcţionarilor din Consiliul Judeţean Suceava (nici vorbă de cei ai Centrului Cultural „Bucovina”) şi datorită neghiobului şantaj săvârşit de oploşiţii în presă roşca şi zară, Concertul „Ciprian Porumbescu” nu a mai avut loc, la Suceava, nici măcar după 134 de ani de la moartea genialului nostru compozitor.

*

Peste calomniile ordinare, născocite parşiv la adresa mea, deocamdată o să trec, dar cu avertizarea că am învăţat de la alţi hoţi de publicitate judeţeană cum poţi să le obligi la proba verităţii pe astfel de lichele morale. Deocamdată, prefer să-mi fac doar datoria de slujitor al culturii şi să-i apăr ei demnitatea de coarnele plăvanilor din mâzgoasa „democraţie a inculturii”.


Comments are closed