Amintiri despre Bucovina Rock Castle (I) | Dragusanul.ro

Amintiri despre Bucovina Rock Castle (I)

THE OTHERS

(click pe fotografie, dacă vreţi să vă reamintiţi; procedaţi la fel şi cu fotografiile care vor urma)

*

Povestea aceasta frumoasă, care poziţionează nemeritat, până acum, Suceava pe harta culturală a Europei şi nu numai, a început în mandatul trecut al preşedintelui Gheorghe Flutur şi cu sprijinul domniei sale, dar mărturii nu am decât de la ediţia a III-a, încoace, când colegul Dănuţ Lungu a filmat, la rugămintea mea, trupă cu trupă. Media suceveană ne-a fost, întotdeauna, în general ostilă, iar dacă nu ar fi existat site-urile de rock din ţară şi televiziunile naţionale, probabil că îndrăzneala noastră de a visa un altceva pentru tinerii suceveni s-ar fi spulberat în cele patru vânturi. Mai ales că, în august 2010, când am improvizat prima ediţie Bucovina Rock Castle, nu ştiam nimic despre responsabilităţile unui astfel de festival, iar la primul “pogo”, înspăimântaţi de riscul unui accident tragic, eu şi Emil Ursu am acoperit cu trupurile noastre cuiele de la stâlpii scenei, ca nu cumva vreun tânăr să cadă peste ele. Între timp, sesizaţi de Emil, care a avut întotdeauna o relaţie excelentă cu Jandarmeria, jandarmii au adus garduri de protecţie, pe care le-au montat în faţa scenei, în timpul primului concert. Printr-o inspiraţie… neinspirată, invitasem şi o trupă suceveană veche, formată din instrumentişti excelenţi, dar care se doreau atât de filosofi şi de simfonici, încât, după o jumătate de oră, auzurile nu au mai rezistat tortururii sonore, iar cei 2-300 de suceveni, care veniseră, doar din curiozitate, să vadă ce se întâmplă, au prins să plece în grupuri mari şi compacte. Norocul şi salvarea a venit de la Laura Mihăilă şi trupa “Astero”, din Bucureşti, care, urcând imediat pe scenă, au izbutit să readucă publicul şi să-l comaseze în vecinătatea cântecului care vibrează.

*

Luna Amara 2013

(click pe fotografie, dacă vreţi să vă reamintiţi; procedaţi la fel şi cu fotografiile care vor urma)

*

Apelasem, încă din start, la Dodo Popovici, ca prezentator, deşi ştiam că, la festivalurile din lume, nu se mai practică prezentarea, dar cunoşteam publicul sucevean, întotdeauna, cu excepţia tinerilor, nedocumentat şi, în plus, doream să acopăr timpii morţi ai schimbării instrumentelor. Scena din 2010, vai de ea! Lumini albe, destul de slabe, dar o sonorizare bună, făcută de Cristi Rangu. Aveam trupe bune în festival (Luna Amară, Kum, trupa de atunci a extraordinarei Petra Akker, Relative, Matt etc.), dar, în prima seară de festival nu s-au adunat mai mult de 300 de tineri în şanţul Cetăţii. Din fericire, savanţii jurnalişti suceveni, confundând “pogo” cu o încăierare, au lansat ştirea unei bătăi între organizatori şi trupe, ştire care a prins numai la DDD (televiziunea “Dan Diaconescu în Direct”), iar “bătaia generală” (geniile lui Diaconescu au introdus şi publicul în inventata încăierare) fiind “dezbătută” toată noaptea, iar o parte dintre sucevenii curioşi au venit imediat la Cetate, ca să vadă, de pe platou, cum se “bat rockerii”. Dând doar de pace, de tinereţe şi de o o muzică frumoasă, vreo 200 dintre ei au coborât în şanţ, îndreptându-se stângaci spre vecinătăţile scenei, iar alţi vreo două-trei sute au rămas pe platou, şi acolo în vezi, anual, la pleaşcă. Doar plătesc impozite, iar din banii lor se fac şi laserul de la Măgurele, şi toate cele care se mai fac prin România, ba şi Bucovina Rock Castle. Oricum, era bine, iar în a doua seară s-au fost adunat, numai în şanţ, vreo 900 de oameni. Convenisem cu preşedintele Flutur că, dacă nu vom avea, în primul an, minimum 500 de spectatori pe seară, nu mai ţin următoarea ediţie. Media a fost, însă, de peste 700, iar în culise am discutat îndelung cu Mihnea şi cu Andi, beneficiind de un curs gratuit de specializare în festivaluri rock. Am o memorie bună, o minte pururi neastâmpărată şi învăţ repede, dar, pentru mai multă siguranţă, am hotărât să-l cooptez şi pe Mihnea Blidariu în echipa de organizare artistică a festivalului, eu urmând să rămân, împreună cu Emil Ursu,  doar tehnicul care asigură condiţii.  Un fleac. Te iei de guler, anual, cu unele autorităţi şi te doare în cot, pentru că ai un vis de împlinit, de ostilitatea mediei locale. Nu şi de “Jupânu’” sau “Monitorul de Suceava”, care ne-au fost mereu şi mereu alături.

*

Byron 2013

(click pe fotografie, dacă vreţi să vă reamintiţi; procedaţi la fel şi cu fotografiile care vor urma)

*

În ciuda tuturor, Bucovina Rock Castle a fost, încă din start, o respiraţie proaspătă, sigura de care beneficiau adolescenţii, tinerii şi o parte dintre intelectualii reali ai târgului Sucevei. Dedicasem festivalul ignoratei  zile a atestării documentare a Sucevei (18 august) şi memoriei întemeietorului târgului şi al Cetăţii (10 februarie), voievodul Petru Muşat, pe care tot noi, rockerii, l-am sărbătorit, pentru prima dată în istoria Moldovei, inclusiv printr-o ceremonie religioasă, în biserica de el întemeiată, Mirăuţii, dar cu dezamăgirea de a constata că ştabul spălătorilor de creiere, Pimen Zainea, nu i-a rostit niciodată numele, pentru că ar fi  ”fost papistaş”, utilizând substitutul de memorie “voievodul”. Păcat.

*

În zilele care au urmat, m-au tot înjurat nişte netrebnici pe “făisbuc”, străduindu-se să-l rănească în suflet pe fiul meu Andi, care, la doar 20 de ani, deja întemeiase un festival de rock. Un festival frumos şi în continuă evoluţie, un festival care, la doar “şapte ani (de) acasă”, nu doar că izbuteşte să confere un prestigu cultural european Sucevei (luni, 5 iunie 2017, veţi afla, odată cu numele trupelor din apropiata ediţie, amănunte interesante şi despre prestigiu). Nu ne-a păsat. Ştiam că va veni şi ziua în care Bucovina Rock Castle va fi leit Andi.


Comments are closed