Alexandru Chibici-Răvneanu, prietenul lui Eminescu | Dragusanul.ro

Alexandru Chibici-Răvneanu, prietenul lui Eminescu

Chibici Revneanu Alexandru*

De undeva, de prin lume, îmi scrie, în engleză, doamna Tatjana Voljavec Scarborough, ca să-mi ceară amănunte despre un străbun al domniei sale, Alexandru Chibici-Răvneanu („ă” se scria, ca reminiscenţă etimologistă, „ê”), domnia sa bănuind că străbunii domniei sale au fost proprietari ai satului Revna (o parte a satului Mămăieştii Vechi, de lângă Cernăuţi, dăruită Schitului Mare din Polonia, de Solomon Bârlădeanul, în 1 septembrie 1666 – cf. Balan, Teodor, Documente bucovinene, IV, Cernăuţi, 1938, pp. 245-247).

*

Familia Chibici, originară de undeva, de prin Galiţia, şi stabilită, iniţial, la Ceartoria, lângă Vijniţa (din ramul rămas acolo se trăgea avocatul bucureştean George Chibici, contemporan cu Alexandru, care şi-a zis „Ceartorianu”), apoi s-a răsfrânt spre Jadova, spre Zamostie, spre Revna, spre Lisaura, spre Vama şi spre Gura Humorului, ba şi în Moldova, la Huşi, de pildă. Printre primii Chibici consemnaţi de istorie se numără ieromonahul Vehian Chibici, la Jadova, în 1754 (Balan, Teodor, Documente bucovinene, V / 1745-1760, Cernăuţi, 1939, p. 101), preotul Andrei Chibici, paroh la Zamostie în 1843, precum şi un consilier consistorial, Ioan Chibici, care cred eu că ar fi tatăl lui Alexandru Chibici, şi care moare în 1865 (Albina, anul III, nr. 12 din 31 ianuarie / 12 februarie 1868). Cred că Ioan Chibici, cu veniturile de consilier consistorial, îşi putea trimite fiul la studii la Viena, inclusiv cu stipendii din partea Fondului Religionar.

*

În memoria ştearsă a românilor, deşi a existat un studiu care i-a fost dedicat (Nastasi, Constantin, Alexandru Chibici Revneanu, amicul lui Eminescu, în Buletinul „Mihai Eminescu”, VI, 1935), Alexandru Chibici doar cu figura estompată de prieten credincios al lui Eminescu rămâne, deşi bucovineanul a trecut în România pentru a lupta în Războiul de Independenţă, din 1877, stabilindu-se, după demobilizare, în 1878, la Huşi, unde rămâne puţină vreme, pentru că, din vara anului 1879, se stabileşte la Bucureşti, unde găseşte un post bun, înainte de a opta definitiv pentru avocatură: „Chibici-Râvneanu, avocat şi impiegat la Direcţia Căilor Ferate” (Maiorescu, Titu, Însemnări zilnice, publicate de I. Rădulescu-Pogoneanu, II / 1881-1886, Editura Librăriei Socec, p. XV).

*

Chibici Revneanu 1879 Moniforul Oficial 1

Cibici Ravneanu 1879 Monitorul Oficial

*

Adaosul la nume, „Răvneanu”, datează din 1878 şi se referă doar la locul naşterii, nicidecum la o moşie, care şi fusese mănăstirească: „Subsemnatul Alexandru Chibici, domiciliat în Huşi, judeţul Fălciu, aduc la cunoştinţă publică, că, spre a evita orice confuzie cu alte persoane, care poartă acelaşi nume, de azi, înainte, voi mai adăoga, pe lângă numele ce l-am purtat acum, şi numele „Rêvneanu”, nume format lupă locul naşterii mele; deci voi semna: / Alexandru Chibici Rêvneanu” (Monitorul Oficial al României, No. 126, marţi 5/17 iunie 1879, p. 3070 şi 19/31 mai 1879).

*

Despre războiul în care luptase, fiind unul dintre puţinii scriitori români care nu s-au folosit de relaţii, pentru a fi mobilizaţi pe loc, dimpotrivă, oferindu-se voluntar, Alexandru Chibici-Răvneanu a scris şi publicat „Din viaţa mea de voluntar” (Convorbiri Literare, Anul XVII, Nr. 1, 1 aprilie 1883 – 1 martie 1884, pp. 68 şi urm, 105 şi urm.), o proză pe care o citise, în prezenţa lui Eminescu, şi în casa lui Maiorescu: „Sâmbătă 8/21 ianuarie 1883… Miercurea trecută, începutul, din nou, al serilor literare. Prezenţi numai 15, cu noi, aşadar, afară de noi, 12: Exarchu, Roşca, Teodor Rosetti cu doamna, Manliu, Eminescu, Chibici. Jipescu, Maroneanu, Gaster, Iacovachi, Alduleanu… Ne-a citit Gaster şi s-au citit, de asemenea, amintirile din războiul de la 1877 ale lui Chibici” (Maiorescu, Titu, Însemnări zilnice, publicate de I. Rădulescu-Pogoneanu, II / 1881-1886, Editura Librăriei Socec, p. 148).

*

Bucuresti 1866

*

În Bucureşti, Alexandru Chibici-Răvneanu (eu i-aş zice Revneanu, de la Revna, deşi i s-a zis şi Râvneanu), a locuit, ca avocat, în case din străzile Episcopiei 5 bis (Anuarul Bucureştilor pe 1891-92, Carol Göbl, p. 128), Esculap 3 (Anuarul Bucureştilor pe 1892-93, Carol Göbl, p. 141, Anuarul Bucureştilor pe 1893-94, Carol Göbl, p. 157 şi Anuarul Bucureştilor pe 1895-96, Carol Göbl, p. 193), Virgiliu 10 (Anuarul Bucureştilor pe 1904, Carol Göbl, p. 213) şi B-dul Carol 9 (Anuarul Bucureştilor pe 1906, Carol Göbl, p. 196), ulterior, la o dată pe care nu am de unde o afla, dar după moartea lui Eminescu, mutându-se la Gura Humorului, unde i s-a născut feciorul, Ştefan, în 1833, care avea să studieze la Cluj, devenind doctor în medicină, în 1924:

*

„D. Chibici Ştefan, susţinând teza de doctor în medicină, în ziua de 26 iunie 1924, după cum se constată din adresa Facultăţii de medicină din Cluj, cu No. 2.318/925,

Ministerul, în baza avizului dat de consiliul sanitar superior, prin jurnalul cu No. 1.737 din 23 septembrie 1925, a acordat d-lui Chibici Ştefan dreptul de liberă practică a medicinii în ţară. Aceasta se aduce la cunoştinţa generală.

No. 35.025. 1925, septembrie 29” (Monitorul Oficial, No. 215, joi, 1 octombrie 1925, p. 10745). În “Monitorul Oficial” este o greşeală, anul 1925 fiind scris 1921:

*

Chibici Stefan 1925 Cluj

*

Mă opresc aici, înainte de a continua cu viaţa discretă, prin preajma lui Eminescu, a lui Maiorescu, Slavici şi Creangă, a bucovineanului Alexandru Chibici, care şi-a spus Revneanu, în amintirea satului natal, de lângă Cernăuţi.