Alecu DONICI: Gâştele

Lăsaţi pe strămoşi în pace,
cu fapta-i lăudat acel care o face!

*

Cu o prăjină mare

ţăranul gâşte de vânzare

mâna la târgul cel frumos,

dar gâştele merg rău pe jos

şi el, spre îndemnare, grăbindu-se la târg,

bătea în cârdul lor cam tare.

*

Iau unde de folos

s-au pagubă s-atinge

nu numai gâştele, chiar omul încă plânge.

Eu nu găsesc de rău ţăranul nicidecum,

dar gâştele, astfel vorbind de-a lui urmare

şi întâlnindu-se cu-un trecător pe drum,

strigau în gura mare:

*

– A, ce necaz, ce prigonire!

Vezi cum un ţărănoi

îşi bate joc de noi

şi, fără contenire,

de astă-noapte el ne mână dinapoi

cu sânge foarte rece!

Lui, nătărăului, prin minte nici că-i trece

că noi ne tragem drept din neamul cel mărit

ce Capitoliul, odată, l-a mântuit,

când lor, spre neuitare,

romanii mulţumiţi le-au pus şi sărbătoare!

*

– Şi voi tot cu aceasta vreţi

acum mărire să aveţi?,

lor călătorul zise.

*

– Strămoşii noştri mântuise…

– Cunosc; dar despre voi

istoria ce spune?

– Nimic, însă noi…

– Că numai de fripturi, apoi,

sunteţi şi bune;

lăsaţi pe strămoşi în pace,

cu fapta-i lăudat acel care o face!

*

Această fabulă s-ar spune mai curat,

dar gâştele nu-s de întărâtat!

*

(Familia, Anul XI, nr. 14, 6/18 aprilie 1875, număr de revistă în care a debutat, cu poemul „La vioara mea”, Ciprian Porumbescu).