Acuarelele lui Radu Bercea | Dragusanul.ro

Acuarelele lui Radu Bercea

Tablouri deja vândute

Tablouri deja vândute

*

În galeria de artă de la etaj a minunatei Case de Cultură din Gura Humorului, lucrările lui Radu Bercea, executate în două tehnici, deco-art şi acuarelă, sunt ca o odihnă sub culmea stelelor, desfăşurând şi imaginând universuri desăvârşite. Despre primele, am mai scris, dar acuarelele, din motive întemeiate, încă nu le văzusem. Câte un “R” mă avertizează că multe dintre lucrări au fost deja vândute şi mă bucur şi pentru Radu Bercea, dar şi pentru cei care le-au achiziţionat.

*

Bercea R 2

Bercea R 3

Bercea R 4

Bercea R 5

Bercea R 6

Bercea R 8

Bercea R 7

Bercea R 9

*

Ostenit de o gripă afurisită şi aproape transparent la faţă, Radu Bercea mă însoţeşte la fiecare tablou, de parcă ar ţine să-l salute pe fiecare în parte. Ceva părintesc se desprinde din privirile lui pentru a poposi, mângâietor, pe scăpărătoarele lumini ale simezelor, care-i poartă semnătura.

*

Bercea 14

Bercea 13

Bercea 12

Bercea 11

Bercea 10

Bercea 8

Bercea 9

Bercea 7

Bercea 6

Bercea 5

Bercea 4

Bercea 3

Bercea 2

Bercea 1