Acte „viclene şi mincinoase”, în istoria lumii

*

Diplomatica e o ştiinţă, care ne învaţă a cunoaşte hrisoavele[1], diplomele, bulele[2], scri­sorile şi peceţile cele vechi, şi a deosebi pe cele adevărate, de cele viclene, mincinoase şi cu prepus. Această ştiinţă este, la toţi cei învăţaţi, de foarte mare trebuinţă, mai ales la acei judecători care sunt la dregătorii înalte, în care să judecă de moşii si de clironomii strămoşeşti, despre vechimea nobilităţii, cinstea şi rangurile care atârnă de la vechimea timpurilor ş. c., pentru că acest fe­l de lucruri au dat, totdeauna, ocazie de a se face hrisoave, diplome, scrisori şi peceţi mincinoase, în toate timpurile, în toate părţile, şi între toate naţiile.

*

Cu acest fel de vicleşug,a vrut Hanibal să cuprindă cetăţile Italiei; cu acest vicleşug a vrut şi Nabuzaren, generalul lui Darius, a omorî pe Alexandru cel Mare. Isidor, cu cognumele Păcătosul sau Neguţătorul (Isidorus pecator sevi marcator), care au vieţuit pe la înce­putul veacului IX, a făcut mulţime de scrisori mincinoase, supt numele patriarhilor Romei, şi, ca să le poată vinde cu mai mare preţ, a zis că acestea scrisori ar fi fost adunate de vestitul acela Episcop Isidor al cetăţii din Spania, care a vieţuit pe la anul 636; dar nici după aceasta nu a încetat acest fel de înşelătorii de la ne­trebniciile sale, măcar că şi legi destul de înfri­coşate sau făcut pentru pedeapsa lor.

*

S. Bernard se jeluieşte către Evghenie III, Patriarhul Ro­mei, cum că ar fi aflat, între fraţii călugări, pe unii care au făcut pecetea vicleană de pe pecetea sa, şi cu această pecete ar fi pecetluit multe scrisori mincinoase. Inocentie III, Patriarhul Romei, în tot chipul s-a silit ca să împiedice şi să pedepsească pe acest fel de înşelători, şi totuşi, n-a pu­tut împiedica ca să nu facă Bule viclene şi mincinoase, atât supt numele său, cât şi supt al predecesorului seu. Papa Celestin Frideric I, îm­păratul Romanilor, încă se jeluieşte cum că un călugăr ar fi făcut pecete mincinoasă de pe pece­tea ţării.

*

Însă nu numai în alte ţări străine, ci însuşi şi în Ţara Românească încă se află urmele acestui vicleşug şi înşelăciuni, precum se vede dintr-un hrisov a lui Şerban Cantacuzino Voievod, din 5 Mai 1681, în care se spune cum că Sfânta Mă­năstire Govora ar fi avut o moşie, cu numele Strâmba, care sat de multă vreme ar fi fost al Mănăstirii, iar când au fost supt Duca Voievod, întrând la această Mănăstire egumeni greci (Duca însuşi a fost grec), care nu mult îşi doreau moşiile Mănăstirii, s-au sculat sătenii din satul Strâmba şi au făcut meşteşug cu egumenii greci, de Ie-au dat bani, şi acel egu­meni străini le-au dat cărţile Mănăstirii în mâi­nile sătenilor, care, ţinându-se de oameni slobozi şi stăpânind şi moşia Strâmba, şi-au făcut şi cărţi mincinoase, luând pecete de la cărţile Mănăsti­rii şi punându-le la acele cărţi rele şi mincinoase, care cărţi s-au adeverit că le-a scris, la ţară, popa Nicula din Bărca (Uricariul / cuprinzător de hrisoave, ispisoace,urice,  anaforale, proclamaţiuni, hatişerife şi alte / acte ale Moldovei şi Ţării Româneşti, / de pe la anul 1461, şi până la 1854 / sub direcţiunea dlui Theodor Codrescu, Tomul al VI, Iaşi, Tipografia Buciumului Român, 1875, pp. 109-111).