Acolo unde există har, există şi memorie | Dragusanul.ro

Acolo unde există har, există şi memorie

Coperta Mihai Cotos

*

Fără a avea un precedent în publicistica naţională, cartea „Alexandru Bidirel, ultimul mare lăutar de la Stupca”, scrisă de tânărul violonist şi profesor al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, Mihai Cotos, vesteşte o personalitate inconfundabilă a culturii bucovinene, iniţiată în profunzimile culturii naţionale prin ucenicia în grupul folcloric „Balada Bucovinei” şi desăvârşită prin studiile universitare, săvârşite la Chişinău, în cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea Artă Instrumentală, Compoziţie şi Muzicologie, Catedra de muzică populară, unde şi-a susţinut lucrarea de licenţă sub coordonarea ştiinţifică a redutabilului dr. lector univ. Nicolae Slabari.

*

Pusă, inspirat, sub aura lui George Enescu şi a îndemnului său de a le rămâne pururi recunoscători celor care „ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim”, pentru că păstrătorii de melos românesc, lăutarii veacurilor anterioare, „ne-au dezgropat-o, au trecut-o şi au dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: cântecul”, cartea profesorului Mihai Cotos înseamnă o făptuire superbă a îndemnului enescian, o recuperare interesantă şi de legendă lăutărească, şi de melos tradiţional, dar şi de tehnici interpretative lăutăreşti, descifrate trudnic, după transformarea melodiilor în partituri şi descoperirea, cu vioara şi arcuşul, a tehnicilor moştenite din tată în fiu de o faimoasă familie de lăutari bucovineni din Stupca, familia Bidirel. Iar decriptarea tehnicilor străvechi de interpretare, aduse la o perfecţiune de referinţă sub arcuşul lui Alexandru Bidirel, poate fi de folos generaţiilor viitoare de violonişti, în păstrarea unui autentic bucovinean inconfundabil şi prin utilizarea unor virtuozităţi moderne, de care s-a folosit ultimul Bidirel din necesitatea de a valorifica la maximum şi calităţile instrumentului, din ce în ce mai performant şi mai inepuizabil în posibilităţi.

*

În planul legendei lăutăreşti, povestea începe în copilăria lui Ciprian Porumbescu, geniul de la Stupca fiind fascinat de lăutăria inconfundabilă a Bidireilor şi descoperindu-le arta odată cu băiatul de lăutar, de aceeaşi vârstă cu el, Ion Bidirel, căruia avea să i se spună, când va deveni celebru, „Nagâţ”, violonist înzestrat şi născocitor de cântece şi de hore minunate, care încă mai supravieţuiesc în folclorul bucovinean. Alexandru Bidirel, fiul violonistului şi trompetistului Vasile Bidirel, a deprins tainele viorii de la unchiul său, Ion, care l-a şi crescut, după ce tatăl său s-a stins pe neaşteptate.

*

În tainiţele oricărui cântec zac amărăciuni şi dureri mocnite, pe care lăutarul le zăvora, de-a lungul veacurilor, sub zâmbetul împietrit de nevoia de a-i bucura pe alţii. Lăutarul se rostea cu sufletul, şiroindu-l printre degetele îndemânatece, cu care împărţea fărâme de nectar îngerilor. Simţi organic amestecul dumnezeiesc de suferinţă şi de bucurie, definitoriu pentru arta muzicală naţională a românilor, lecturând cartea tânărului profesor Mihai Cotos. Carte care freamătă, care caută şi află, care îndreptăţeşte şi obligă. Carte pecete şi carte arcuş de vioară.

*

Structurată pe trei capitole exhaustive, „Personalitatea Alexandru Bidirel, în contextul evoluţiei muzicii tradiţionale româneşti din secolul XX”, „Repertoriul lăutarului Alexandru Bidirel: istoriografie, unele particularităţi ritmice, melodice şi arhitectonice” şi „Unele particularităţi stilistice în repertoriul folcloric al lăutarului violonist Alexandru Bidirel”, încadrate de o „Introducere” şi o „Încheiere”, cartea lui Mihai Cotos analizează opera ultimului mare lăutar de la Stupca, Alexandru Bidirel, încadrând piesele ritualice şi ne-ritualice ale materialului audio „A virtuoso of the violin Alexandru Bidirel: TRÉSORS  FOLKLORIQUES ROUMAINS”, editat de Casa de discuri „Electrecord”, în 1974, în „melodii din clasa „Hora mare”, „Hora-bătuta”, „Bătuta-Brâu”, „Sârba”, „Geampara” şi Melodii de tipul doinei şi al derivatelor acestora: de origine instrumentală; de origine vocală”, iar această grupare pe teme nu doar de tehnici instrumentale, ci şi pe teme care ţin şi de istoria şi filosofia culturii, îi permit tânărului autor să descifreze, să-şi însuşească, să explice şi să-i iniţieze şi pe alţii în tehnicile interpretative ale ultimului mare lăutar violonist din Bucovina.

*

La doar 24 de ani, violonistul şi profesorul de vioară Mihai Cotos îşi conturează îndreptăţirea la o strălucită carieră prin asumarea unor legendari antecesori şi prin preluarea şi încredinţarea tehnicilor lăutăreşti străvechi. Iar viaţa m-a învăţat că doar acolo unde există har, există şi memorie (I. D.).


Comments are closed