A plecat cea mai frumoasă femeie a Sucevei | Dragusanul.ro

A plecat cea mai frumoasă femeie a Sucevei

Paraschivei Victorita Batariuc

*

Nu exista licean în Suceava şi student în Bucureşti, care să nu se fi îndrăgostit tainic de fata înaltă, mlădioasă, cu cosiţe de aur răsfrânte, pe spate, până mai jos de brâu, şi cu o privire inteligentă, pătrunzătoare. Descindea dintr-un prieten al celui mai bun primar al Sucevei, Franz Ritter Des Loges, ctitorul Sucevei moderne, şi moştenea din familie şi frumuseţea, şi inteligenţa, şi pasiunea pentru misterele trecerii neamului nostru pe acest pământ. Atât de profund o fascinau mesajele străvechimii, încât a ignorat disputa actorilor Vladimir Găitan şi Emil Hossu pentru un zâmbet de-al ei şi a păşit pe calea tainei, înspre rădăcini.

*

Era o arhivă dinamică şi vie, un depozit de memorie, de la care primeam şi sfaturi, şi îndreptări. Era, pentru mine, care sunt mult mai tânăr şi, probabil, mai mic decât ea, o surioară adevărată, cu care mă gâlceveam uneori, dar o apăram cu încrâncenare ori de câte ori era nevoie. Iar Victoriţa proceda fa fel, odată zicându-le cârcotaşilor trândavi ai Sucevei, care îmi reproşau că scriu prea mult, dar fără să-mi poată stigmatiza o singură frază din vreo carte: „Sindromul mioritic: daţi-i la cap, că are oi mai multe!”.

*

Dragă mi-a fost mie Paraschiva Victoria Batariuc, cea pe care am întâlnit-o în lumea cărţilor şi pe care, de vreo două decenii, de când îmi e surioară, obişnuiam să o salut ceremonios, dar şi cu o neprefăcută evlavie: „Ce mai face femeia cea mai frumoasă a Sucevei?”. Victoriţa zâmbea îngăduitor, apoi muta discuţia spre subiecte de interes comun.

*

Vineri, seara, târziu, un alt frate, dacă nu cumva chiar fiu al sufletului Parachivei Victoriţa Batariuc, Constantin-Emil Ursu, m-a sunat, ca să-mi vestească, printre lacrimi, că Victoriţa a plecat pe Calea Străbunilor. Şi, în mod ciudat, sufletul mi s-a împlut cu lumină, de parcă Paraschiva Victoriţa Batariuc ar fi aşezat în el aura minunată, de care doar în vremelnicie a avut nevoie. Ca să-i lumineze pe alţii.

*

Drum bun, surioară, şi uită cui ne laşi. Ne-om descurca noi şi cu ăştia, nu-ţi mai fă gânduri, ca deobicei. Drum bun, surioară, scapăr viu de lumină! Drum bun…


Comments are closed