4B (FOUR BE) – un spectacol mare, în sala mică
*
Invitaţi de percuţionistul Cezar Todiruţ, nepotul bunilor noştri prieteni şi vecini, Doina şi Dinu Ilieş, cu care, deşi s-au mutat în ceruri, încă mai ţinem legătura, am mers şi noi să ascultăm concertul celei mai tinere trupe rock din Suceava, care se numeşte 4B (se citeşte FOUR BE), pentru că, iniţial, avea patru componenţi, majoritatea elevi în clasa a VI-a B a Şcolii generale nr. 3 din Suceava, care se poate mândri cu o adevărată pleiadă de rockeri, precum Manny Gutău, Sandy Deac şi, de ce nu?, Andi Drăguşanul.
*
Spectacolul a fost deschis de o voce incredibilă, profundă şi tulburătoare, şi care transmite cu o sinceritate dezarmantă mesajul nealterat al cântecului (o colindă din repertoriul rock creştin – există şi un asemenea gen, de care este fascinat şi actualul Papă). Elevă în clasa a VII-a, Rania Kutkut înseamnă o voce deja educată, admirabil gestionată, şi, pe cale de consecinţă, un viitor categoric al muzicii româneşti:
*
*
Apoi a urcat pe scenă trupa 4B, cu Mara Oancea solistă, cu înzestrata Oana Cârligeanu la clape, cu Ioana Talpău stăpânind bine chitara acustică, cu Andrei Morar la chitară bas şi cu Cezar Todiruţ, încântându-mi sufletul, la tobe. Coordonatorul trupei este domnul profesor Mihai Lungoci, iar numele domniei sale trebuie subliniat şi pentru concepţia de spectacol al trupei, unitară, dar dinamică, proaspătă, un fel de suită a repetatelor renaşteri – repertoriul de cover-uri, cuprinzând colinde rock şi pop, dar şi rock veritabil, ţinând publicul numeros într-o afectivitate duioasă şi plină de nostalgie.
*
Mara Oancea înseamnă încă o voce cu personalitate şi individualitate a Sucevei, cu un registru larg (aproape două octave) de exprimare şi cu o disciplină a ritmului pe care, spre plăcuta mea surprindere, am descoperit-o şi la vecinul meu, Cezar Todiruţ. De altfel, toţi componenţii trupei, dibaci armonizaţi de clăpara Ana Cârligeanu, înseamnă un drum temeinic şi cu imaginaţie croit, care se va desăvârşi odată cu crearea primelor piese ale trupei, moment nicidecum îndepărtat, pentru că toţi instrumentiştii ei şi, desigur, solista deja stăpânesc tehnica şi starea de spectacol, transmiţând emoţii prin ceea ce fac, nu doar prin puritatea inconfundabilă a vârstei lor.
*
*
Iar după minunatul concert al trupei 4B, a mai urmat un scapăr de viitor, muguraşul de fată numit Roua Dragotă, care, cu o singură colindă, şi-a împletit susurul neprihănit al vocii cu cel al chitarei, pe care, deşi cunoaşte doar câteva acorduri, o subordonează încântător susurului de trăire sufletească numit cântec. În final, a cântat şi actorul Lucian Drăgotă, tatăl micuţei mari artiste, în “serialul Aşchia nu sare departe de trunchi” – trunchiul viguros fiind, totuşi, doar admirabila Roua Dragotă.
*
