200 de informatori sau 200 de victime? | Dragusanul.ro

200 de informatori sau 200 de victime?

Prietenul meu László Gergely Pál îmi trimite 15 pagini cu numele a 200 de informatori „antiemigraţie” ai Securiţăţii şi un comentariu scurt: „O treime dintre aceştia sunt istorici sau filologi. Şi ne mai mirăm ce istorie scrisă avem…”. Dar cauza exaltărilor istorice nu este Securitatea, ci starea excepţional intuită şi înfăţişată de Mircea Eliade, pentru că şi astăzi, ca şi „în zorii lumii moderne, „originea” se bucură de un prestigiu aproape mitică… „Suntem urmaşii Romei!”, repetau cu mândrie intelectualii români din veacul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Conştiinţa descendenţei latine era însoţită la ei de un fel de participare mistică la măreţia Romei” (Aspecte ale mitului, Univers, Bucureşti, 1978, p. 171). Sindromul acesta, al râvnirii gloriei gâştelor care au salvat Capitoliul de către gâştele menite fripturii, a mai fost formulat de un român, de basarabeanul Alecu Donici, care, în „Familia” (Anul XI, nr. 14, 6/18 aprilie 1875), explica tranşat că „Această fabulă s-ar spune mai curat, / dar gâştele nu-s de întărâtat!” (puteţi citi fabula făcând click pe http://dragusanul.ro/alecu-donici-gastele/). Câtă vreme existase şcoala naţionalistă a lui Iorga, drept replică la celelalte exaltări nţâionaliste europene, Securitatea nu avea de ce sugera teme istoricilor, pentru că o făceau singuri, în virtutea mitului „originii”, interesul Securităţii fiind doar acela de a supraveghea şi struni elitele culturale româneşti, uneori compromiţându-le, iar mai nou, prin componenta CNSAS a Securităţii antiromâneşti, prin care alţii ne au la cherem, de a le spulbera definitiv nu doar amintirea, ci şi opera.

*

Eu nu o să-mi permit niciodată să-l judec pe un fost informator al Securităţii pentru că nu ştiu dacă, aflându-mă în postura lui, aş fi cedat sau mi-aş fi asumat riscurile. Asta nu înseamnă că nu sunt pentru sancţionarea vinovăţiile individuale reale: dacă ai băgat un om în puşcărie pe nedrept, suportă consecinţele. Dar sunt total împotriva învinovăţirii în grup şi a compromiterii de opere, în baza acestor învinovăţiri. Puzderii de foşti torţionari comunişti huzuresc pe uriaşe pensii, tot mutând povara vinovăţii lor pe umerii altora. Ţăranul sau muncitorul Vasile din Pocreaca, şi dacă ar fi turnat pe cineva, nu înseamnă nimic, pe când un scriitor, un istoric, un reputat universitar, dacă sunt aruncaţi în lăturile potlogăriilor securistice, sunt distruşi pentru totdeauna. Securitatea încă spală creiere, aruncând zoaiele CNSAS pe statui. Cu această convingere am decis să public lista celor 200 de informatori, aruncată pe piaţa spălării de creiere, pentru că eu văd în această listă, în pofida unor excepţii pe care le ştiţi mai bine decât mine, o listă a victimelor, a martirilor, a cărturarilor români care tresăreau în somn, când o maşină frâna prin apropiere sau începea să latre furios vreun maidanez cu ascuţite simţuri comunitare.

*

Să pui la stâlpul infamiei, pentru că aşa au vrut şi încă mai poftesc securiştii, opere şi nume precum Dan Berindei, Ioan Caproşu, Mircea Matei, Darie Novăceanu, Ion Oprea, înseamnă un sacrilegiu, un cuţit împlântat în spiritualitatea neamului, impietăţi de care eu nu aş fi vreodată capabil. De aceea vă rog să citiţi listele de mai jos (le găsiţi răspândite şi de securişti, dar cu doza de otravă bine cântărită)

*


Comments are closed