1923: Un complot senzaţional | Dragusanul.ro

1923: Un complot senzaţional

Bucureşti, Palatul Regal

Luni s-a aruncat, de la etajul al III-lea al Cercului Militar din Bucureşti, nevasta maiorului Tschaicowsky (Ceaicowski – n. n.), ucrainean de origine. Moartea acestei doamne atât de tragică a făcut mare senzaţie, mai ales că venea imediat după arestarea soţului ei, care era bănuit pentru spionaj. După cercetările făcute de autorităţile în drept, s-au scos la iveală lucruri cu adevărat senzaţionale. Maiorul Tschaicowsky împreună cu nevastă-sa, au fost implicaţi într-un vast spionaj. Se lucra la realipirea provinciilor anexate de noi la vechile lor state. În acest scop, un mare număr de ofiţeri şi civili, ai statelor de la care am moştenit provinciile, porniseră o întreagă organizaţie de spionaj.

Bucureşti, Cişmigiu – la Cascade

Nu avem, până acuma, relaţiuni complecte, dar din cele pe care le avem vedem că s-au arestat 100 ofiţeri din armata noastră, saşi, ungari, bulgari şi ruşi, şi mai mulţi civili. Nici un ofiţer român nu este implicat. Nevasta maiorului, când s-a sinucis, a lăsat trei scrisori maiorului Cristea, comisar regal, scrise în limba rusă.

Pe de altă parte, la maiorul Tschaicowsky, soţul ei, când a fost arestat, s-a găsit o scrisoare, din care se constată că lucra cu un funcţionar, care şi acesta a fost arestat. Autorităţile militare şi Siguranţa urmăresc, în Ardeal, Banat, Basarabia şi Cadrilater, pe complici. Cei arestaţi au fost depuşi în penitenciarul din fortul Jilava. Nu se dau mai multe relaţiuni, pentru a nu se stânjeni lucrările autorităţilor (Vestul României, I, No. 37, Oradea, vineri 26 octombrie 1923, p. 1).