1922: O altă lustruire cu memoria lui Ștefan cel Mare | Dragusanul.ro

1922: O altă lustruire cu memoria lui Ștefan cel Mare

Putna, 1850 – acuarelă de Franz Xaver Knapp

 

Din 1856, se știa că osemintele sfinte ale lui Ștefan cel Mare nu mai odihneau în mormântul de la Putna, în locul său fiind îngropat un ierarh bisericesc. Obiceiul acesta, al curățirii mormântului voievodal, pentru a pregări locul de veșnică odihnă pentru un ierarh bisericesc, s-a păstrat până pe la 1848 și părea, în ochii oamenilor, un obicei normal chiar și pentru cărturarul Iacob Negruzzi, care scria că „Mitropolitul Moldaviei şi Sucevei, Veniamin (Costache – n. n.), avea mare preferinţă pentru Monastirea Slatina. Aceasta era locul său favorit şi în el petrecea, cu mulţămire, zilele în care se afla departe de Iaşi. Prin voinţa sa de pe urmă, ordonând a fi înmormântat la monastirea Slatina, rămăşitele sale fură coborâte în mormântul lui Lăpuşneanu” (Negruzzi, Iacob, Din Carpaţi / Fragmente, în Convorbiri literare, Anul I, No. 22, Iassi 15 ianuarie 1868, pp. 309-311).

 

De-a lungul istoriei noastre, au existat închinători întru memoria lui Ștefan cel Mare de o tulburătoare pioșenie, care, deși aveau știință că mormântul Voievodului fusese prădat de către paznicii lui, călugării lui Iacob Putneanu, mergeau la Putna, pentru reculegere, dar în taină, pentru a trăi o sacră intimitate a spriritului adevărat al neamului românesc. George Coșbuc, de pildă, îi povestea, în toamna anului 1917, ocupantului austriac al Bucureștilor, Leca Morariu, că a fost, în mai multe rânduri la Putna, dar întotdeauna fără să o știe cineva, doar pentru liniștea sufletului său. Pentru că memoria „Atletului lui Hristos” înseamnă mult, acolo unde și există.

 

Politicienii și arhiereii, însă, au folosit legendările (în 1777, de pildă, zidurile mănăstirii aveau sub un metru și jumătate, așa că Buga, doborât și spart, nu avea cum să bată de la sine – cum scrie în textul care urmează) pentru lustruiri în animite momente comemorative, precum cel din septembrie 1922, despre care nu aflasem, încă, dar care trebuie readus în memorie ca o mostră de penibil în necontenita dezonorare a istoriei românilor de către unele generații de români:

 

 

1922: „Pelerinajul la Putna. În biserica mănăstiri de la Putna (Bucovina) îşi doarme somnul de veci gloriosul voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare. El şi-a ales locul de odihnă în mănăstirea întemeiată de dânsul, în anul 1466, şi pământul dulcei Bucovine păstrează, cu scumpătate, de patru secole, osemintele lui. În 1777, Bucovina răpită de la sânul Moldovei trecu sub stăpânire austriacă şi, deodată cu ea, trecu în robie străină şi mormântul Voievodului. Tradiţia spune că, în noaptea când Bucovina fu răpită, clopotul cel mare al mănăstirii Putna, numit Buga, începu de la sine să sune a jale, întâi încet, apoi tot mai puternic, încât cucernicii călugări fură cuprinşi de spaimă. Voievodul a însoţit şi în robie pământul său iubit.

 

Mormântul de la Putna a rămas, atât pentru noi, cei robiţi, cât şi pentru fraţii noştri liberi, un loc sfânt de pelerinaj, unde fraţii împrăştiaţi făceau mărturia frăţiei și se închinau trecutului glorios şi de unde scoteau putere şi credinţă în viitorul neamului. Deşi noi, ardelenii, eram, de la 1777, sub o împărăţie cu bucovinenii, totuşi în trecut nu ne-am putut apropia de sfântul loc al nădejdilor neamului, care era mormântul din Putna.

 

Marele Voievod Ştefan întemeiase, în Ardeal, episcopia Vadului pentru cetăţile şi satele aparţinătoare acestora, ce le primise în Ardeal de la regele Matei Corvinul. El, întemeietorul de biserici şi mănăstiri, ne-a trimis şi nouă crucea spre biruinţă. Prin ctitoria lui s-a pecetluit, încă o dată, legătura de sânge între fiii aceluiaşi neam.

 

Pagina de glorie din istoria neamului, scrisă de Ştefan cel Mare, a rămas neştearsă în amintirea Ardealului. Generaţiile noastre s-au născut şi au murit cu numele lui pe buze. În cântecele şi poveştile noastre de leagăn, numele lui Ştefan strălucea cu aureola celui mai mare erou român şi creştin. Eliberarea mormântului de la Putna din robia străină şi readucerea lui la sânul patriei-mame, care să unească pe toţi fraţii, devenise un program politic pentru toţi românii. Acest vis strămoşesc s-a realizat prin înfăptuirea României Mari. De-acum drumul spre Putna nu mai trece peste hotare străine. La locul sfânt poate trece tot românul, care are evlavie pentru trecutul neamului său.

 

Biserica română, înainte mergătoare în foste faptele patriotice şi de înălţare sufletească, a avut o fericită inspiraţie, când a proiectat pelerinajul de la Putna. Ideea pelerinajului venise de la P. S. Sa Episcopul Nicolae Ivan al Vadului, Feleacului şi Clujului, cel dintâi arhiereu al restauratei episcopii istorice a Vadului. P. S. Sa, plin de recunoştinţă faţă de ctitorul cel dintâi al eparhiei sale, a dat dovadă de cel mai frumos sentiment de evlavie, când, în sesiunea de primăvară a Sfântului Sinod, a abordat ideea pelerinajului, la care s-au raliat numaidecât toţi arhiereii bisericii noastre.

 

Putna, Chilia lui Daniil Sihastrul – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

Pelerinajul. Serbarea religioasă ce a avut loc, în ziua de 8/21 septembrie 1922, la mormântul voievodului Ştefan cel Mare, din Putna, se distinge atât prin numărul mare al pelerinilor, cât mai ales prin importanţa ei istorică. Grosul pelerinilor a venit din eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului, sub conducerea P. S. Sale Episcopului Nicolae. Veniseră aproape toţi protopopii din eparhie şi un număr însemnat de preoţi. La Cluj, li s-a ataşat delegaţia eparhiei din Oradea-Mare, constătătoare din 10 persoane.

 

Din Cluj, grupul a plecat, în 18 septembrie, la ora 4 dimineaţa, înspre Dej – Bistriţa – Borgo-Prund. Pe la gări, P. S. Sa Episcopul Nicolae era pretutindeni întâmpinat de preotul locului şi sătenii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. În gara Iad, trenul a fost întâmpinat de corul sătencelor. În cântarea lor: „Din Carpaţi până la mare… / să cântăm cu mic cu mare, / visul nostru s/a împlinit”, plângea de bucurie inima acestui popor, care, după atâţia secoli îşi primea acum pe episcopul său. N-a rămas ochiu neumezit, la auzul acestor acorduri.

 

Călătoria primei zile s-a terminat în Borgo-Prund, unde pelerinii au fost încartiruiţi peste noapte. Aici P. S. Sa Episcopul Nicolae a fost primit, în uşa bisericii, de preot şi numeros popor, a intrat în biserică şi a ţinut o frumoasă predică, dând poporului poveţe bune.

 

În ziua următoare, 19 septembrie 1922, drumul s-a continuat, cu trenul industrial, ce duce, peste pitoreştii munţi, care formau în trecut frontiera spre Bucovina. Sosind pe pământul Bucovinei, grupul pelerinilor a fost întâmpinat şi salutat, în gara din Dorna-Helgei, de către doi preoţi bucovineni, delegaţi ai Mitropoliei din Cernăuţi. De la Vatra-Dornei, pelerinii au trecut la Rădăuţi, unde, fiind găzduiţi, au stat până în dimineaţa zilei de 8/21 septembrie 1922, când, apoi, un tren special i-a dus la Putna.

Aici, deja din preziua sosiseră Arhiereii: Pimen mitropolitul Moldovei, Nicolae episcopul Clujului, Visarion episcopul Argeşului, Teodosie episcopul Romanului, Ipolit episcopul de Rădăuţi şi Platon episcopul-locotenent al Dunării de Jos, împreună cu arhimandriţii de la mănăstiri din ţară şi membrii Consistorului mitropolitan din Cernăuţi.

 

Mai venise un grup considerabil de pelerini din Moldova, din oraşele Iaşi, Galaţi, Roman, precum şi o mulţime de bucovineni.

 

Altarul bisericii mănăstirii Putna –
Familia, 1871 august 15

 

Serviciul religios. În după-amiaza zilei de 20 septembrie 1922, s-a oficiat slujba privegherii, de P. P. S. S. L. L. Arhiereii susmenţionaţi. În 8/21 septembrie, la ora 9 a. m., s-a început sf. Liturgie în sobor. După terminarea ei, Arhiereii şi întreg poporul au ieşit în curtea bisericei, unde, lângă peretele care adăposteşte mormântul Voievodului, pe o estradă, s-a servit, cu solemnitate, parastas pentru odihna sufletului marelui Voievod.

 

După parastas, cel dintâi a luat cuvântul I. P. S. Mitropolitul Pimen al Moldovei, apreciind personalitatea lui Ștefan cel Mare. Apoi P. S. Sa Episcopul Nicolae al Clujului a rostit următoarea cuvântare frumoasă şi adâncă. În numele Bucovinei, a salutat pe pelerini diaconul catedralei din Cernăuţi, I. Vasca în cuvinte alese. Dl Ioan Lupaş, profesor la Universitatea din Cluj, a ţinut un discurs mai lung, în care a luminat pagina de glorie din istoria neamului, arătând pe Ştefan cel Mare ca cel mai înţelept domnitor şi mai bun creştin. Domnia sa tălmăceşte omagiile Ardealului, aduse nemuritorului Voevod.

 

Colonelul Marcovici, de la Dej, ca reprezentant al armatei, aduce omagiile acesteia neînfrântului domnitor, promiţând că armata va apăra cu sfinţenie moştenirea lui Ștefan cel Mare.

 

Protopopul Alexandru Munteanu din Tileagd citeşte oda ocazională, scrisă de Sfinția Sa, stârnind aplauze.

 

Serviciul religios luând, prin aceasta, sfârşit, a urmat o agapă, în sala cea mare şi în curtea mănăstirii.

 

Fastul zilei a fost ridicat şi prin prezenţa domnilor miniştri C. Banu al Cultelor, I. Nistor al Bucovinei, a dlui N. Iorga, cu 2 profesori universitari francezi, a dlui V. Ispir, secretar general la Culte şi alte persoane distinse.

 

După masă, pelerinii au vizitat bogatul muzeu de la mănăstire, admirând bogăţiile dăruite de diferiţi voevozi şi domniţe. Pioase emoţii a mai stârnit în pelerini grota lui Daniil Sihastrul, ale cărei urme se văd şi azi în Putna.

 

 

Vizita la Cernăuţi. Vineri, în 9/22 septemvrie 1922, P. P. S. S. L. L. Arhiereii participanţi la serbarea din Putna, însoţiţi de mulţimea pelerinilor, au trecut la Cernăuţi, spre a saluta pe bătrânul şi venerabilul Mitropolit al Bucovinei, dr. Vladimir de Repta, în a cărui arhidieceză s-au adunat, pentru prăznuirea memoriei marelui Voievod.

 

La ora 3 p. m., P. P. S. S. L. L. au fost întâmpinaţi şi bineventaţi, la gara din Cernăuţi, de către delegaţii I. P. S. Mitropolit al Bucovinei şi un numeros public bucovinean.

 

De la gară, grupul a trecut la reşedinţa mitropolitană. Aici, în capela mitropolitană, clerul din Cernăuţi a servit un Te-Deum de toată frumuseţea, mulţumind lui Dumnezeu că Arhiereii din toate provinciile româneşti s-au întâlnit înaintea altarului Domnului.

 

În după-amiaza zilei, pelerinii au vizitat Palatul Mitropolitan, cu facultatea teologică, biserica catedrală, precum şi toate monumentele din Cernăuţi, rămânând cu toţii încântaţi de frumuseţea acestui oraş, care este metropola ortodoxiei noastre.

 

Seara, la ora 7, I. P. S. Mitropolitul dr. Vladimir de Repta a dat un dineu de gală, de 150 tacâmuri, în onoarea oaspeţilor, întrunind la masa sa toate autorităţile bisericeşti, civile şi militare dia Cernăuţi.

 

S-au rostit mai multe toasturi pentru Maiestatea Sa Regele, pentru oaspeţii pelerini, pentru armată etc.

 

După ridicarea mesei, cu trenul de 11 și 40, noaptea, pelerinii ardeleni, sub conducerea P.S. Sa Episcopului Nicolae din Cluj, s-au înapoiat spre casă, tot pe drumul: Vatra-Dornei, Bistriţa, Dej, Cluj, ducând în suflet amintirea unor zile frumoase şi înălţătoare.

 

Cernăuţi, Palatul Mitropolitan

 

Pelerinajul de la Putna, pe lângă importanţa sa de natură bisericească, mai are şi o însemnătate naţională. Mormântul de la Putna e cel mai sfânt loc de reculegere. Purtaţi cu gândul printre amintirile celor 5 secoli trecuţi, pelerinii au văzut reînviind cea mai glorioasă pagină a istoriei noastre şi mormântul lui Ştefan cel Mare le-a radiat tărie şi încredere în viitorul neamului. Acolo, în umbra codrilor de brad din Putna, toate ştiau povesti despre Ştefan, încât părea că-l vezi aievea. / Legea Rom.”[1].

 

Cernăuţi, intrarea în Palatul Mitropolitan

 

[1] Biserica și Școala, Nr. 40, Anul XLVI, Arad, 2/15 octombrie 1922, pp. 4, 5


Comments are closed