1921: Regulamentul Legii Agrare pentru Bucovina | Dragusanul.ro

1921: Regulamentul Legii Agrare pentru Bucovina

Bucovineni tarani

*

Pentru că sintagma „pământului strămoșesc”, pe care suntem datori să-l sfințim cu jertfă, nu-mi prea dă pace, aidoma oricărei alte demagogii, am decis să caut și să aflu istoricul brazdelor sfințite și cu sudoare de bucovineni, istoric funciar care poate avea contururi clare doar în „Monitorul Oficial al României” Mari, în care particularitățile de aplicare ale Legii Agrare nu se poate să nu fie puse în evidență de către regulamente speciale, care țineau cont de realitățile diferite din provinciile românești, cuprinse de o graniță lingvistică și parțial etnică unitară. Și, într-adevăr, în baza art. 121 din Legea pentru reforma agrară în Bucovina, promulgat prin înaltul decret regal cu No. 3.608 din 23 iulie 1921, s-a publica, în M.O. din 26 noiembrie 1921 (pp. 8108-8127), „Regulamentul Legii Agrare pentru Bucovina”, promulgat, tot prin decret regal, cu No. 4.823, în 22 noiembrie 1921, sub semnătura ministrului Agriculturii Constantin Garoflid.

*

Regulamentul e lung, dar pe mine mă interesează (cred că și pe dumneavoastră) doar raportul dintre mica și marea proprietate, care, dacă este să vorbim cu onestitate, este cel dintre credincioșii ortodocși și structura metropolitană, adică între hatul săracului și întinsele moșii ale opulentei ierarhii clericale, veșnic la fel de lacomă după averi lumești, cum s-a întâmplat și în ultimele două decenii. Iar după câte înțeleg, dintr-o primă vedere, legiutorul încerca, în 1921, o timidă dreptate socială. În Bucovina exista o structură a micii proprietăți, inclusiv a celei comunale (imașuri și păduri), înfiripată încă din 1785 și consolidată în 1848, dar păcatele lumești ale firii românești, întotdeauna aceeași, în contextul unei aprige pofte călugărești de revenire la structura proprietății feudale, măcar prin redobândirea, chiar și numai în administrație, a Fondului Religionar, o cam șubrezise, ca să nu fac trimitere spre verbul a spulbera.

*

1921 Regulamenul legii agrare

*

În favoarea micii proprietăți, Regulamentul stabilea, în temeiul prevederilor Legii No. 3.608/1921, înlesniri remarcabile, exceptând de la expropiere „vânzările până la 10 ha, de fiecare cumpărător, făcute până la promulgarea legii, către țărani, invalizi, văduvele și orfanii de război, agronomi, preoți, învățători, cultivatori de pământ. Pământul astfel vândut se scade din întinderea totală a moșiei” (art. 4), dar și „proprietățile comunelor rurale și urbane și pădurile tovărășiilor” (art. 9).

*

În privința proprietăților clericale, „Se declară expropriate în întregime: a) Proprietățile rurale, fără deosebire de caracter și întindere, ale tuturor persoanelor juridice de drept public, fără considerarea oricărei clauze contrarii. / Se exceptează de la expropriere terenurile mănăstirilor Dragomirna, Putna, Suceava, Sucevița, până la 100 ha. / Se mai exceptează 50 ha din pământul cultivabil al fondului bisericesc ortodox oriental pentru Mitropolia din Cernăuți; alegerea acestui teren de 50 ha va fi făcută de Mitropolitul din Cernăuți” (art. 8). Atât, deci un maximum de 450 de hectare, însemna, conform legii din 1921, proprietatea ecleziastică, pe care ar fi fost îndreptățită să o revendice, în ultimele două decenii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. E adevărat, se exceptau de la expropiere și „pădurile fondului bisericesc ortodox oriental, afară de părțile mărginașe din apropierea satelor, pe care comitetul agar le va afla proprii pentru defrișare, în scop de a întemeia gospodării țărănești și pășuni comunale” (art. 9). „Se declară expropriate parţial: a) Sesiile existente pentru parohii până la 12 ha şi sesiile existente pentru cooperatori (preoţi ajutori) până la 6 ha” (art. 19).

*

Legea şi regulamentul ei de aplicare relevă că proprietăţile bisericeşti din Bucovina sunt bine delimitate, fără a permite confuzii cu Fondul Religionar, care e cu totul altceva. Nicăieri nu scrie în lege, de pildă, că parcul şi Cazinoul din Vatra Dornei ar aparţine Mitropoliei Bucovinei, pentru că se ştia că sunt proprietăţi ale Fondului Religionar, deci ale unei fundaţii cu regim de personalitate juridică de drept public, autorităţile de aplicare a legii fiind pe deplin competente în gestionarea unei astfel de reforme. „Comisiunea regională de expropriere şi împroprietărire îşi are sediul în Cernăuţi şi se compune din 8 membri: doi membri ai Curţii de apel sau, în lipsă, doi judecători de la tribunalul din Cernăuţi, desemnaţi de preşedintele Curţii de apel, din care unul ca preşedinte şi unul ca vicepreşedinte; doi delegaţi ai proprietarilor; doi delegaţi ai Casei centrale a împroprietăririi şi doi delegaţi ai sătenilor. Comisiunea se împarte în două comisiuni compuse din câte un membru din fiecare categorie arătată mai sus şi prezidată de către membrul judecător. Odată cu desemnarea membrilor judecători, preşedintele Curţii de apel din Cernăuţi va desemna şi un supleant care va înlocui pe membri în caz de lipsă” (art. 68).

*

Nu intenţionez să mă ocup în amănunţire de regulamentul împroprietăririi, ci doar să semnalez că el există, urmând să caut, în zilele următoare şi cazurile concrete de expropriere şi de împroprietărire, scopul legii fiind, în fond, o aproximativă dreptate socială (pentru că „se parcelează spre a se vinde în loturi ţăranilor muncitori de pământ, parohiilor ortodoxe creştine, ca sesie pentru cooperatori, cantori şi pălimari şi şcolilor ca teren de experienţe agricole” – art. 116).

*

O scurtă trecere în revistă a proprietăţilor bisericeşti însumează: 50 ha pentru Mitropolie (Arhiepiscopie, în cazul nostru de astăzi), 100 ha terenurile celor 4 mănăstiri, plus sesiile bisericeşti, între 12 şi 18 ha de parohie, adică de sat, pentru că nu se înmulţiseră parohiile precum ciupercile buticarismului religios din ultimii ani. Nici vorbă de păduri în proprietatea bisericească, nici vorbă de staţiuni balneare, cazinouri, şcoli sau alte clădiri de interes public, toate durate din banii Fondului Religionar, care însemna o avere obştească a tuturor românilor bucovineni, şi nicidecum din banii bisericii, care, desigur, a avut, are şi va avea cel mai important rol în obşte, acela de iluminător şi nu de proprietar cu biciul şi blestemul în mâini.


Comments are closed