1919, Mihail Pricopie: Ostaşul
*
Din drum, abia de-i vezi mormântul mic,
Copacii tineri frunza-şi scuturară
Clădind deasupra lui un mic morman
Şi-o cruce joasă-abia răsare-un pic
Cu braţul scris: Ostaşul Gh. Ştefan
Mort pentru ţară.
*
Când ai plecat, era sfârşit de vară
Şi nu-ţi strânsesei rodul muncii tale,
Părinţi şi fraţi avan te lăcrimară,
Dar i-ai certat şi ţi-ai văzut de cale.
*
Cu grele lipsuri tu te-ai dus la luptă
Cu sufletul deschis ca şi-altădată…
Puterea duşmanului fuse ruptă
Şi faima lui prin tine-ntunecată,
*
Dar într-o zi de iarnă liniştită,
Când, stând la pândă fără nici o grijă,
Gândeai la satul tău şi la iubită,
Te-a nimerit în cap un colţ de schijă…
*
Vor trece ierni, la fel va bate vânt,
Copaci bătrâni vor cerne frunza iar
Mărind mormanu-n fiecare an
Şi crucea joasă va intra-n pământ,
Şi cine-l va mai şti pe Gh. Ştefan
Mort pentru ţară?
*
(Răsăritul, nr. 17-18, 15 mai / 1 iunie 1919, p. 12).