1919, Constantin Asimini: Vis | Dragusanul.ro

1919, Constantin Asimini: Vis

1919 Rasaritul 10

*

Pe cine-o fi jelind frumoasa noapte

Că-n toate dimineţile anină

Brăţări de lacrămi pe tulpini de iarbă

Şi în splendoarea zorilor se-nchină?

 *

Ca nişte pietre rare-n fund de lacuri

Se odihnesc podoabele de stele

Şi luna ca un bulgăre de ceară

Îşi plimbă ochii galeşi printre ele…

*

În taină stuful fâşâind se-ndoaie

Umbrind oglinda apelor senine

Şi cel iubit, mereu pribeagul soare,

La sânul nopţii dornice nu vine.

*

Păşind pe iarba moale-abia se-aude

Cum trece-un visător îndurerat,

Uşor lovite de zefir şi-n şoapte

De freamăt tainic crengile se bat.

*

Pe margini de cărări îşi fac popasul

Noroadele de fluturi ninşi pe flori,

Cu vâslele înfipte-n roua nopţii,

Copii nevinovaţi şi visători…

*

Tăcerea aşternută prin ponoare

Vrăjeşte struna murmurului lin

Ce smulge somnul florilor şi scoate

Din fiecare val câte-un suspin.

*

O, sfântă noapte, cine poate spune

Cât farmec pui în clipa unui dor?

Duios răsună doina de la stână,

Sfioasă luna se ascunde-n nor…

*

Ce-adesea ne poartă inima pe drumuri,

Ni-i sufletul ocean care frământă

Măreţul vis de zbucium şi ispită

Ce tot mai mult spre alte zări se-avântă!

 *

Tremurătoare candele de veghe

Prin buruiene licuricii prind

Şi-n cinstea celui ce-şi urzeşte visul

Ca-n vechi biserici rând pe rând le-aprind

 *

Să ardă untdelemnul care împle

Potirul sfânt al florilor – iubire,

Înfăşură-mi cu iedera ta viaţa

Şi-ntinde-mi braţul tău de fericire,

*

O noapte-ntreagă să umblăm prin crânguri,

Cărările sunt ninse de lumină,

Cuminţi dorm teii încărcaţi de floare:

De ce nu vii, durere sfântă? Vină!

*

Mi-i dor de-un sân frumos ca brâul lunii,

mi-i dor de-un suflet blând şi visător;

Aprins ca ceru-n vâlvătăi de soare

Aş vrea să frâng zăgazul şi să zbor!

*

(Răsăritul, nr. 16, 1 mai 1919, p. 11).


Comments are closed