1919: Basarabia sau "Copiii lacrămilor" | Dragusanul.ro

1919: Basarabia sau „Copiii lacrămilor”

1919 RASARITUL Orfanii de razboi

*

Dintotdeauna, moldovenii dintre Prut şi Nistru au fost „Copiii lacrămilor”, cum inspirat se scria, în 15 aprilie 1919, într-un articol din gazeta „Răsăritul”. Da, dar au fost şi au rămas, secretul dăinuirii basarabenilor fiind ştergerea lacrimilor cu latul săbiei. Şi asta pentru că nicăieri, în celelalte provincii locuite de români, numărul neamurilor răzăşeşti nu este atât de mare ca în Basarabia, acolo unde libertatea se veghea şi apăra, cu arme şi nesomn, drept har dumnezeiesc. Dar, înainte de toate, haideţi să citim împreună textul „Copiii lacrămilor”, din 1919:

 *

1919 RASARITUL titlu

*

„După două zile de dezbateri în Sfatul Ţării, la 27 noiembrie 1918, urma să se hotărască dacă Basarabia se va uni definitiv cu ţara mumă, sau nu. Intrigile de tot felul şi propaganda anti-românească, făcute înainte de deschiderea Sfatului Ţării şi în timpul dezbaterilor, făcea pe mulţi să creadă că unirea nu se va vota; iar alţii înclinau să acuze atât pe deputaţii din Sfatul Ţării, cât şi pe moldovenii cetăţeni ai Bas|rabiei, boieri sau ţărani, că nu simt româneşte, că sunt vânduţi ruşilor, că s-au unit cu străinii contra unirii, în fine, fel şi fel de bănuieli şi de acuzări. Acolo, ca şi aci şi poate că pretutindeni, erau oameni pripiţi, care priveau lucrurile numai la suprafaţă, şi se grăbeau să dea sentinţe ca cele de mai sus. Aceşti pripiţi condamnau pe basarabeni, fără să privească mai în adânc şi fără să se gândească cum, cu un an înainte, când propaganda anti-românească era mai puternică, când banul străin era mai periculos şi când ţara mumă era îngenunchiată de duşmani, aceiaşi basarabeni cereau unirea cu ea şi reaprindeau, în sufletele româneşti, speranţa aproape stinsă a întregirii neamului.

*

Ce putere a intervenit sau ce meşteşugire s-a întrebuinţat ca să se voteze această unire, în unani­mitate şi într-o atmosferă de înfrăţire dumnezeiască? Aceasta va fi întrebarea pe care şi-o vor pune mulţi, fie ca să continue cu acuzările, fie ca să ridice acest act la înălţimea cuvenită! Pentru cei dintâi, tot dispreţul şi toată compătimirea noastră. Pentru ceilalţi, încercăm să dăm, mai jos, im­presiile ce am avut cu ocazia marelui act al unirii şi convingerea ce ne-am făcut că forţa morala şi energia basarabeană vor juca un rol important în opera de întărire a României Mari.

*

O sută de ani, s-au luptat rusificatorii ţarişti ca să stingă, din sufletul basarabenilor, căldura lacrămilor răzeşeşti şi să aştearnă, în locu-i, dispreţ pentru originea românească şi interes pentru cauza rusă; iar, în ultimul sfert de veac, ideile umanitariste şi socialiste din Rusia îşi găsiseră ogor şi în Basarabia. Când, însă, boala revoluţiei a atins Rusia, deşi a prins, pentru un moment, şi în Basarabia, îndată ce lanţurile ţarismului rusesc s-au sfărâmat, ca prin farmec s-a format, între  Nistru şi Prut,   o barieră contra revoluţiei şi s-a început mişcarea pentru întregirea neamului. De ce nu s-a petrecut acest fenomen şi în alte ţinuturi din Rusia? De ce se mănâncă, şi astăzi, ca şi câinii, fraţi între fraţi, în întreaga Rusie? Răspunsul îl vor da istoricii, sociologii şi oamenii de ştiinţa, aducând acte şi probe, ca să rămână scrise în cartea lumii, dar, până atunci, pentru poporul nostru răspunsul este mai uşor: fiindcă acei fraţi, care se mănâncă între ei în întreaga Rusie, nu sunt născuţi din lacrimi vărsate de ră­zeşii pământului, precum sunt născuţi copiii Ba­sarabiei din lacrimile răzeşilor lui Ştefan cel Mare.

*

Rătăciţii revoluţiei din Rusia aşteaptă să le vină din afară idei şi porunci noi, ca să oprească re­voluţia, precum tot din idei şi porunci străine au pornit-o. Copiii lacrămilor, adică copiii răzeşilor basarabeni, nu au avut nevoie de idei şi porunci noi, venite de la străini. Căldura lacrimilor din care s-au născut, provocată de întâlnirea cu fraţi de acelaşi sânge, a fost de ajuns ca să le ascută mintea şi să vadă calea pe care trebuia să apuce: calea întregirii neamului. Pentru flăcăii basarabeni, născuţi din lacrimi, scăldaţi în lacrimi şi crescuţi în lacrimi, trebuia numai un moment prielnic, ca să izbucnească din sufletul lor comoara simţirii româneşti.

*

Şi iată cum a venit acel moment: Războiul dusese, în vechiul regat şi în Moldova, zeci de mii de flăcăi basarabeni, care au văzut, cu ochii lor, ceea ce li se ascunsese o sută de ani, adică frumuseţile, bogăţiile şi înrudirea noastră cu ei. Tot războiul adusese în Basarabia zecile de mii de români, refugiaţi din Ardeal şi din Regat, care au văzut, aci, ceea ce li se spu­sese fals în cărţi, au văzut basarabeni care nu-şi uitaseră nici limba, nici obiceiurile. Din această întâlnire de fraţi, purtaţi de fluxul şi refluxul războiului, unii înarmaţi cu ştiinţa, alţii cu simţirea şi alţii cu instinctul naţional, s-a creat acea atmosferă prielnică unirii. După cum, în mica ghindă, stă ascunsă viaţa marelui stejar, tot astfel stătea ascunsă viaţa Ro­mâniei Mari în sufletul basarabenilor. Şi, când mo­mentul a sosit, această viaţă a izbucnit ca un vulcan puternic.

*

Am fost martori la măreţul act al unirii; am văzut, în figurile aleşilor poporului basarabean, icoanelor strămoşilor noştri; am simţit căldura va­lurilor de lacrămi, care au curs peste o sută de ani din ochii părinţilor lor, şi am văzut cum a izbucnit unirea, într-un singur glas şi într-o at­mosferă de înfrăţire dumnezeiască, în care ei apă­reau ca nişte sfinţi. În acel moment măreţ, am simţit şi am spus ceea ce repetăm şi acum: Copii ai lacrămilor, după cum a răsărit de la voi prima unire, tot astfel avem credinţa că dintre voi răsări-vor mii de oameni de nădejde, atât de necesari şi de aşteptaţi pentru întărirea României Mari!” (Răsăritul, anul 1, nr. 10, 15 ianuarie 1929).


Comments are closed