1916: Bătăliile Dornei, descrise de generalul Habermann (II) | Dragusanul.ro

1916: Bătăliile Dornei, descrise de generalul Habermann (II)

Zerstörte Häuser in Neagra Sarulin, 1916

 

„Între 26 noiembrie 1916 și începutul lunii martie 1917, Corpul XI a susținut o serie de bătălii aprige. Întrucât inamicul era de două ori, de trei, patru și cinci ori mai mare decât apărătorii pozițiilor pe care le-a atacat, soarta frontului și probabil soarta Armatei a VII-a, dar şi soarta patriei s-au aflat pe muchie de cuțit. Știam exact ce lovitură groaznică a suferit armata noastră la Luck și Okna; ştiam exact şi nu am fi putut suferi încă o înfrângere, după acestea două.

 

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, chiar și atunci, loviturile focului inamic, care au căzut pe înălțimile de la Pasul Mestecăneşti sau pe cele de la Dorna Watra, trupele mele, pe care le conștientizez în număr mic, au rezistat în faţa pericolul copleşitor, care provoca o îngrijorare serioasă, de fiecare dată când porneau la atac. Nu sunt în măsură să găsesc o comparație potrivită pentru această preocupare, care este, în orice caz. incomparabil mai mare decât toate celelalte, care ne neliniştesc în viața obișnuită, dar poate că doar acel care, o dată, a întreprins o activitate destul de îndrăzneață va avea înţelege, pe de o parte, necesitatea victoriei, iar pe de altă parte, pericolul teribil care ne amenința; poate va înțelege şi starea de spirit a liderului superior, în timpul unei bătălii majore, dacă își amintește dacă, în clipita când a luat decizii irevocabile întru speranță, părea neliniștit.

 

Preocuparea pentru soarta frontului, a armatei și a patriei nu a fost singurul lucru care m-a tulburat. Mi-am iubit trupele, le-am iubit cu adevărat și nu îmi este rușine să spun că fiecare lovitură primită de vitejii mei, în față și în Dorna Kandreny, mă doare. Și cu urechea fină a observatorului experimentat, am auzit aproape fiecare bătălie, pe întregul meu mare front.

 

Când eram afară, nu eram nicăieri mai aproape de acel sentiment inconfortabil; am avut plăcerea să văd că multe dintre bombardamente erau inofensive. Desigur, am avut adesea această bucurie după luptă, când, după un bombardament cu câteva mii de obuze de artilerie, raportul de pierderi raporta laconic un număr mic, seara. Dar știați că, în ciuda întregii dvs. încrederi în calitatea fortificațiilor, acestea nu înseamnă avans. Lupta s-a auzit, dar fără să știm dacă a fost un lucru bun pentru noi.

 

Și când lupta a devenit plină de viață, când numărul de împușcături s-a înteţit în hohote neîntrerupte și îndepărtate, a apărut și un al treilea motiv al celei mai mari preocupări, o preocupare pe care nimeni în lume nu trebuie să o poarte singur, înaceastă dimensiune: responsabilitatea.

 

Ai făcut tot ce stă în puterea umană pentru a preveni dezastrul? Ai protejat suficient viața soldaților tăi? Sufletul tău va suporta acest test dur? Ai folosit toate puterile şi le-au utilizat bine? Rezervele tale se înțeleg? Vor fi destui? Sau, poate vei fi de vină pentru nenorocirea patriei tale? Oamenii vor îndrepta degetele spre tine și vor spune: acesta este cel care are mizeria noastră în conștiință?

 

Heldenfriedhof in Neagra Sarulin, 1916

 

A fost frumos când mesajul a sosit, în sfârşit, după o astfel de tensiune: atacul a fost respins,t cu pierderi uriaşe ale inamicului; dar rău, dacă primul impact al năvalei a fost urmat imediat de un al doilea, de un al treilea, de un al zecilea în același punct sau în altul și același lucru trebuia resimțit de fiecare dată; ar fi fost şi mai rău, dacă inamicul ar fi reușit, în cele din urmă, undeva. În ciuda sentimentului deprimant al inutilității efortului celui mai mare, a fost atunci necesar să încordăm voința și toată puterea pentru a limita succesul inamicului.

 

Dacă vreau să ridic și masca aparentului calmul de fier, care ascunde inima Comandantului, în aceste furtuni, și mai mult aș dori să o adaug la cea anterioară, şi anume la faptul că am învățat să înțeleg vechea zicală, mai ales în vremuri de bătălii atât de dificile: trebuie să înveți să tă rogi.

 

Îmi cer scuze cititorului că am deviat aparent, împotriva intenției exprimate în introducere, și am intrat acum pe tărâmul sentimentelor. Voi reveni la descrierea strictă a  faptelor, dar trebuie să notez totuși şi trăirile din sufletul conducătorului…

 

Evakuierte Bevölkerung in Neagra Sarulin, 1916

 

Și acum vreau să-i povestesc cititorului ce a fost, înainte cu câteva zile de trecerea glorioasă a Mestecăneştilor, aleg una dintre cele mai grave perioade, cea a ultimelor zile din noiembrie 1916.

 

La acea vreme, armata se afla pe un front de 55 km, stabilit de ofensiva din octombrie a aripii de sud. În nord, a fost adăugată o poziție Divizia a 8-a cavalerie, care a avansat, în comparație cu luna octombrie; corpul de armată era oarecum întărit și număra 21.000 de puști, 200 de mitraliere și 160 de piese de artilerie. Dușmanul era, după cum am menționat, aproape de două ori mai puternic. Dar, în timp ce el avea doar 9-19.000 de puști, în fața aripii sudice, de 24 km, a frontului, până la vârful Ulmul, inclusiv, probabil că a mai masat 32-34.000, înaintea aripii de nord.

 

 

Nu am putut compensa acest dezechilibru. Chiar și cu cea mai jenantă economie pe care puteam să o fac, cu cel puțin 6.000 de puști (4 m pe pușcă), în aripa de sud, și nu aveam mai mult de 15.000 (2 m pe pușcă), pentru aria de nord. Inamicul era mai mult decât dublu superior, în sectorul în care aparent intenționa să atace.

 

Artileria și mitralierele pot fi distribuite în proporție similară.

 

Feldmess beim 12 J. D. komdo am Christtage, 1916, in Neagra Sarulin

 

Am acoperit, deja, pe scurt alte pregătiri din secțiunea a III-a. Am extins cu zel pozițiile, mai ales acolo unde încă mai lipsea acoperirea împotriva bombardamentelor grele și folosirea intensă a focului de artilerie, în special pentru flancul din fața frontului. În general, se poate spune că liniile, aflate la nord de Bistriţa, aflate în posesia noastră încă de la începutul lunii iulie, corespundeau excelent în acest sens, în timp ce liniile care au fost ocupate abia de la sfârșitul lunii octombrie, la sud de Bistriţa, au lăsat, în mod firesc, de dorit. Mai presus de toate, trebuie să subliniez că subalternii mei mi-au oferit cel mai excelent și mai inițiativ sprijin în această lucrare de perfecționare și, mai ales, trebuie să-mi amintesc de brigadierul care a comandat secțiunea de pe ambele părți ale Pasului Mestecăneşti, șeful personalului de geniu Daniel Papp. Acesta era un maestru al artei fortificației de câmp şi a fost învățătorul și liderul neobosit al brigadei sale Landsturm, care a improvizat fortificaţii în timpul războiului.

 

La 26 noiembrie 1916, furtuna, care a durat zece-douăsprezece zile, ca urmare a amenințării ostile crescânde, a fost întreruptă de primul tunet. În această zi, aripa de sud a frontului, la Dealul Vinat, a fost atacată violent, de ambele părți, dar fără succes.

 

Întrucât aripa de sud, după cum am menționat, era extrem de slabă, am trimis un regiment de cavalerie (600 de puști), pe care l-am avut ca rezervă în zona de sud-est a Dornei Watra, pentru a-l sprijini Dealul Vinat, spre Panaci, la aproximativ jumătatea drumului. Însă am păstrat 1.500 de puști ca rezervă la Dorna Watra.

 

27 noiembrie 1916 a fost mai liniștită. Probabil a adus mai multe bombardamente susţinute, dintre care unul a fost un atac violent, de două ore, asupra aripii de sud, dar au urmat doar atacuri de infanterie izolate, mai slabe, care au fost ușor respinse. Presupunerea a apărut, în special în ceea ce privește distribuirea puterii de către adversar, menționată mai sus, că în sud a fost doar un atac întâmplător. Această presupunere a fost confirmată de declarațiile mai multor prizonieri inamici, potrivit cărora a fost planificat un atac major asupra Dornei Watra, pentru data de 28 noiembrie.

 

Am lăsat apoi cei 1.500 de ostaşi, care erau încă disponibili ca rezervă, în spatele secțiunii Dorna Watra, grupează-le astfel încât, dacă ar fi fost necesar, să poată contra-ataca imediat. Am avut, de asemenea, şi pe cei 60 de soldaţi, trimiși la Panaci, cu o zi înainte, să rechiziţioneze 60 de vagoane, pe care să le pot aduce repede la Dorna Watra, dacă va fi necesar.

 

În cele din urmă, întrucât nu m-am putut baza pe declarațiile prizonierilor, am pus la dispoziție și două trenuri feroviare la Dorna Watra, astfel încât rezervele acumulate acolo să poată fi transportate rapid și în nord-vest, dacă ar fi fost necesare acolo (Calea ferată trecea prin Dorna Kandreny, Dorna Watra, Jakobeny, până la Pas. O mică cale ferată face legătura dintre Jakobeny și nord-vest).

 

Strasse in Jakobeny, 1916

 

28 noiembrie 1916 a început cu un asalt violent, pornit de Vinat, din Dorna Watra și pe ambele părți ale pasului Mestecăneşti. În timp ce acest foc continua să crească, un atac inamic puternic a avut loc la stânga corpului meu, Corpul I, ceea ce a dus la intrarea în pozițiile acestui corp. Prin urmare, mi s-a dat ordin să trimit un regiment de cavalerie (500 de puști), din rezervele de la Dorna Watra, la Corpul I. Acest lucru s-a întâmplat imediat, cu unul dintre trenurile disponibile; mm fost reticent în a face acest lucru, deoarece se auzeat un foc puternic pe înălțimile Pasului Mestecăneşti.

 

Mai multe atacuri violente au urmat de la amiază. Unul, la pasaj, care a eșuat sub focul nostru de artilerie; al doilea, la sud de Vinat, dar amândouă asalturile au eşuat, sub focul tuturor armelor npastre, până la 2:30 după-amiază; un al treilea atac, împotriva unui post avansat, la sud-est de trecere (Feldwache Neu-Itzkany), care însemna o capodoperă a fortificațiilor comandantului de secție, a fost repetat de trei ori, fiind mereu respins, în ciuda faptului că fortificaţia era apărată doar de 80 de soldaţi și în ciuda celei mai violente pregătiri de artilerie, artileria inamică de asalt fiind de zece ori mai numeroasă.

 

În timp ce aceste atacuri aveau loc, pe frontul a întreg s-au dus lupte de artilerie violente, de pe ambele părți ale Dornei Watra trăgându-se, uneori, cu 40, până la 50 de lovituri pe minut.

 

La 2 după-amiază, inamicul a sporit brusc focul pe Pasul Mestecăneşti și pe înălțimile de la nord de acesta, până la Lauskuppe (Lauskuppe se numesc soldaţii pentru o înălțimi, amplasaţi pe 4-5 km, la nord de trecere, nefiind specificat pe hartă; i-am numit astfel din cauza unei păduri rare, care avea o formă asemănătoare cu păduchii pe hartă).

 

Am concluzionat, aici, că atacul principal al inamicului a fost intenționat acolo și, în condiţiile canonadei violente de artilerie asupra frontului Dorna Watra, dar și a celui din sud, am îndepărtat imediat majoritatea rezervelor de la Dorna Watra. Puțin mai târziu, când cel de-al doilea atac, de la sud de Dealul Vinat, s-a prăbușit, am întărit din nou frontul Dorna Watra, retrăgând şi regimentul de cavalerie, trimis spre sud, în data de 26, spre Dorna Watra.

 

Între timp, o serie întreagă de năvăliri împotriva trecerii și înălțimilor de la nord de ea, susţinute de 4-6 regimente rusești, au început la ora 15:00; aceste atacuri s-au extins curând, inamicul îndreptându-şi eforturile în special împotriva trigonometrului proeminent Mestecăneşti, unde colonelul Papp avea două companii. Deși a fost atacat acerb de forțe de 6-8 ori superioare, acest punct, ca și celelalte, a rezistat la trei asalturi. El a cedat la un al patrulea. La scurt timp după aceea, inamicul a izbucnit să cucerească o fortificaţie din față, de aproximativ 12 metri lățime, notaţia 1.228. De la trigonometrul Mestecăneşti, inamicul a reușit să se răspândească spre sud. Cu toate acestea, Lauskuppe și partea de sud a înălțimilor alungite, din notaţia 1243, au persistat și, cu ajutorul rezervelor, pe care Dorna Watra le-a primit acum, înaintarrea între aceste două înălțimi a fost blocată. Tot în notaţia 1228 sunt trecute şi rezervele locale.

 

Neagra Şarului, 1916

 

Încă trei atacuri în masă ale rușilor, în cele două puncte, au eșuat. Aceeași soartă au avut-o și două încercări ale colonelului Papp, în noaptea de 29 noiembrie, de a arunca din nou inamicul spre nord, în punctul notat 1243.

 

Pierderile noastre, în acea zi, cu Dealul Vinat, au fost de aproximativ 100 de bărbați; pe frontul Dorna Watra, în ciuda numeroaselor ore de bombardament. cu aproximativ 8-10.000 de împușcături, foarte puțini – 20 de bărbați, ceea ce înseamnă o mărturie strălucitoare a calității fortificațiilor; pe frontul Mestecăneşti, ca urmare a celor două năvăliri, 700 de soldați.

 

Pierderea totală a inamicului a fost estimată de trupe a fi de cel puțin 2.000 de ostaşi (șapte atacuri pe scară largă); dar ce au însemnat aceste pierderi în abundenţa de oameni a inamicului?

 

Lupta a continuat, toată noaptea, pe o ploaie abundentă și ceață groasă. Personalul superior a lucrat toată noaptea la organizarea trupelor și regruparea unor baterii.

 

Feindliche Stellung bei Jakobeny . Valeputnastrasse, 1916

 

Pe 29 noiembrie 1916, focul puternic al inamicului a început dimineața, devreme. Acesta a fost îndreptat împotriva a două secțiuni, împotriva secțiunii de la est de Dorna Watra. în schiță – cu numerele 1295, 925, și împotriva secțiunii dintre Pas și „Lauskuppe”.

 

Prima secțiune, care a fost apărată de aproximativ 4.000 de soldați, a fost atacată de 12 batalioane rusești (înregistrate de prizonieri), de 21 de ori mai mare. Trei atacuri în masă au fost respinse, aici, până la ora 11:00, cu participarea excelentă a artileriei noastre. Atunci focul inamic a început să se stingă. Singurul lucru pe care vrăjmașul îl câștigase și îl plătea cu pierderi grele, care depășeau probabil 1.000 de vieţi, era o poziție fortificată înaintată, notată pe schiţă cu 1295.

 

Lupta a fost chiar mai acerbă în secțiunea de nord a trecerii. Comandantul de secție acolo (generalul-baron Schnehen, care comandase geniştii colonelului Papp şi Divizia a 8-a cavalerie) plănuise inițial un nou contra-atac, pentru a recucerii părțile din poziția pierdută în ziua precedentă. Totuși, acest atac a trebuit să fie oprit, din moment ce însuși inamicul, copleşitor ca număr, a atacat. 16 batalioane inamici au atacat, frontal, linia de la Lauskuppe la Pas ul Mestecăneşti, avansând împotriva punctului de intrare de la 1228, pentru a extinde succesul din ziua precedentă. La rândul nostru, în prima poziţie menționată am avut 2.000 de soldaţi, iar la poziţia 1228, aproximativ 800 de bărbați. Inamicul era de patru, până la cinci ori mai numeros.

 

Este dificil de spus numărul de atacuri care au avut loc în această secțiune. În unele locuri a fost o neîntreruptă luptă toată ziua. Soldaţii noştri (500 de bărbați) au respins trei atacuri ale unui întreg regiment; la un kilometru, spre nord, am reușit chiar să recucerim partea pierdută a altitudinii de la notaţia 1243, care a fost o bază importantă. În ansamblu, însă, trupele din fața frontului din sud erau atât de epuizate, încât generalul Schnehen a fost invitat să retragă un km şi jumătate (linie punctată în schiță). Această măsură a fost justificată prin protejarea trupelor de pierderi grave și a fost incomodă pentru situația generală. Astfel, situația din punctul de întrerupere fusese întinsă până la extrem. Un pic mai în spate, și inamicul stăpânea singura comunicare care a dus către aripa nordică.

 

Dar acum artileria noastră s-a dovedit a fi stăpânul bătăliei. Focul ei bine organizat a împiedicat inamicul să se avanseze și l-a condus înapoi în liniile sale. Cu toate acestea, am încercat să obțin rezervele care ar putea fi obținute.

 

Neagra Şarului, 1916

 

Dimineața, Dorna Watra a fost atacată, chiar la vremea respectivă, fiind apărată de doar 500 de ostaşi, iar după-amiază, când bătălia de acolo s-a oprit, a sosit regimentul de cavalerie (600 de bărbați) de la Jakobeny. A rămas o singură escadrilă (100 de bărbați) pe întreaga secțiune mare. Am alcătuit aripa de sud în întregime din rezerve.

 

De asemenea, Comandamentul Armatei a făcut ce a putut. Mi-a furnizat o brigadă de cavalerie uşoară (800 de bărbați), amplasată pe aripa dreaptă, la vest de Gura Glodului, și un batalion (500 de bărbați), trimis cu trenul, toate trupele fiind încă destul de departe, în spatele meu, la vestul triunghiului de frontieră.

 

Ambele întăriri au fost imediat puse în mișcare pentru apărarea Dornei Watra, iar brigada de cavalerie, fără cai, a fost trimisă pe jos, în munți; i-am trimis 120 de vagoane și 50 de animale de tracţiune, pentru a-i permite, mai târziu, să vină pe front; trenul l-am trimis pe o cale ferată electrică (Vatra Dornei – Prundu Bârgăului – n. n.), construită în timpul războiului. A ajuns la Dorna Watra, la ora 9 p. m.

 

A trebuit să luptăm împotriva năvalelor ruseşti cu astfel de mijloace, pentru că altele nu mai aveam; dar, împreună, au fost din nou 300 + 600 + 800 + 500 = 2.200 soldaați, care au venit să susțină secțiunea frontului amenințată. În plus, toate aceste măsuri arată întotdeauna foarte simple, dar decizia de a slăbi o linie, deja extrem de subțire, care este ea însăși amenințată, nu este una ușoară, așa cum pot spune din experiența mea.

 

Pierderile noastre, pe frontul Dorna Watra, au fost foarte mici și au fost în jur de 100 de bărbați; cei de pe frontul Mestecăneşti nu au putut fi găsiți în acea zi, deoarece lupta era în desfășurare. Am crezut că pierderile sunt, din nou, grele. A doua zi, a fost o surpriză să aflu că și acolo erau foarte mici. Erau aproximativ 250 de bărbați. Pierderile rușilor au fost incomparabil mai mari. Trupele și răniții grav se întindeau în fața frontului cu sutele. În fața unui singur front al escadrilei, au fost numărate 300 de cadavre.

Dar, întrucât nu am trecut cu vederea acest succes al apărării, am fost îngrijorat, seara, dacă corpul va putea să mai reziste la astfel de atacuri. Nu se poate continua așa mult timp. Puterile apărătorilor au fost epuizate în lupta de 48 de ore. Rezervele erau încă mici. În toate cazurile, a trebuit să decid ce să fac, dacă mă retrag.

 

Comandantului nu-i place să pronunțe cuvântul „retragere”, chiar dacă inițial este doar o chestiune de considerente sau de regrupare. Zvonul se răspândește ca un foc sălbatic: retragerea este pregătită, iar acest lucru slăbește rezistența morală a luptătorilor. Condițiile erau atât de nefavorabile pentru retragere, încât nu ar fi fost responsabil să se înceapă unele pregătiri. Am indicat deja aceste condiții: totul, la vest de Dorna Watra, a trebuit să se întoarcă paralel, cu fața prin Dorna Watra, toate trenurile, artileria  erau expuse unui posibil foc ostil; tarabe și dezordine, pierderi, într-un cuvânt, dimensiunea înfrângerii nu era atunci previzibilă.

 

Așa că, noaptea, am considerat totul de prisos pentru lupta, în coloane lungi, peste Dorna Watra și Kandreny. Am informat sub-comandanții mei despre cele mai grave cazuri. Ei trebuiau să pregătească respectarea tuturor ordinelor, dar, deocamdată, nu aveau voie să anunțe niciuna dintre trupe. Soldaţii trebuiau să mai țină poziția cu toată puterea.

 

Evakuierte Bevölkerung in Neagra Sarulin, 1916

 

30 noiembrie 1916 a răsărit în gânduri atât de slabe; trebuia să fie o zi de glorie pentru soldații mei buni. Pe 30 noiembrie, lupta a început în zori. Până la 10 a.m., patru atacuri puternice, împotriva liniei frontale dintre Lauskuppe și 1228, inițiate de focuri violente de artilerie și lansatoare de mine, fuseseră respinse cu sânge. În același timp, s-a deschis un foc violent și puternic spre trecere și spre înălțimile de la nord de acesta. La prânz, bătălia de artilerie a crescut în intensitate. Între 12 a.m. și 3 a.m., după fiecare risipă neaşteptată de muniție, inamicul a efectuat trei grele atacuri în masă împotriva tranşeelor din față. Toate trei au fost respinse sângeros; primele două, de focul nostru de artilerie; al treilea, care a prosperat până la furtună, a fost prins în focul a șase sisteme de flancare a mitralierelor.

 

Devastările produse de focul nostru a fost groaznică. Morţi și răniți stăteau în grămezi în fața frontului. Când al treilea dintre aceste atacuri s-a prăbușit, pe frontul Mestecăneşti, acesta nu a fost în niciun caz un eveniment local, deoarece, în același timp, un al cincilea atac a fost respins acolo, între Lauskuppe și 1228, și, de asemenea, unul înverşunat înainte de 1295.

 

În 1295, au avut loc o bombardamente înteţite toată dimineața. În jurul orei 15:00, inamicul a trecut de barajul de acolo. A urmat un atac puternic și îndelungat. Inamicii s-au apropiat de poziția noastră. Acolo s-au prăbușit însângeraţi, sub focul tuturor armelor.

 

Dar, cu această potolire generală a inamicului, de la ora 15:00, aparentul atac principal nu s-a încheiat. De şase ori, în acea zi, inamicul a încercat să câștige, la pas, cota 1295. Întotdeauna cu aceleași eșecuri.

 

Pierderile inamicului au fost de ordinul miilor. Ale noastre a fost, din nou, cu adevărat mici, comparativ cu severitatea luptelor, și nu a depășit 300 de bărbați“[1].

 

Artilleriestellung in Jakobeny, 1916

 

[1] Habermann, Hugo, Über die Führungstätigkeit der höheren Kommandanten im Kriege, aus persönlich Erlebtem, în Militärwissenschaftliche und technische Mitteilungen, Wien 1921, pp. 410-419


Comments are closed